5 plante de leac pentru cele mai încăpăţânate dureri de cap

Stresul, dezechilibrele hormonale, tulburările digestive, alimentaţia haotică, spondiloza cervicală sunt principalele cinci ”surse” ale durerilor de cap care te atacă din când în când. Contraatacă folosind cinci piese grele – deşi aparent fragile – din arsenalul fitoterapiei populare!

1. Muşeţelul – aspirina medievală

În Grecia antică, florile de muşeţel erau panaceu – tratau o mare varietate de maladii, inflamaţiile de tot soiul şi febra. În zorii Evului Mediu li s-a mai găsit o utilitate: atenuarea durerilor, inclusiv durerea de cap. Drept pentru care medicina modernă a supranumit muşeţelul ”aspirina medievală”.

Relativ sceptici, cercetătorii contemporani cu noi au realizat studii elaborate, pentru a stabili dacă umila floare de muşeţel chiar combate durerile de cap. Răspunsul a fost pozitiv: participanţii la studiile amintite au afirmat că, după şase luni de administrare a diferitelor preparate din flori de muşeţel (ceai, tinctură, ulei esenţial), migrenele s-au redus şi somnul li s-a ameliorat simţitor. Iar când li s-a administrat un placebo, frecvenţa şi intensitatea durerilor de cap s-au triplat.

Atenţie la contraindicaţii! Aşa inofensiv cum pare, muşeţelul poate provoca balonări, afte şi stări de greaţă, iar după sistarea administrării, probleme cu somnul, migrene şi mai păcătoase şi dureri articulare. Şi mai important, femeile însărcinate şi persoanele alergice la plantele din familia asteraceaelor (reprezentată şi prin cânepă, cicoare, păpădie, pelin etc.) trebuie să evite remediile pe bază de muşeţel.

2. Menta – izma bună la toate

Plantă ”internaţională” – creşte peste tot, din America de Nord până în Asia şi Europa -, menta (izmă de grădină sau izmă bună, în limbaj popular) are, la rândul ei, o bogată terapeutică la activ: dureri de cap, de dinţi, spasme, probleme gastrointestinale sau stări de greaţă, de toate a tratat din cele mai vechi timpuri.

Principala metodă pentru a-i veni de cap… unei dureri de cap constă în aplicarea unei comprese stropite cu puţin ulei esenţial de mentă diluat în apă. O soluţie de 10% concentraţie, aplicată pe frunte, calmează durerea şi starea de vomă asociate cu episoadele migrenoase.

Atenţie la contraindicaţii! Mentolul, principiul activ de bază din mentă, agravează simptomele refluxului gastro-esofagian, o boală tot mai frecventă în zilele noastre. Totodată este total contraindicat celor suferinzi de astm şi alergii. Consumat în exces (tentaţia este mare, pentru că este aromat şi răcoritor), ceaiul de mentă poate provoca avort, arsuri bucale, crampe, flatulenţă, scaune diareice, tremurături, reducerea ritmului cardiac şi… dureri de cap!

3. Salcia – starul medicinei moderne

Salix spp, pentru botanişti şi fitoterapeuţi, salcia albă sau răchita albă, în medicina populară, este cel mai cunoscut antipiretic şi antiinflamator. Principiul activ extras din scoarţa acestui arbore – acidul acetilsalicilic – este componenta de bază a aspirinei sintetizate în laborator, în premieră absolută, în anul 1838, pentru a deveni star în industria medicamentelor antiinflamatoare.

Cu peste două mii de ani urmă, pe vremea părintelui medicinei, Hipocrat, febra şi procesele inflamatoare erau combătute mestecând bucăţele de coajă de salcie. Azi găsim acest remediu ”arhaic” ambalat după principii de marketing – capsule cu pulbere de salcie sau tincturi -, dar adepţii remediilor din bătrâni scrijelesc şi acum scoarţa ramurilor tinere sau culeg frunze şi mâţişori (florile de tip masculin ale sălciilor), pentru a prepara ceaiuri şi decocturi, pe care le beau, respectiv le aplică pe frunte, prin comprese. Ei confirm ceea ce se ştie de milenii: salicilina din plantă alungă durerea şi reduce durata migrenei.

