Sari la conținut

Hrană pentru psihic – cum ne construim lumea mentală

Hrana spiritului nu se găseşte ambalată într-o cutie de conserve. Ea provine din ceea ce consumăm mental. Educaţia primită, cunoştinţele teoretice şi experienţele practice reprezintă materia primă cu care se hrăneşte creierul nostru.
Mai există, desigur, şi conştiinţa colectivă, adică ansamblul credinţelor sociale – idei religioase, politice şi folosofice. Ca să nu mai vorbim despre mijloacele de informare în masă şi campaniile de publicitate care ne bombardează cu ”informaţii” zi de zi.
Cu atâtea ”ingrediente”, trăim într-o ”supă” ideologică. Milioane de idei şi de gânduri se formează în capul nostru, în fiecare secundă. Iar o idee va rămâne o idee, chiar dacă nu se bazează pe fapte reale sau dacă nu este pusă în aplicare. Şi nu ne gândim suficient de des, de profund la forţa latentă a fiecărei idei.

Dieta pentru pace

La fel ca hrana destinată corpului, hrana spiritului este alcătuită din nutrienţi mai buni şi nutrienţi mai puţin buni. Gândurile negative sunt echivalentul alimentelor ”junk food” pentru trup. În loc să-l hrănească, îl intoxică. Iată o mostră: gândurile de genul: ”Nu sunt capabil, mi-e teamă, n-o să meargă etc.” sunt garanţia că, într-adevăr, n-o să meargă. Asta îi comanzi spirtului tău, asta obţii: o negaţie. Spiritul execută cu precizie ceea ce i se comandă, ca un administrator fidel ce este.
tv-familie-emisiuniLa fel procedează cu tot ceea ce aude de rău la televizor, la radio, în ziare sau pe internet – hoţii, războaie, moarte. Toate aceste gânduri toxice trebuie înlocuite cu gânduri optimiste, pentru a asigura pacea spiritului.
A nu se înţelege că nu trebuie să aflăm şi aceste lucruri negative, ci că ele nu trebuie să devină principala noastră sursă de informaţie. Îţi imaginezi cât rău îi faci corpului tău, dacă mănânci cartofi prăjiţi în fiecare zi? La fel stau lucrurile şi cu spiritul. Trebuie să-i oferim nutrienţi sănătoşi, dacă vrem să funcţioneze la parametri optimi.

Spiritul este neutru

Adică? Judecă după cum îl programăm noi mental. Este precum duhul închis în lampa lui Aladin: execută şi cele mai mici dorinţe ale noastre, fie că au încărcătură pozitivă, optimistă (”Da, pot!”) sau negativă, pesimistă (”Nu, nu pot!”). Acţiunea este pozitivă, nonacţiunea est negativă.
Calitatea gandurilor = calitatea vieții 
Gândurile sunt cauza, iar acţiunile sunt efectul gândurilor. Gândurile sunt realitatea interioară, acţiunile sunt realitatea exterioară. Pentru a ne schimba lumea exterioară trebuie să ne schimbăm lumea interioară. Calitatea gândurilor noastre determină calitatea vieţii noastre.
Vrem, toţi şi fiecare în parte, să reuşim în viaţă. Vrem să ne lăsăm amprenta asupra acestei magnifice planete. Fiecare dintre noi este un geniu în devenire. În devenire fiindcă, pentru a ne realiza, trebuie să ne fasonăm spiritul ca pe o operă de artă. Asta cere timp, hotărâre şi un spirit vizionar. Această forţă creatoare, aflată în noi, încearcă permanent să se autodepăşească. Caută continuu să înveţe, să înţeleagă, să crească spiritual, ca un arbore. Acest spirit conştient este creativ. Concepe proiecte şi se reînnoieşte. Spiritul nostru conştient este ca o grădină: spiritul este pământul, gândul est sămânţa. Lumina este gradul de pozitivism şi de energie emoţională pe care le iradiem. Creşterea până la apogeu a plantelor mentale depide de abilitatea noastră de a cultiva grădina divină.

