Filosofii vorbesc despre o epistemologie a „realismului naiv”; aceasta înseamnă să crezi că nu există decât ce se vede. O idee cât se poate de naivă.
CU TOATE ACEASTEA, ştiinţa MECANICISTĂ modernă a rămas ancorată în acest cadru de gândire. Acesta este construit în întregime pe concepţia conform căreia experienţa noastră ca fiinţă se reduce la un morman de materie care (se presupune) a apărut gata formată printr-o explozie gigantică produsă la începuturile timpului. Ironia este că tocmai Isaac Newton, părintele acestei viziuni asupra lumii, era profund implicat în ocultism, magie, alchimie şi alte chestiuni ce ţin de misticism, pe care oamenii de ştiinţă de azi le dispreţuiesc şi le iau în derâdere. Evident, adepţii lui Newton s-au dat peste cap pentru a legitima ideea unui univers care funcţionează ca un „mecanism de ceasornic”. În încercarea disperată de a reconcilia imaginea omului aşa cum voiau ei să-l vadă cu adevărul faptelor din trecutul lui, biografii lui Newton au ajuns să-i suprime cea mai mare parte a lucrărilor – „producţia evidentă a unui nebun şi escroc”, aşa descria unul dintre biografii lui Newton acest material secret.
În secolul al XX-lea am fost nevoiţi să reexaminăm universul mecanicist şi, în sfârşit, încep să apară scriitori cu viziuni îndrăzneţe, cum este Rupert Sheldrake, care vin cu o paradigmă revigorantă, afirmând că viaţa şi procesele conştiente sunt cele care generează materia, şi nu invers. Modelul asupra lumii conform căruia energiile vitale predomină şi impulsionează creaţia se numeşte vitalism.
Unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai acestei filosofii a fost Henri Bergson (1859 – 1941), care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1927 şi a devenit membru al Academiei Franceze în 1941. El este autorul lucrărilor „Materie şi memorie” (1896) şi „Evoluţia creatoare” (1907). Sir John C. Eccles (1903 – 1997), distinsul neurofiziolog australian, laureat al Premiului Nobel în 1963, îşi expune versiunea privind VITALISMUL în lucrarea „Evoluţia creierului: crearea sinelui”. Vitalismul reprezintă viziunea tradiţională asupra lumii, care timp de câteva secole a fost eclipsată sub greutatea exceselor ştiinţifice, dar care acum se impune ca singurul adevăr în stare să explice ceea ce vedem – fără să denatureze.
ESTE DE LA SINE ÎNȚELES CĂ AR FI O GREȘEALĂ dacă ne-am propune să scoatem cuvântul „ştiinţă” din dicţionarul de bun-simţ. Însă ştiinţa trebuie să-şi reconsidere poziţia pompoasă şi pedantă pe care a adoptat-o şi să devină exact ce ar trebui să fie: disciplina care îşi propune să cunoască şi să afle întregul adevăr. În sensul cel mai deplin, ştiinţa, filosofia şi religia merg mână în mână. Nu poate fi ştiinţă aceea care încalcă preceptele sacralităţii şi ale fiinţei, căutând să scoată din ecuaţie viaţa ca pe un accident ciudat apărut în maşinăria chimică.
CÂMPURILE INFORMAŢIONALE
Cea mai nouă noţiune folosită în biologie este cea de câmp informaţional. Câmpurile informaţionale creează realitatea; ele o aşază şi o ţin la un loc în forma pe care trebuie să o aibă. V-aţi întrebat vreodată de ce o ceaşcă este o ceaşcă? De ce atomii situaţi la extremităţi nu încep să migreze şi să se transforme, de pildă, într-o lingură? Răspunsul este câmpul informaţional. Când beţi o ceaşcă de ceai, beţi din ceva care, din punct de vedere material, în proporţie de 99,999999% nu este acolo (nu încercaţi să număraţi zecimalele, mai sunt alte câteva zeci pe care nu m-am obosit să le scriu). Doar câmpul este real. Materia, aşa cum ne învaţă fizica cuantică, nu este decât o iluzie. Ea apare din acest „vid” sau vacuum de fiecare dată când interacţionăm cu el. Asemeni trupelor de cavalerie din filmele vechi de serie B, îşi face apariţia exact când este nevoie de ea!
Rezultă de aici că o formaţiune canceroasă, un parazit sau un virus sunt, şi ele, doar câmpuri informaţionale. Tot ce are legătură cu viaţa şi cu fiinţa noastră este energie şi informaţie. Ne facem apariţia din câmpurile informaţionale sub formă de embrion; ne întoarcem într-un câmp informaţional sub formă de corp neînsufleţit. Într-adevăr, există probabilitatea să supravieţuim dispariţiei biologice, cel puţin sub forma unui tip de câmp.
CÂMPURILE INFORMAȚIONALE BIOLOGICE sunt incredibil de vaste din punctul de vedere al datelor pe care le conţin – cu multe ordine de mărime peste întreaga complexitate moleculară a substanţelor noastre fizice. Cu alte cuvinte, plasma biochimică din corpurile noastre nu ar putea în niciun caz să cuprindă suficient de multă informaţie pentru a organiza şi a controla un organism viu. Avem nevoie de câmpul informaţional care să ne aducă acolo şi să ne ţină pe loc. Substanţele chimice nu pot să „gândească” şi să organizeze alte substanţe chimice fără un impuls declanşator! Acest fapt pune punct o dată pentru totdeauna ideii de viaţă bazată pe principiul biochimic, susţinută de cultura medicală din zilele noastre, adeptă a medicaţiei. Existăm ca energie dirijată şi purtătoare de informaţie.
Potrivit lui Carlo Rubbia, laureat al Premiului Nobel în 1984, materia („lucrurile materiale”) reprezintă mai puţin de a miliarda parte din cosmosul manifest. Restul este alcătuit din fenomene pur ENERGETICE constând în interacţiuni, câmpuri informaţionale şi rezonanţă. Este o revelaţie zguduitoare a uneia dintre cele mai strălucite minţi ale ştiinţei. O disciplină a vindecării care are în vedere doar un fragment atât de mic şi neînsemnat din întregul ansamblu este grav deformată şi sortită mai des eşecului decât reuşitei. Blocaţi în paradigma greşită a „materiei”, medicii care ignoră această perspectivă sunt fără îndoială condamnaţi să încalce cel dintâi principiu al jurământului lui Hipocrate, acela de a nu face rău.
Din păcate, la acest capitol medicii sunt în urmă cu zeci de ani şi nici măcar nu discută încă despre această idee. Atitudinea ştiinţifică în acest domeniu, o spun cu regret, deseori nu este altceva decât o poză cu care sistemul medical consacrat încearcă să-şi intimideze adversarii (deloc puţini), reprezentanţii săi fiind departe de imaginea de umili căutători ai adevărului. Este o situaţie în care, aşa cum a spus-o fondatorul psihologiei umaniste Abram Maslow, pretextul ştiinţei este folosit pentru a se evita adevărul mai profund.
RENAŞTEREA VITALISMULUI by AIMGroup is licensed under a Creative Commons Attribution 3.0 Unported License.