Sari la conținut

Autovindecare prin sugestie conștientă (I)

Suferințele fizice și psihice pot fi ameliorate și chiar vindecate cu ajutorul autosugestiei aplicată în mod conștient, susține Émile Coué în cartea sa „Autocontrol prin sugestie conștientă”. Coué, un farmacist francez care a trăit la sfârșitul secolului al XII-lea, deși puțin cunoscut, este considerat unul dintre fondatorii “gândirii pozitive”. Coué a dezvoltat propria sa metodă de vindecare a diferitelor boli fizice și psihice, cu care a obținut rezultate uimitoare, deși a fost contestată din cauza simplității ei de medicii ai acelor vremuri.

Metoda Coué are la bază distincția dintre, „ființa conștientă” și „ființa inconștientă” și dintre „voință” și „imaginație”. Pe scurt, ființa conștientă este asociată cu starea de veghe și îi este asociată voința, ce stă la baza tuturor acțiunilor. Ființa inconștientă, în schimb, acționează în acele zone ale subconștientului, la care conștiința rațională nu are acces. Și totuși, subconștientul controlează atât corpul, cât și psihicul. Facultatea psihică asociată cu ființa inconștientă este imaginația.

Subconștientul acceptă tot ce i se spune

Comparând ființa conștientă cu cea inconștientă, se constată că, în timp ce conștientul este înzestrat adeseori cu o memorie cât se poate de infidelă, subconștientul dispune de o memorie perfectă, care înregistrează chiar și cele mai mici amănunte.

subconstientul accepta tot ceea ce i se spune
În plus, subconștientul acceptă fără a raționa tot ce i se spune. Întrucât el este cel care guvernează buna funcționare a organelor prin intermediul creierului, se produce un fapt aparent paradoxal. De exemplu, dacă ai impresia că un organism funcționează bine sau rău, iar acea impresie pătrunde în subconștient, organul respectiv chiar va funcționa bine sau rău, sau cel puțin aceasta este impresia pe care o va da organismul.

Subconștientul este cel pe care îl numim, de fapt, imaginația noastră, acea funcție care, contrar părerilor preconcepute, ne face să acționăm, uneori chiar împotriva voinței noastre, atunci când între cele două facultăți, există o contradicție.

Imaginația, net superioară voinței

Controlul imaginației și comunicarea directă cu subconștientul nu sunt procese simple și de aceea trebuie realizate cu ajutorul unei metode, în speță metoda Coué.
„Secretul metodei mele constă în înțelegerea superiorității imaginației asupra voinței. Când între imaginație și voință apare un conflict, imaginația învinge întotdeauna. Așadar, principala facultate a omului este imaginația și nu voința. De aceea consider că este o mare greșeală să le recomanzi oamenilor să-și cultive voința. Ei trebuie să-și educe imaginația”, susține Émile Coué.

Autosugestia este un instrument cu care ne naștem și cu care ne jucăm inconștient întreaga viață. Mai mult, autosugestia poate deveni un instrument periculos, care ne poate răni, dacă este manevrat cu imprudență, mai susține Émile Coué.

Cum se practică autosugestia conștientă

cheia este in subconstientÎn fiecare seară, înainte de culcare, și în fiecare dimineață, la trezire, închide ochii și rostește cu voce tare următoarea frază: Cu fiecare zi ce trece mă simt din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere. Émile Coué susține că această frază trebuie rostită într-o manieră simplă, aproape copilărească, și cât mai mecanic, pentru că, în acest fel, cuvintele vor pătrunde mult mai ușor în subconștient, care va trece la acțiune pentru a le transpune în practică. Potrivit lui Coué această metodă atât de simplă ar trebui aplicată de-a lungul întregii vieți, întrucât este, deopotrivă, preventivă și curativă.

În plus, Coué recomandă ca atunci când te confrunți cu o suferință fizică (dureri de spate, dureri menstruale, stări de greață, dureri de stomac) sau psihică (dureri de cap, atacuri de anxietate) să nu le dai răgaz să evolueze. În acest sens, el propune un exercițiu de vindecare rapidă, la fel de simplu precum metoda sa: Izolează-te cât de bine poți, închide ochii și pune-ți mâna pe frunte, dacă este vorba de o suferință psihică, sau pe zona afectată dacă este o durere fizică. Repetă apoi cu voce tare, foarte rapid, următoarele cuvinte: Îmi trece, îmi trece, îmi trece etc. Această expresie trebuie repetată până când durerea trece. Cu puțină practică, vei putea ajunge la performanța de a-ți vindeca singur durerile fizice sau psihice într-un interval de 20-25 de secunde. Dacă durerea revine, reia tehnica. Farmacistul promite că, odată ce vei stăpâni metoda sa și o vei aplica corect, expresii precum “imposibil”, “dificil”, “nu pot”, “situația mă depășește” vor dispărea, treptat, din vocabularul tău.

Atenție însă! Practicarea autosugestiei nu înlocuiește tratamentul medical, dar poate fi un ajutor neprețuit atât pentru bolnav, cât și pentru medic, susține Émile Coué.

Medicamentele nu sunt necesare întotdeauna, dar credința în vindecare este necesară mereu! (Norman Cousins)

SURSA: „Autocontrolul prin sugestie conștientă”, Émile Coué

Citește aici partea a IIa
subconstientul
Licenţa Creative Commons
„Autovindecare prin sugestie conștientă (I)” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Lasă un răspuns