10 sfaturi pentru o nutriție perfectă

Punct şi de la capăt. La fel ca trupul, spiritul nostru trebuie să se hrănească şi să exerseze pentru a funcţiona eficient. Iată câteva sugestii cât se poate de terre a terre (pragmatic):

  1. Citeşte, ascultă, urmăreşte, cu precădere, istorii despre curaj, speranţă, dragoste şi reuşită personală.
  2. Construieşte-ţi discursuri mentale de genul: ”Cu fiecare zi avansez spre reuşita deplină”. Este destul să ştii că poţi şi vei reuşi.
  3. Citeşte o carte nouă în fiecare lună, alternând domeniile: spiritul se hrăneşte prin diversitatea informaţiei.
  4. Scotoceşte pe internet. Foloseşte motoarele de căutare pentru a te informa în legătură cu subiectele care te interesează. Caută şi vei găsi!
  5. Informează-te, mergi la sursa tuturor lucrurilor. Sapă după informaţie şi vei descoperi veritabile comori ascunse. Cunoaşterea înseamnă putere!
  6. Dezvoltă-ţi creativitatea. Iniţiază-te în pictura pe şevalet, aşterne note muzicale pe portativ şi rânduri inspirate, pe foaia de hârtie (sau într-un document Word). Creează-ţi un blog pe internet.
  7. Practică relaxarea, pentru a-ţi destinde spiritul şi a-ţi centra fiinţa interioară. Privind în sinele tău, vei învăţa să te cunoşti mai bine, pentru a putea lucra mai bine asupra punctelor tale slabe. Când ne relaxăm răsar cele mai ingenioase soluţii pentru problemele personale, familiale, financiare, ca să nu mai vorbim despre cele spirituale şi sufleteşti, de la sine înţelese.
  8. Asociază-te cu oameni pozitivi. Dacă mediul familial are un spirit negativ, alătură-te unor grupuri comunitare centrate pe pozitivism, participă la conferinţe axate pe potenţialul uman… În cluburi pentru petrecerea timpului liber, în biblioteci, în săli de conferinţe, chiar şi în parc – în lumea fizică reală sau pe internet – în lumea virtuală – găseşti grupuri de discuţie care favorizează schimbul de idei.
  9. Mergi în vizită la muzee, călătoreşte, descoperă colţuri de lume exotice. După cum se spune, ”călătoriile modelează tinereţea”. În traducere liberă – a voiaja înseamnă cultură, dezvoltare, destindere.
  10. Pe de altă parte, creierul are nevoie şi de alimente propriu-zise pentru a funcţiona optim. Iată ”lista de bucate” pentru ameliorarea performanţelor mentale:
  • glucoză: creierul consumă, de unul singur, 20% din cantitatea de glucoză pe care ne-o furnizează hrana; aşa că alimentaţia zilnică trebuie să conţină cereale integrale, fructe şi legume – surse excelente de zaharuri
  • proteine: sunt esenţiale pentru fabricarea neurotransmiţătorilor din creier şi pentru optimizarea performanţelor mentale
  • lipide (grăsimi): grăsimile bune, cum sunt acizii omega 3, se găsesc în anumite specii de peşte – somon, ton, păstrăv etc. În lipsa acestor nutrienţi, se insinuează depresia, pierderile de memorie, apar cazurile de IQ scăzut şi alte tulburări mentale
  • vitamine şi minerale: sunt, de asemenea, esenţiale pentru dezvoltarea şi buna funcţionare a creierului; vitaminele din complexul B joacă un rol fundamental în producerea energiei cerebrale; motive mai mult decât suficiente pentru a consuma fructe, carne, ouă, legume cu frunze verzi etc.
  • apa este, şi ea, esenţială pentru hidratarea creierului; recomandarea generală este să consumăm 1-2 litri pe zi
  • oxigenarea – altă condiţie sine qua non pentru întreţinerea facultăţilor mentale; creierul nostru utilizează circa 25% din volumul de oxigen total din corp; făcând exerciţii fizice în mod regulat şi mâncând des, cantităţi mici de alimente, favorizăm absorbţia oxigenului în creier.

Punând în practică aceste recomandări, ne fortificăm spiritul – condiţie primă a reuşitei în orice domeniu al vieţii. Garantează Melki Rish, extrase din ”La Magie De L’Esprit Créatif” –
www.messagerspirituel.com/nourrituredelesprit.htm.
Creative Commons License
Hrana pentru psihic – cum ne construim lumea mentala by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.

Lasă un răspuns