Atenţie la contraindicaţii! Tratamentele pe bază de salcie (salicilină) nu se administrează mai mult de două luni consecutiv, spun fitoterapeuţii, deoarece excesul poate irita mucoasele (în cazul ceaiurilor şi al tincturilor administrate pe cale orală). Planta este contraindicată, în uz intern, şi în cazul femeilor însărcinate şi al suferinzilor de nefrită (afectare a rinichilor).

4. Coriandrul – pătrunjelul chinezesc

Este pătrunjel de-al nostru şi nu este. Vedetă în bucătăriile asiatice şi africane, coriandrul seamănă cu pătrunjelul, dar nu răsare. Are un miros mai pătrunzător şi un gust amărui-dulceag, cu o uşoară notă de iuţeală.

Medicina tradiţională ayurvedică îl folosea pentru a atenua presiunea de la nivelul sinusurilor şi durerile de cap: se turna apă caldă peste o mână de seminţe proaspete de coriandru şi se inhalau vaporii. Tehnica inhalaţiilor este veche, aşadar, de când lumea. De aceeaşi vârstă este şi obiceiul de a mesteca seminţe, frunze, rădăcină de coriandru în preparatele culinare. Industria farmaceutică modernă promovează această plantă aromatică într-o gamă variată – tincturi, infuzii, ulei medicinal etc. -, ca remediu împotriva migrenelor, dar şi a arteritei şi diabetului.

Atenţie la contraindicaţii! Probleme de respiraţie, reacţii alergice, dereglări hepatice – sunt cele mai frecvente efecte adverse ale consumului excesiv de seminţe de coriandru.

5. Teiul – arborele care vindecă sufletul

Mireasma lui acţionează ca o pomadă tămăduitoare pentru ”răni” sufleteşti şi ca o şedinţă de psihoterapie pentru nervi întinşi pe sârmă şi stări de anxietate. Florile lui, sacrificate în opăreala infuziilor, recheamă la ordine tensiunea arterială şi procesele inflamatorii, drege problemele de digestie şi calmează migrenele.

Atenţie la contraindicaţii! Modul de preparare a infuziei face diferenţa dintre benefic şi dăunător: florile de tei trebuie lăsate în apa clocotită, în vas acoperit, maximum patru minute. Planta măcinată din pliculeţele cumpărate din magazine se infuzează 10-15 minute, conform indicaţiilor din prospect, dar nu mai mult. Pentru că, din momentul când capătă culoarea roşie-maronie intensă, ceaiul de tei devine toxic. Pe de altă parte, substanţele active din florile de tei subţiază sângele, amplificând riscul de hemoragie; teiul este contraindicat, aşadar, persoanelor anemice (fiindcă împiedică absorbţia de fier) şi cardiacilor (deoarece accelerează ritmul inimii). Şi o ultimă precizare… de dozare: o ceaşcă de tei are efect calmant; trei-patru ceşti au efect opus – acţionează cu un excitant nervos redutabil.

Un pont în plus: dieta săracă în grăsimi

Să spunem lucrurilor pe nume – oricare din leacurile amintite închină steagul în faţa unei alimentaţii iraţionale. Nu te aştepta, adică, să contracarezi cu infuzii de tei, seminţe de coriandru etc., etc. avariile produse, la cel mai înalt nivel, de o alimentaţie ”înecată” în grăsimi. Când spun ”cel mai înalt nivel” mă refer la extremitatea superioară a corpului nostru – capul -, când scriu ”înecată în grăsimi” mă gândesc la ceea ce gândeşti (şi probabil serveşti adeseori) şi tu: şunculiţe, cârnăciori, friptane, brânzeturi grase, preparate industriale, fast food – ştii tu şi mai bine decât mine. Te desfeţi cu ele şi nu te doare capul? Ba te doare!

Face demonstraţia un studiu american realizat pe un lot de participanţi migrenoşi, care au urmat un regim alimentar foarte slab în grăsimi (mai puţin de 10-15% din caloriile consumate zilnic proveneau din materii grase). La capătul celor 12 săptămâni de testare, toţi au declarat că frecvenţa durerilor de cap se redusese cu minimum 40%. Suferinţa era cu 66% mai puţin severă şi episoadele migrenoase durau cu 70% mai puţin.

Să vezi şi să nu crezi? Ba să vezi şi să testezi!

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.