”Dacă fiecare om ar face pace în el însuşi, pace ar fi în această lume.”
”Trebuie să creăm pacea în inimile noastre. Ea nu se găseşte în afara noastră.”
De ce pun îndrumătorii spirituali atât de mult accent pe pace? Pentru că petrecem cea mai mare parte a timpului nostru linear războindu-ne. Nu atât cu ceilalţi, cât cu noi înşine. Depun mărturie în nume propriu: o furtună de gânduri (specialitatea mea) şi de emoţii (şi la asta mă pricep foarte bine) mă ţine ocupată. Uneori aş vrea să apăs pe un buton sau să răsucesc un comutator şi să se facă o linişte asurzitoare. Perfect posibil, butonul există, spun maeştrii. Practică meditaţia şi vei avea acces la el.
CE ESTE ŞI CE NU ESTE MEDITAŢIA
În definiţia dată de Eknath Easwaran, renumit ghid în domeniu,
”meditaţia este o metodă sistematică de a ne stabiliza la nivelul cel mai înalt al puterii noastre mentale latente (”Opt paşi spre inifinit”),
cu punct terminus în dobândirea
”sentimentului integrării spirituale în armonia Creaţiei” (”Opt paşi spre inifinit”).
Pentru Drunvalo Melchizedek (autorul unor lucrări de referinţă – ”Secretul străvechi al Florii Vieţii”, ”Spaţiul Sacru al Inimii”, ”Şarpele de lumină” – şi al cursului ”Şcoala Reamintirii – Trezirea Inimii Iluminate”),
”meditaţia este o stare de a fi. Acel miracol ce restabileşte legătura noastră cu Sursa, cu cel mai înalt aspect al sinelui nostru divin”.
”Nu avem altă cale de a intra în hăţişurile subconştientului, de a afla ce anume nu este în armonie cu noi, ce mai avem de vindecat, de înţeles, de conştientizat”.
Pentru Acharn Tippakorn Sukhito, maestru tailandez, stareţ al Sawang Jai – Casa Inimii Iluminate,
”meditaţia este o practică de calmare a spiritului”.
Cu ce scop?
”Pentru a ajunge la înţelegerea cea mai profundă a corpului şi a spiritului. Şi pentru a reuşi să controlezi spiritul atât de bine, încât să-l împiedici să mai apuce pe căi greşite şi să aducă suferinţă. Pe scurt, cel care meditează dezvoltă cele mai înalte calităţi ale spiritului”.
Căi greşite? Sintagma face trimitere, bănuiesc, (şi) la ”specializările” mele mai sus amintite: gânduri, gânduri, gânduri, despicarea firului în patru, emoţii cu duiumul…
Dacă stai puţin şi… te gândeşti, îţi dai seama că noi controlăm mult prea puţin gândurile care ne trec prin cap clipă de clipă, în şir indian! De fapt, ele ne controlează pe noi: (re)acţionăm, sub presiunea lor, prin automatism, fără a diseca gândul, pentru a înţelege ce facem şi de ce facem. O recunoaştem tot prin automatisme, verbale de această dată: ”pierdut în gânduri”, absorbit de gânduri”, ”dus pe gânduri”…
Luat cu asalt, spiritul are, şi el, o reacţie de ”motor supraîncălzit” şi nivelul stresului şi al tensiunii creşte exponenţial.:”Îmi crapă capul (sau, mai soft, mă doare capul) de atâtea gânduri!”
Şi cum influenţează meditaţia spiritul, ca să nu o mai ia razna, biciut de cohortele de gânduri? (În lucrările consacrate meditaţiei, termenul ”gând” este sinonim cu emoţii, amintiri, tot ce ”ne abate cu ispita de la trebi”, vorba Poetului).
”Prin meditaţie se ajunge la înţelegerea legii cauzei şi a efectului. Şi automat devenim mai atenţi la comportamentul nostru, la cuvintele pe care le rostim. Învăţăm că este mai important să privim propriile erori, decât pe ale celorlalţi. Mai multă pace, mai multă fericire a spiritului: acesta este rezultatul meditaţiei” (Acharn Tippakorn).
