Hrana vie, rezervorul miraculos pentru sănătate (I)

Suntem ceea ce mâncăm. Este reformularea dictonului ayurvedic ”Eşti ceea ce mănânci”. Dacă în vechea filosofie indiană propoziţia funcţiona ca un avertisment-povaţă şi viza individul, reformularea ei în versiune contemporană sună mai curând a constatare-ameninţare şi ne vizează pe toţi, ca specie umană.

”Suntem ceea ce mâncăm”= suntem o omenire bolnavă. Statisticile medicale  vorbesc despre veritabile epidemii la nivel mondial – de obezitate, de hipercolesterolemie (nivel ridicat de LDL – ”colesterol rău” în sânge), diabet, maladii cardiovasculare, diferite forme de cancer. Un factor major? Alimentaţia devitalizată. Secătuită, mai nou, prin procesul de industrializare şi, de nişte mii de ani, de ”revoluţia culinară” declanşată odată cu descoperirea focului. Pe scurt…

Am pierdut legătura cu natura!

Şi am intrat în conflict cu organismul. Mult mai consecvent şi mai cumpătat în evoluţie decât mentalul fascinat (citeşte: manipulat), pe scara evoluţiei (aşa cum greşit o înţelegem) de tot soiul de ”nevoi” (de ”progres”, de confort, de savori etc.), corpul nostru încă mai posedă cunoaşterea ancestrală a ceea ce îi face bine sau rău. Şi pur şi simplu nu este încă pregătit să digere preparate gătite excesiv şi burduşite de E-uri (aditivi, coloranţi, îndulcitori, conservanţi etc.), deşi i le servim insistent, de nişte zeci de ani. Mai mult, organismul nostru nu este pregătit nici măcar să asimileze surplusul de proteine şi grăsimi de origine animală, deşi noi, ca specie, suntem devoratori de proteină animală de nişte mii de ani.

Explicaţia acestei inadaptări încăpăţânate o dă Ernest Gunter, în cartea ”Hrana vie”:

”Pentru că acidul gastric al omului este prea slab pentru digerarea cărnii, iar intestinul nu este neted şi este de cinci ori mai lung decât al carnivorelor, proteinele grele, carnea în primul rând, rămân prea mult timp în intestine, unde se descompun. Substanţele de descompunere ajung, prin pereţii intestinului, în sânge şi condiţionează apariţia bolilor”.

Concluzia:

”Susţinătorii legii evoluţiei să-şi spargă capul şi să afle de ce aparatul nostru digestiv nu s-a adaptat treptat la hrana din carne, după milenii în care ne-am chinuit să o savurăm!”

 

Un specialist în nutriţie dotat, şi el, cu simţul umorului mi-a descris foarte plastic (de-a dreptul vizual) ce se întâmplă cu pseudonutrienţii amintiţi, după ce i-am ingerat: organismul nu ştie ce să facă, practic, cu ei! Pur şi simplu nu dispune de ”instrucţiuni de folosire”. Şi îi plimbă de colo-colo, de la un organ la altul: ”Tu ai nevoie de aşa ceva? Dar tu? Dar tu?”. În înţelepciunea lor nativă, organele spun, pe rând: ”Nu, mersi!”. Până la urmă, organismul ridică din umeri: ”Şi eu ce să fac cu ele?!” Şi le stochează undeva, unde aceşti corpi străini provoacă avarii: colmatează vasele de sânge, îngroaşă stratul de grăsime din jurul organelor vitale…

De ce m-am lansat în acest preambul extins? Ca să vă sperii puţin (mărturisesc!). Şi să pregătesc astfel terenul pentru o pledoarie ”la rece” pentru ”hrana vie”. Sau ”bucătăria fără foc”, din pespectiva adepţilor mai conservatori ai acestui mod de alimentaţie. Sau ”bucătăria la foc mic”, potrivit adepţilor mai liberali. 

Coşul zilnic de ”hrană vie”

Nu este vorba despre un regim alimentar, ci despre un alt mod de a privi alimentaţia, bazat pe un principiu foarte simplu:  hrana noastră cea de toate zilele trebuie să fie vie şi naturală 100% – alcătuită din legume şi fructe crude de sezon (consumate cât mai curând după recoltare), germeni şi vlăstari (plăntuţe din legume şi cereale, care sunt cu 30% mai nutritive decât plantele adulte), fructe uscate, oleaginoase (nuci, migdale, castane, fistic, alune), alge (chorella, spirulină), cereale complete, uleiuri presate la rece, sucuri din legume şi fructe, miere şi polen, alimente fermentate natural (murături cu sare, borş).

La modul ideal, alimentele ar trebui să provină din culturi bio, nu din hibrizi şi nu din procese de modificare genetică. Iar solul pe care au crescut să fie unul perfect sănătos (bogat în materii organice, netratat cu chimicale – îngrăşăminte, pesticide etc.).  

Organismul tău îţi va mulţumi…

…pentru că el ştie: vegetalele crude (ideal – bio) sunt rezervoare de nutrienţi vii (la propriu) – vitamine, minerale, oligo-elemente, antioxidanţi, fibre alimentare, clorofilă, oxigen, enzime (fermenţi naturali despre care Elena Niţă Ibrian spunea că ”sunt însăşi viaţa noastră”. Nota bene: doamna Ibrian a devenit un gen de guru al adepţilor ”hranei vii” din România, după ce s-a vindecat de cancer la gât şi plămâni cu ajutorul alimentaţiei 100% naturale; a trăit apoi pentru a-i vindeca în acelaşi mod şi pe alţii şi a scris mai multe cărţi de bucate antologice ).

