„Cât de frecvente sunt alergiile şi intoleranţele alimentare? Strămoşii noştri aveau aşa ceva?” – se întreabă voit retoric un guru din domeniul nutriţiei, dr. Keith Scott-Mumby. Şi tot el răspunde detaliat şi argumentat, într-o carte de citit cu sufletul la gură şi cu lacătul pus pe uşa frigiderului: ”Dieta înţeleaptă” ( Editura Vidia).
Omul primitiv se răsfăţa cu fructe de mare şi, în genere, era foarte atent la alimentaţie, dieta lui cuprinzând alimentele incluse astăzi în schemele de detoxificare: legume, fructe, seminţe, nuci, fructe de pădure. Consuma doar ocazional carne şi peşte. Ca în toată istoria, femeia era cea care avea grijă de dieta bărbatului (şi a întregii familii), dovadă hrana de bază, procurată chiar de către ea: seminţe, nuci, fructe de pădure, legume. În baza lui ar fi mâncat, el, ea şi copiii pur ocazional, când el s-ar fi întors el de la partida de pescuit sau de vânătoare aducând în tolbă, pe lângă bancuri cu pescari şi vânători, şi ceva concret, de pus pe masă.
Sunt răutăcioasă? Nu se supără autorul. Doar el a dat tonul:
”În treacăt fie spus, bărbaţii ies cam şifonaţi: marii vânători, care îşi hrănesc tribul – un arhetip plin de testosteron de care am auzit cu toţii. S-a dovedit că peste 60% dintre caloriile consumate de omul din Epoca de Piatră proveneau din alimente adunate de femei”.
Ei, şi cu dieta asta hipoproteică s-a înscris în istorie Omul de Balangoda, ”un tip asiatic de Cro-magnon, extrem de complex: judecând după scheletele găsite, erau sănătoşi, înalţi de aproximativ 1,74 metri şi mulţi trăiau până la vârste înaintate”.
Produsele agricole nu sunt … naturale?
Nu, nu sunt – proclamă dr. Keith Scott-Mumby. Şi se explică printr-un aparent paradox: nimic din ceea ce includem în dieta noastră, astăzi, cu precădere – produse cerealiere (pâine, fursecuri, prăjituri, produse de patiserie), produse lactate (lapte, unt, smântână, brânză, iaurt), zahăr, ouă şi băuturi excitante – nu făcea parte din dieta sănătoasă a primilor oameni. Prin urmare, cele mai sus citate nu sunt alimente naturale, chiar dacă noi ştiam altfel. Ei, şi care e problema?! ”Noi nu suntem programaţi genetic pentru a face faţă acestor alimente”. Asta e problema!
Şi nu am avut timp berechet să ne adaptăm, în 10.000 de ani, cât zice autorul că s-au scurs, de când dezvoltarea agriculturii le-a adus pe masa noastră?
Nu. 10.000 de ani, ”în termeni evoluţionişti, e ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri”.
Şi, de ieri până azi, mâncând aşa cum mâncăm, am ajuns să ne îmbolnăvim. Cu cât consumăm mai multe alimente agricole, cu atât mai mare este numărul reacţiilor alergice alimentare şi al maladiilor de tot soiul. Şi atunci ce ar trebuie să consumăm? Alimente ”biologice”: carne, fructe şi legume.
Se cam răstoarnă ierarhia, nu-i aşa? Sunt câteva decenii bune de când nutriţioniştii ne toacă mărunt să reducem (chiar să eliminăm din dieta de zi cu zi, spun unii) grăsimile de origine animală, în favoarea garanţilor sănătăţii noastre – cerealele şi lactatele. Doar fructele şi legumele au reuşit să se sustragă exorcizării…
Dr. Keith Scott-Mumby ia la bani mărunţi aceste mituri, bucată cu bucată.
Cerealele- Pericol de grad zero din dieta noastră
Cerealele (Graminee în clasificarea biologică) reprezintă probabil cele mai periculoase alimente din punct de vedere alergic. Autorul incriminează grâul, porumbul, secara, ovăzul şi orzul şi absolvă de vină hrişca, pentru că nu face parte din familia infamă.