Şi de unde atâta fericire?! Din abilitatea (dobândită prin exerciţiul meditaţiei) de a tăia legăturile de ataşament. De a lua distanţă. Faţă de gânduri (emoţii, amintiri etc.), faţă de realitatea fizică (lucruri, fiinţe etc.), cărora nu le mai permitem să fie surse ale suferinţei noastre.
Cum ştii, totuşi, că asta faci, cu adevărat: te afunzi în meditaţie şi nu-ţi furi căciula singur? Există câteva indicii confirmate de către maeştri:
- Simţi cum liniştea te locuieşte.
- Agitaţia minţii şi tensiunile interioare tac.
- Te concentezi ”ca de la sine”, fără să mai depui efort.
- Eşti conştient că eşti ancorat în prezent; trecutul şi viitorul nu intră în cărţi – nu ai grija lor.
- Eşti calm în mod activ şi activ în modul cel mai calm.
- Ai dobândit o conştiinţă superioară asupra lumii care te înconjoară şi asupra relaţiei tale cu ea: nu tu îţi impui voinţa asupra ei; tu te abandonezi, te armonizezi cu lucrurile care sunt, iar mintea ta acceptă ceea ce este, pur şi simplu.
Şi invers: sigur îţi furi căciula singur dacă..
- Simţi că te ia somnul; ba chiar adormi.
- Uiţi cine eşti şi intri în transă, aşa cum se întâmplă cu un medium.
- Tai orice contact cu realitatea – evadezi într-o lume imaginară.
- Încerci să practici meditaţia cu scopul pragmatic de a dobândi fericirea (acest sentiment atât de râvnit este consecinţa, şi nu ţelul final al meditaţiei; şi se dobândeşte doar în clipa când toate tensiunile interioare au amuţit; or, ”meditaţia” forţată, teatralizată, doar-doar atingi mai iute pragul ”fericirii” are efect de boomerang: produce tensiune).
FIECARE MEDITEAZĂ ÎN FELUL SĂU
Buddha recomandă 40 de tehnici diferite de meditaţie. Alţi maeştri spirituali vorbesc despre sute de tehnici. Atât de multe, tocmai pentru ca fiecare să o/le aleagă pe cea mai potrivită/cele mai potrivite, în funcţie de caracterul şi de personalitatea sa. Toate au însă un nucleu comun: încep prin dezvoltarea atenţiei şi concentrării (Samatha) şi continuă prin viziunea interioară (Vipassana).
Lucrul cel mai important în timpul meditaţiei – atenţionează maestrul tailandez – este conştientizarea: să conştientizezi ce anume se întâmplă în corp şi în spirit, pentru ca apoi să te detaşezi de toate. Lucrurile se derulează după propriile legi, foarte bine, aşa şi trebuie să facă. Doar că tu nu le mai laşi să-ţi producă suferinţă. Acesta este scopul final al meditaţiei:
”Să elibereze de suferinţă (Nirvana) dar, mai întâi de toate, să aducă mai multă pace şi fericire în viaţa ta”.
A conştientiza mai înseamnă şi ”a fi în prezent”. Când suntem atenţi la ceea ce se petrece în propriul corp şi spirit, suntem automat în relaţie cu momentul prezent.
Indiferent de metodă, meditaţia se practică, în esenţă, la fel: fiind atent la ceea ce se întâmplă în corpul şi spiritul propriu. Cu infinită răbdare. Te concentrezi asupra unui lucru – de regulă, asupra propriei respiraţii. Şi nu laşi gândurile să te ispitească. De cum ai prins unul (bun sau rău, puţin contează) dându-ţi târcoale, te întorci la ”studiul” propriei respiraţii: te concentrezi din nou pe senzaţia pe care ţi-o produce aerul trecând prin nări, îi urmăreşti traseul şi îl petreci mental când îţi părăseşte corpul pe aceeaşi ”poartă”. Nu-i laşi spiritului nici o portiţă prin care ar putea să se strecoare şi să evadeze!
„MEDITAŢIA: CALEA SPRE ÎMBLÂNZIREA SPIRITULUI (I)” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional.