Ce știm astăzi despre legăturile dintre gândurile, emoțiile noastre și ceea ce se petrece în corpul nostru? Destule, s-ar zice. Oamenii de știință se calcă pe bombeu lansând studii după studii care confirmă: aceste relații explică apariția multor probleme de sănătate. Dar mecanismul nu este unul simplist: boala nu ”se naște” în mintea noastră, dimpotrivă, mecanismele fiziologice din corp sunt influențate de gânduri și emoții. Așadar…
Spune-mi ce gândești, ca să-ți spun cum stai cu sănătatea
Să continuăm relativizarea și nuanțarea: nu ne îmbolnăvim numai din cauza gândurilor, emoțiilor, comportamentelor noastre. Boala este rezultatul unor interacțiuni complexe între varii factori genetici, comportamentali și ambientali. Dar se consideră că o bună parte din maladiile moderne, numite boli cronice (afecțiuni cardiovasculare, cancere, artrită, diabet etc.) sunt reziduurile universului interior: ce gândim, ce simțim, ce atitudini adoptăm – și că ele ar putea fi evitate măcar parțial.
De exemplu: potrivit unui studiu elaborat de către dr. Herbert Bensonde la Universitatea Harvard, între 60 și 90% din totalul vizitelor pe care le facem la medic (indiferent de specialitate) sunt legate de stres. O statistică relevantă pentru influența pe care o exercită asupra corpului nostru mentalul, psihologicul, emoțiile. Legăturile dintre stres, emoții, comportamente, pe de o parte și stări inflamatorii, tulburări de fertilitate, boli cardiovasculare, diabet și multe alte probleme cronice de sănătate pe de altă parte sunt astăzi mult mai clare și fac obiectul unor discipline avangardiste, ca medicina comportamentală sau medicina corp-spirit (medicina holistică).
Mic tratat de pace între puterea minții, emoție și sănătate
Deci: cum aducem la masa tratativelor beligeranții – gânduri rebele la orice tentativă de autocotrol, emoții nocive, reacții de nestăpânit? Iată câteva linii strategice:
- Conștientizăm faptul că toate comportamentele noastre – să nu mai aprindem țigara, să urcăm pe scări, să ne alegem atent alimentele, să ne îngrijim de calitatea somnului etc., etc. – au un impact puternic asupra săntății. Sunt sectoare în care putem deține lejer controlul. Numai să vrem.
- Învățăm să evităm sursele inutile de stres și să le gestionăm pe cele cu adevărat inevitabile. Tehnicile de relaxare, meditația, de exemplu, au un efect dovedit asupra creierului, asupra proceselor fiziologice și activează genele care diminuează efectele fiziologice ale stresului.
- Facem cunoștință mai îndeaproape cu noi înșine. Învățăm să ne ascultăm și reglăm emoțiile, să ținem în frâu anxietatea și depresia, să gestionăm furia și să le (re)dăm locul cuvenit emoțiilor pozitive (curiozitatea, vitalitatea, optimismul, bucuria, serenitatea, mulțumirea), pentru că ele ne apără de efectele nefaste ale stresului (asupra inimii, în special).
Azi
Boala, ca rezultat al forței gândului, se manifestă, în majoritatea covârșitoare a situațiilor, cu întârziere. Gândul ”sapă” o vreme pompând progresiv energie (negativă) în organism. De aceea spun specialiștii că suferințele trupului simbolizează gândurile recurente, cele care s-au tot învârtit și răsucit o bucată de timp în mintea noastră.
De exemplu…
- Te doare capul? Exagerezi vrând să ții totul sub control.
- Te doare gâtul? Nu poți să ”înghiți” ceva ce ”îți stă în gât” (o idee, o situație etc.)
- Te dor picioarele? Ți-e greu să mergi înainte și să te proiectezi în viitor.
- Te doare spatele? Ți-ai asumat prea multe, este timpul să iei o pauză.
- Ai maxilarele încleștate? Vrei să te impui cu orice preț (maxilarul simbolizează voința).
- Și putea continua așa mult și bine dar…
Care este mecanismul prin care gândurile produc boală?
Gândurile emit vibrații în univers. Când ne simțim bine, când suntem împăcați cu noi și cu lumea, emitem vibrații care atrag ceea ce reflectă aceste gânduri: abundență, fericire, șansă… Și ne amplificăm energia vitală. Când ne simțim rău, în dezacord interior și/sau exterior, emitem vibrații care atrag boala. Boala este o energie cu vibrație joasă. Sănătatea este energie cu vibrație înaltă, iar vindecarea presupune abordarea ființei umane dintr-o perspectivă holistă.
Suntem ceea ce gândim. Gândirea este forță creatoare. Tot ce se întâmplă în jur este rezultatul propriilor noastre gânduri. Să fim așadar conștienți de ceea ce gândim. Pentru că…
Puterea minții este o armă de temut: face victime
Gândul ne îmbolnăvește – este problema noastră, de către sine creată și asumată. Dar gândul nostru îi îmbolnăvește și pe ceilalți. Ne asumăm și această responsabilitate, această culpă? Uite, la ce te gândești în clipa asta? La cea mai recentă dispută pe care ai avut-o cu cineva din familie, de la serviciu, din mall? Îi urezi numai ”de bine”? Și știi că îi faci rău? Energia negativă pe care o emiți își atinge ținta fără greș (lega unviersală!) și ținta își sporește exponențial ”șansa” de a atrage un eveniment defavorabil. Inclusiv în planul sănătății. Cum este cu ”șansa” asta? Simplu: dacă persoana se află într-o etapă forte a vieții sale, centrată pe energie pozitivă, optimistă, stăpână pe propriul destin, va respinge evenimentul nociv. Dacă este într-o perioadă proastă, deprimată, va capta energia cu care tu o bombardezi. Sigur îți asumi asta? Și dacă ați inversa rolurile? Dacă ai fi tu ținta?
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.