Capul răutăţilor – numărul 1 pe lista alimentelor cauzatoare de alergii sau intoleranţe alimentare – este grâul, în jurul căruia se face atâta tamp-tam, cum că ar fi foarte sănătos. Or, de ”numele” lui se leagă enteropatia glutenică – boala celiacă, numită impropriu ”intoleranţa la gluten” -, cu 1,5 milioane de victime la activ doar în rândurile populaţiei americane.
”Majoritatea pacienţilor pe care îi cunosc, chiar şi cei care s-au simţit bine adoptând o dietă fără gluten, de fapt nu erau sensibili la gluten, puteau să consume unul sau mai multe dintre celelalte alimente care conţin gluten (cele patru alimente care conţin gluten sunt grâul, orzul, secara şi ovăzul). Cu alte cuvinte, în cele mai multe cazuri este vorba de o sensibilitate la grâu, nu la gluten”. (Dr. Keith Scott-Mumby).
Pâinea albă, reabilitată
Ni se spune, de ani buni, să nu mai mâncăm pâine albă, pentru că are circa zero nutrienţi, plămădită fiind doar din teaca bobului de grâu. Să mâncăm pâine integrală, ca să beneficiem de bobul întreg, cu toţi nutrienţii săi. Încă un mit spulberat:
”Mulţi pacienţi declară că pot consuma pâine albă, dar nu tolerează făina integrală. Nu este deloc paradoxal, aşa cum ar putea părea la prima vedere: pâinea albă nu este altceva decât o pudră din care, prin rafinare, s-a eliminat „esenţa grâului”. Numai dacă mâncăm produsul din cereale integrale vor apărea simptome. Deşi în germenii de grâu există anumite substanţe nutritive utile, evident că acest aliment nu este inofensiv pentru persoanele care au sensibilitate la el”.
Laptele este otravă
Ce ni se mai bagă pe gât, de ani şi ani? Paharul (cât mai mare, de vreo 400 ml) cu lapte, zilnic. Toată viaţa. Pentru calciu, pentru oase puternice. Or…
”Milioane de oameni nu consumă lapte deloc şi nu au nici o problemă, în timp ce mulţi alţii îl consumă constant şi se confruntă, fără să ştie, cu alergii şi intoleranţe la lapte. Mai ales copiii suferă din această cauză”.
Evident, autorul vobeşte despre laptele de vacă, oaie, capră, nu despre laptele matern, esenţial pentru dezvoltarea copiilor. El pune pe seama acestui aliment un mare număr de alergii severe şi alte necazuri ”ale copilăriei”: dureri recurente în gât, nasul picurând, dureri de urechi, dureri la ieşirea dinţilor, colici şi multe alte afecţiuni care dispar ca prin minune când laptele este eliminat din alimentaţie. ”Adevărul e că laptele nu este un aliment natural”.
Bizar! Ce vreţi să spuneţi, domnule doctor?!
”Nici un animal din natură nu bea lapte decât în perioada de alăptare; e ilogic să presupunem că omul trebuie să fie diferit din acest punct de vedere”.
Aaa, în această accepţie, da. După cum spunea şi un profesor doctor român, la un seminar pe teme de nutriţie: ”Laptele vacii este bun pentru copilul vacii. Laptele oii – pentru copilul ei. Pentru copiii oamenilor este bun doar laptele de mamă”.
Şi noi ce facem, ne ”decalcifiem”?!
Ideea că pentru un aport corect de calciu – şi, implicit, pentru a evita instalarea osteoporozei – trebuie să consumăm lapte sună, în ultima vreme, a pură propagandă de marketing. Tot mai multe studii susţin tocmai contrariul: consumul de lapte, la vârsta adultă, fragilizează oasele. ”Osteoporoza este o boală de nutriţie, nu una cauzată de lipsa calciului. Adevărul este că magneziul şi borul sunt mult mai importante decât calciul, pentru a avea oase puternice.”
Recapitulând: cerealele, produsele lactate şi alte produse agricole, de pildă ouăle, sunt alimente noi de 10.000 de ani, la care pur şi simplu nu am avut timp să ne adaptăm. Celulele din organismul nostru continuă să le trateze drept produse străine: ”Poate că cerul gurii noastre este în secolul al XX-lea, dar constituţia noastră este şi azi cea a unei maimuţe superioare, care vieţuieşte în pădure”.
