Mai peste tot în lume, întâlnim construcții megalitice în stil ”atlant”. Această așa-zisă tehnică de construcție presupunea folosirea unor blocuri foarte mari de regulă de granit cristalin. Aceste blocuri stau și astăzi în aceeași poziție fără a fi fixate cu mortar, într-un stil poligonal care tinde să dea blocurilor masive aspectul unui puzzle. Zidurile realizate din aceste pietre uriașe rezistă la cutremure, ba chiar se deplasează odată cu unda seismică. Iar astfel de construcții se află peste tot în lume: la Micene în Peloponez şi în templele din Malta, dar şi la zidurile megalitice gigantice din Tiahuanaco, Ollantaytambo, Monte Alban şi Stonehenge, precum şi în structurile preegiptene ale lui Osirion de la Abidos şi Templul din Vale, în apropierea Sfinxului.
Arhitectura în stil atlant este de cele mai multe ori circulară, pietrele sunt tăiate după tehnici exacte, cel mai adesea în formă trapezoidală. Acolo unde se îmbină, pietrele sunt tăiate în forme identice și prinse cu bride metalice. De obicei, aceste tăieturi sunt în formă de clepsidră sau de T dublu. Bridele din interior puteau să fi fost din cupru, bronz, argint, electrum (un aliaj din argint şi aur) sau din alte metale. Despre aceste construcții fascinante dintr-o lume considerată primitivă ne vorbește David H. Childress în lucrarea sa Tehnologia Zeilor.
Civilizația antica – bogată în monumente și clădiri
Existența megaliților peste tot în lume i-a făcut pe savanți să admită că lumea antică era de fapt mult mai avansată decât suntem noi tentați să credem și că o civilizație avansată a precedat începuturile istoriei, construind monumente și clădiri. Această civilizație ar fi fost Atlantida. Așa cum astăzi există diferențe uriașe între diverse zone de pe Glob – triburi primitive vs. societăți foarte avansate – la fel, Atlantida coexista în civilizația antică cu popare mai mult sau mai puțin dezvoltate.
Legenda spune că Atlantida ar fi fost distrusă în urma războaielor pe care le ducea în toată lumea. Omenirea se află astăzi din nou într-un punct critic din cauza nenumăratelor diferențe: politice, religioase, etnice. Poate omul modern să învețe din trecut și să evite repetarea istoriei? Experții spun că da.
Întoarcere în timp, pe firul istoriei
Această civilizație antică a fost contemporană cu Atlantida, iar o alta a existat în India și se numea Imperiul Rama.
„Se spune că pe vremea Atlantidei şi a Imperiului Rama, Mediterana era o vale întinsă şi fertilă, nu marea pe care o cunoaştem astăzi. Fluviul Nil izvora din Africa, exact ca în zilele noastre, şi se numea Styx. Însă, în loc să se verse în Marea Mediterană prin Delta Nilului din nordul Egiptului, se continua printr-o vale şi apoi se îndrepta către vest, pentru a se vărsa într-o serie de lacuri, la sud de Creta. Fluviul străbătea Malta şi Sicilia, apoi sudul Sardiniei şi se vărsa în Atlantic la Gibraltar (Stâlpii lui Hercule). Această vale întinsă şi roditoare, împreună cu Sahara (care atunci era o mare câmpie fertilă), era cunoscută în vremea antică drept civilizaţia osiriană.” (David H. Childress)
În scrierile care povestesc istoria antică, apar consemnări conform cărora Atlantida ar fi invadat Imperiul Osirian, dar și Grecia antică. Istoricul grec Plutarh relatează despre Osiris însuși, care, conform mitologiei egiptene ”s-a născut din unirea Pământului cu Cerul, a fost primul rege al Egiptului şi întemeietorul civilizaţiei egiptene.” El i-a învățat pe egipteni agricultura, i-a determinat să renunțe la comportamentul barbar, i-a învățat venerarea zeilor și cum să se ghideze după câteva legi formulate de el. Legenda spune că Osiris ar fi fost omorât de fratele său, iar egiptenii ar i-ar fi dedicat 14 temple peste tot în Egipt. În aceste temple se găsesc diverse scene care descriu legenda lui Osiris.
Rezistentele ruine ale Templului Soarelui
Sunt unele dintre cele mai uimitoare ruine antice, pe care se găsește un templu din era romană. Situl se află la 70 de km est de Beirut și cuprinde mai multe ruine și catacombe.
”Cu o lungime de 762 de metri pe fiecare parte, reprezintă una dintre cele mai mari structuri de piatră din lume. O parte din această structură este alcătuită din blocuri din piatră gigantice, care formează o platformă cu un templu roman deasupra. Templul roman dedicat lui Jupiter şi Venus a fost construit peste templele timpurii dedicate zeităţilor antice aferente – Ba’al şi soţia lui, zeiţa Astarte.”
Într-un articol publicat de Jim Theisen, grecii numeau această contrucție ”Templul Soarelui” sau ”Orașul Soarelui”. Oricare ar fi fost scopul construcției, aceste ruine sunt un foarte bun exemplu de construcție rezistentă și bine gândită, de vreme ce constructorii care au venit au folosit structura existentă pentru a ridica un alt templu. Iar acesta nu este singurul exemplu, există mai multe locuri în lume unde construcții străvechi sunt îmbinate cu structuri ceva mai recente: în Mexic, la Monte Alban sau la siturile andine Chavin, Cuzco şi Ollantaytambo. Din cercetările care au fost făcute, blocurile masive de piatră din care este construit zidul de împrejmuire ar fi cele mai mari folosite vreodată la construirea vreunei structuri. Cum au putut fi aduse, asamblate și suprapuse aceste imense bucăți de piatră?
Construit după Potop?
Mai mult decât atât, sunt îmbinate cu o precize uimitoare, căci ”nici măcar o lamă de cuţit nu poate fi introdusă între ele”. Una dintre variante, potrivit scrierilor arabe antice, ar fi că acest templu ar fi fost construit după Potop, pe vremea regelui Nimrod, de un ”neam de uriași”. O altă teorie ar fi că Ba’albek ar aparține civilizației osiriene, alături de alte contrucții megalitice din zona Mediteranei.
Arheologul Friedrich Ragette încearcă să explice în cartea „Ba’albek” cum a putut fi realizată construcția și amplasate pietrele. Conform teoriei sale, blocul de piatră era spart pe verticală, apoi doborât la pământ asemeni unui copac. Apoi, bucata de piatră era trasportată de la carieră la locul construcției folosindu-se role de lemn perfect rotunde. Ipoteza ridicării și amplasării acestor blocuri piatră este respinsă de Ragette, care admite că e imposibilă ridicarea unor asemenea greutăți cu un sistem de pârghii. Întrebările însă rămân aceleași: de ce s-ar fi chinuit atât de mult acei oameni să construiască astfel de temple? De ce nu au spart pietrele în mai multe bucăți pentru a le amplasa mai ușor? E oare posibil ca într-adevăr oamenii să fi putut manevra astfel de blocuri de pietră și să le fi fost ușor să o facă, deși nimeni nu își poate da seama cum?
Pe de altă parte Ragette este intrigat de lipsa consemnărilor despre acest templu și se întreabă de ce niciun rege sau arhitect nu și-au atribuit sau revendicat fabuloasa construcție. ”Este ca şi cum Jupiter Heliopolitanul şi-ar asuma meritul de unul singur”.
Sursa:Tehnologia zeilor, Fascinanta cunoaştere a anticilor, David Hatcher Childress
Civilizatia antica mai avansată decât ne imaginăm? by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.