”Kit-ul de sănătate” amintit protejează sistemul imunitar, ajutându-l să respingă bolile inflamatorii, afecţiunile cardiovasculare şi degenerative şi garantându-ne că vom îmbătrâni frumos, în deplinătatea funcţiilor fizice şi psihice, în armonie cu Natura. 

”Hiperaciditatea este principala sursă de boală”- spune dr Ernest Gunter. Or, ”singura hrană care nu conţine acizi şi care este capabilă să cureţe toxinele din organism sunt zarzavaturile crude”. Pentru a ne bucura de sănătate şi longevitate, ar trebui să avem o alimentaţie în proporţie de 80% alcalină şi 20% acidă. Aha, deci există şi un minimum necesar de aciditate! Iată o veste bună pentru cei pe care îi cam sperie, prin austeritate, ”coşul alimentar zilnic” detaliat mai sus: el poate cuprinde, tot ca ”hrană vie”, şi câteva produse de origine animal – lapte crud, miere, brânză proaspătă, iaurt, ouă, unt. Cei mai liberali adepţi ai ”hranei vii” admit şi peştele şi fructele de mare sashimi (crude, feliate foarte fin, după o reţetă niponă),  carpaccio (felii de carne crudă de vită tăiate atât de subţire, încât se vede prin ele, asezonate cu verdeţuri şi sos din ulei de măsline, usturoi, lămâie, oţet balsamic etc.).

De ce ”CRUD”?

Pentru că acesta este unul dintre punctele forte ale hranei vii: enzimele naturale, esenţiale pentru procesul de digestie (şi, implicit, pentru o sănătate în echilibru), sunt distruse prin prepararea termică.  Totuşi…

Ca orice curent/filosofie, şi ”hrana vie” a alimentat interpretări mai mult sau mai puţin libere ale principiului de bază. Aşa se face că, sub borurile generoase ale aceleiaşi pălării, şi-au găsit un loc şi raw veganii (raw = crud, deci fără foc; vegan = ingrediente strict vegetale), şi adepţii ideii potrivit căreia ”hrana vie” îşi păstrează vitalitatea şi dacă este preparată la temperaturi până în 46 de grade Celsius. De exemplu, sunt excluse categoric ”prăjelile”, dar se căleşte uşor ceapa în apă cu ulei. Iar alte alimente sunt gătite superficial, la foc mic sau la abur. 

Gătitul la foc este luat în focuri

Mai riguroasă, Elena Niţă Ibrian avertiza că ”enzimele se distrug începând de la 38 de grade Celsius, iar la 45 de grade Celsius dispar complet!”.

La fel de intransigent, Ernest Gunter trasează graniţe ferme între ”hrana vie” şi vegetarianism, cel din urmă păcătuind prin fierberea la aburi a majorităţii mâncărurilor. ”Între fiertul în aburi şi fiertul normal nu există o deosebire esenţială, în ambele cazuri se distrug enzimele. Zarzavaturile fierte în apă se devalorizează. Varza fiartă mai conţine doar 1/40 din valoarea iniţială. Vitamina C, foarte importantă prin funcţia de curăţire a sângelui, este în întregime distrusă prin fierberea laptelui. Toate sărurile nutritive ajung în apa de fiert şi în aburi, iar zarzavaturile nu mai conţin nimic. Proteinele pierd prin căldura fierberii 2/3 din valoarea lor nutritivă”.

Şi Ligia Pop, cunoscut chef raw food, recomandă, în cărţile sale de bucate, doar preparate fără foc.  

Şi starea psihică are de câştigat

Toţi adepţii hranei vii depun mărturie: acest model  alimentar are impact mai mult decât benefic asupra stării psihice. Pentru că:

– reprezintă o sursă integrală de nutrienţi esenţiali – vitamine, minerale, antioxidanţi – ce activează aşa-numiţii neurotransmiţători ai fericirii (dopamina şi serotonina)

– echilibrează starea de spirit

– combat depresia

– anulează riscul afecţiunilor psihice

-dau pinteni memoriei şi anulează riscul de afecţiuni neurologice ”ascunse” în produsele alimentare procesate

Bonus: organismul este plin de vitalitate,  pentru că nu-şi mai consumă energia internă în nesfârşite ceasuri de digestie greoaie şi este scutit de povara toxinelor (reziduurile rezultate din descompunerea alimentelor de origine animală şi/sau procesate termic şi/sau industrial). Iar această stare de bine fizic se răsfrânge asupra stării psihice: hrana vie ajută sistemul neurologic să gestioneze mai bine emoţiile şi stresul.

Iată cum a sintetizat ideea dr. Alexis Carrel, laureat al Premiului Nobel pentru medicină: ”Celula este nemuritoare atâta timp cât nu este otrăvită cu aer poluat, cu alimente poluate sau cu o cantitate prea mare de acizi în organism”.

Or, în absenţa ”otrăvurilor”, are cale liberă energia vitală – Qi.

Pentru REȚETE SAVUROASE DE LA SPECIALIȘTI, citește aici partea a II-a

„Hrana vie, rezervorul miraculos pentru sanatate (I)” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .