Ce înseamnă o dieta sănătoasă? Care sunt principiile ei?
Au curs râuri de cerneală şi fluvii de megabiţi căutând posibile şi imposibile răspunsuri pentru această întrebare. Câteva idei comune unifică literatura de specialitate: grăsimile nu sunt bune, carbohidraţii ne menţin sănătoşi, vitaminele şi mineralele au efect benefic doar în anumite doze, alimentele alcaline sunt bune, cele acide sunt rele…
Basme, în cel mai bun caz. Ignoranţă, în cel mai rău caz. Cel care arată cu degetul este dr. Keith Scott-Mumby, autorul lucrării Dietă înțeleaptă, o carte care spulberă aceste mituri.
Fals în declarațiile publice
1. Grăsimile nu sunt bune
Fals. Adevărul este că anumite grăsimi sunt esenţiale pentru supravieţuire, fiindcă fac parte din indispensabilele membrane celulare (fiinţa noastră trupească, integral, este ”construită” şi din grăsimi). Însuşi creierul uman conţine în proporţie de 40% grăsimi! (Câtă ingratitudine, din partea creierelor noastre, să se lepede de ele!).
Alte dovezi ale falsului în declaraţii publice: dietele sărace în grăsimi sunt nocive pentru sănătate. Una dintre explicaţii constă în faptul că anumite vitamine nu pot fi absorbite în organism decât în prezenţa grăsimilor: este cazul vitaminelor A, E şi D care, la rândul lor, intensifică absorbţia mineralelor esenţiale.
2. Carbohidraţii sunt buni
Fals. Carbohidraţii nu sunt buni şi nu contribuie la menţinerea sănătăţii. ”În realitate, ei contribuie la obezitate şi creează probleme cu insulina”.
Autorul exemplifică prin două din alimentele sale ”favorite”: făina albă şi amidonul = zero substanţe nutritive. În plus:
”Peste 90% din vitamina B se pierde şi doar o mică parte din ea este readăugată în făina ”îmbogăţită cu vitamine”. Chiar şi aşa, carbohidraţii complecşi nu sunt buni dacă sunt consumaţi în exces”.
Dacă mai plecăm urechea şi la informaţiile din culise, potrivit cărora agricultorii (unii, nu toţi, domnule autor, ca să nu ne trezim cu un proces public) ”urmărind profitul, îşi îngraşă animalele îndopându-le cu carbohidraţi”, atunci înţelegem ce muncă de Sisif duce organismul uman, cu fiecare îmbucătură.
3. Organismul nu poate digera simultan proteine şi carbohidraţi
Fals. ”Aceste afirmaţii pur şi simplu nu sunt adevărate. La fel ca şi cele potrivit cărora unele alimente ar fi acide, altele alcaline şi multe alte inepţii” (dumneavoastră aţi spus-o, stimate domnule doctor, eu doar vă citez!).
”Corpul uman este adaptat să digere grăsimile, carbohidraţii şi proteinele în mod consecutiv, în diferite segmente ale traiectului digestiv”.
Deşteaptă distribuire a sarcinilor de serviciu! Nu că ne-am fi aşteptat la altceva de la organismul uman…
4. Vitamine şi minerale: doar în doza zilnică recomandată
Fals.
”Cantităţile foarte mici recomandate în cazul acestor nutrienţi de bază ne ajung atât cât să nu murim de o boală îngrozitoare, precum scorbutul, beri-beri şi altele asemenea”.
Ele nu asigură, însă, o sănătate optimă. Dozele zilnice recomandate – DZR – sunt, în sine, un mit.
”Aşa-numitele doze zilnice recomandate nu au nici o legătură cu cantităţile necesare pentru a avea o sănătate optimă şi nu ţin seama de variabile ştiinţifice fundamentale”, cum ar fi faptul că:
- suntem biologic diferiţi
- în anumite condiţii şi momente din viaţă, avem nevoie de doze mai mari – când suntem suprasolicitaţi, stresaţi, când organismul este atacat de o afecţiune sau de mai multe…
- organismele umane nu au toate acceaşi capacitate de a asimila corect substanţele nutritive etc.
Şi atunci cum rescriem această filă de istorie nutriţională? Ataşând o erată următoarei fraze: ”Ingerarea unor cantităţi care depăşesc, oricât de puţin, DZR poate fi periculoasă”.
Dr. Keith Scott-Mumby îşi amendează, o dată în plus, colegii:
”Sună a ironie când ne gândim că medicii tind să se agaţe de lucrul absurd din punct de vedere chimic cum că dacă ”puţin e bun, mai mult e şi mai bun”. (Recomandă, adică, medicamente chimice cu largheţe, dar condamnă ”excesul” de vitamine şi minerale). Or…
”Hrana pentru animalele noastre de companie, de exemplu, conţine doze mult mai mari decât dozele considerate periculoase pentru oameni. Raportând la greutatea corporală a mamiferelor mici, dozele recomandate pentru un animal sănătos sunt de sute de ori mai mari decât cele pentru oameni!”.
5. Un ”regim alimentar echilibrat” asigură toţi nutrienţii necesari
Discutabil. Ce să echilibrăm, mai exact? Alimentele falsificate, foarte sărace în substanţe nutritive esenţiale, care ticsesc rafturile din supermarket? Agricultura modernă deversează pe piaţă miliarde de tone de alimente devitalizate. Dr. Keith Scott-Mumby exemplifică aducând în discuţie zincul, un mineral vital, care contribuie la formarea ţesuturilor şi întăreşte sistemul imunitar. Metodele agricole moderne, afirmă autorul, lasă chiar şi solul fără zinc. Prin urmare, ”acest mineral nu poate fi preluat de culturi şi de animale care pasc acolo. În felul acesta, întregul lanţ alimentar este, în majoritatea zonelor, sărac în zinc”. Urmarea: este imposibil să obţinem doza zilnic recomandată din acest nutrient, oricât ne-am diversifica alimentaţia!
6. Alergiile alimentare şi intoleranţa alimentare sunt excepţii
Fals. Cifrele avansate oficial, apropo de aceste boli ale omului modern – între 1 şi 7% din populaţia lumii – sunt înşelătoare. Fiindcă însumează doar cazurile de alergii extrem de violente înregistrate în evidenţele medicale. Or, există o diversitate foarte mare de alergii alimentare, multe dintre ele subtile, ascunse. Unele strict ”personalizate” (aşa-numitele incompatibilităţi alimentare unice, proprii fiecărui individ, produse de variaţii genetice ).
Un tip de suferinţă umană condamnat să rămână subevaluat, atâta timp cât miturile au o viteză de circulaţie şi o arie de acoperire mai mari decât adevărul ştiiţific. Nu sunt cuvintele autorului, ci fraza care mi se pare că sintetizează demonstraţia pe care tocmai a încheiat-o. Şi esenţa cărţii sale antologice: ”Dietă înţeleaptă”.
6 MITURI CAPCANA despre Dieta by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.
Based on a work at www.aimgroup.ro.