Aditivii – Cronica falsificării alimentelor
În ultimii 25-50 de ani, organismul uman este supus la un nou test de adaptabilitate: au apărut chimicalele din hrană. Aditivi chimici alimentari (coloranţi, emulgatori, conservanţi, potenţiatori de aromă etc., etc.), substanţe toxice (insecticide şi îngrăşăminte cu care sunt stropite culturile, substanţe chimice administrate animalelor înainte de a fi sacrificate pentru carne).
Arsenalul fermierilor şi grădinarilor incluse o multitudine de produse chimice periculoase pentru sănătate.
Dr. Dr. Keith Scott-Mumby vine cu exemple terifiante:
”Ştiaţi că etilena (un gaz toxic folosit la sudură) este folosită pentru a accelera coacerea merelor, bananelor şi roşiilor? Evident, gazul contaminează cultura, dar niciodată nu este trecut ca ingredient sau agent de contaminare. Regulile pur şi simplu nu o impun.”
Şi încă:
”Majoritatea oamenilor ştiu că merele sunt pulverizate cu ceară ca să arate mai bine. Ştiaţi însă că multe alimente sunt tratate cu sulfiţi înainte de a fi gătite? Nici aceşti sulfiţi nu apar la „ingrediente”, prin urmare consumatorul nu este avertizat”.
”Arome naturale” din sodă caustică
Omul modern este în permanentă criză de timp. În ajutorul lui vine industria alimentară, cu o ofertă copleşitoare de alimente industrializate, care îi reduc timpul petrecut în bucătărie şi, concomitent, timpul de trăit. Fiindcă sunt burduşite cu substanţe extrem de dăunătoare:
- proteine vegetale hidrolizate, prezentate uneori ca „arome naturale”, pe motiv că sunt de provenienţă vegetală, când, de fapt, ”în laboratorul” de taină, legumele sunt tratate cu o soluţie acidă, apoi cu sodă caustică, pentru a neutraliza acidul
- proteine vegetale, proteine texturate, proteine hidrolizate din plante
- extracte de proteine din soia
- extract de cazeină şi extract de drojdie.
”Aceste produse dezgustătoare sunt adăugate la o mare varietate de alimente, de la ton în conservă, până la mâncare pentru bebeluşi. Da, mâncare pentru bebeluşi! Şi asta în condiţiile în care se ştie că sistemul nervos nematurizat este vulnerabil la aceste ingrediente toxice.”
Cât de puţin e prea mult?
Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi nici de cantităţile (mici, chipurile) de otrăvuri folosite la procesare, ne atenţionează autorul:
”Într-un singur bol de supă din comerţ există suficient glutamat monosodic pentru a creşte nivelul de glutamat din sângele unui copil peste nivelul care s-a demonstrat că produce leziuni cerebrale la puii de animale.”
Rezultatele cercetărilor sunt fără echivoc: glutamatul monosodic afectează o zonă din hipotalamus numită nucleu arcuat. Acest mic grup de celule specializate controlează o multitudine de funcţii neuroendocrine şi se află în strânsă legătură cu alţi nuclei hipotalamici care vor fi, şi ei, afectaţi.
Lista consecinţelor este lungă:
- hipertensiune
- diabet
- accidente vasculare cerebrale minore şi majore
- traumatisme cerebrale
- scleroză multiplă
- tumori cerebrale
- colagenoze (lupus)
- SIDA
- infecţii cerebrale
- boala Alzheimer.
Prea de ajuns?
Se pare că nu…
”S-ar prea putea să existe şi alte afecţiuni asociate cu glutamatul monosodic, dar care nu au fost încă descoperite.”
Şi atunci noi ce să mâncăm, domnule doctor Keith Scott-Mumby? Că în Epoca de Piatră nu ne putem întoarce… Desluşim răspunsurile în articole viitoare.
DIETA EPOCII DE PIATRĂ VS. OTRĂVURILE DIN DIETA MODERNĂ de AimGroup este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .