Cel care le-a trasat le-a numit, de fapt, ”secrete ale succesului şi păcii interioare”. Mie îmi sună mai bine şi mai aproape de targetul personal tot ceea ce ţine de pace şi de lumea interioară. De aceea îmi permit să parafrazez – doar la nivel de titlu – o celebritate de talia doctorului Wayne Dyer, psiholog, educator şi scriitor american, considerat „părintele motivaţiei” şi iniţiatorul mişcării de „self-development” sau „self-empowerment” (autodezvoltare psihologică) din SUA.
Iată decalogul doctorului Wayne Dyer, extras din cartea sa, ”Cele 10 secrete ale succesului şi păcii interioare”.
1. Renunță la istoria personală
Ce ar însemna asta, concret? Să nu te agăţi de trecut. Să trăieşti momentul prezent şi să accepţi realitatea aşa cum este ea.
2. Păstrează deschiderea spirituală și dizolvă atașamentele
Spiritele deschise emană iubire, generozitate, respectă toate formele de viaţă şi cred cu tărie că totul este posibil, cu o singură condiţie – să ai destulă voinţă. Pe de altă parte, ataşamentele sunt sursa tuturor problemelor: de la nevoia de a avea dreptate şi a câştiga cu orice preţ, până la nevoia de a poseda un lucru sau o persoană. Or, un spirit deschis rezistă cu brio la tentaţiile acestui gen de ataşamente. Primeşte, fără să judece, tot ce îi oferă Universul şi astfel dobândeşte pacea interioară.
3. Ascultă-ți muzica interioară
”Să nu mori fără să fi ascultat propria muzică interioară” – spune textual dr. Wayne Dyer. Şi explică: asta înseamnă să îţi asculţi inima, să îţi asumi riscuri în numele pasiunii, să ştii că eşecul nu este altceva decât o experienţă de care nu trebuie să te temi, nici să te fereşti. Fiindcă pasiunea aceasta te invită să îţi asumi riscul de a fi tu însuţi.
4. Fă schimbări în tine însuți
Gândurile tale îţi influenţează reacţia la situaţiile care survin în viaţa de zi cu zi. Aceste reacţii sunt energii pe care le emiţi. Respectând regulile Universului, primeşti înapoi ceea ce ai emis în jurul tău. Aşadar, ceea ce ai atras spre tine este ceea ce ai oferit celorlalţi. Nu poţi da ceea ce nu ai. Nu poţi dărui tandreţe, înţelegere, compasiune, dacă ”nu le ai”. Iar pentru ca ”să le ai” trebuie să faci schimbări fundamentale în propria ta fiinţă. Să elimini ceea ce nu îţi place la tine şi să pui în loc ceea ce îţi doreşti să te definească. Să te iubeşti şi să te respecţi şi să îţi găseşti scopul în viaţă.
5. Ia lumea așa cum este
Este imposibil să rezolvi o problemă adoptând starea de spirit care a creat-o. Prin urmare, acceptă lumea şi oamenii aşa cum sunt, nu încerca să o/îi schimbi şi nu le răspunde cu acceeaşi monedă. Ci cu detaşare, înţelegere, iubire. Mulţumeşte pentru toate lucrurile bune din existenţa ta, ştiind că suntem toţi membri ai marii familii umane, uniţi prin legături inefabile, eterne.
6. Păstrează tăcerea
Astfel îţi acorzi şansa de a descoperi valoarea ei. Cu cât faci mai mult loc tăcerii în viaţa ta, cu atât mai conştient devii de contactul tău cu Dumnezeu.
7. Fără resentimente
Acceptă opiniile altora, chiar dacă sunt ”flagrant” diferite de propriile tale opinii. Iartă-i pe cei despre care gândeşti că te-au rănit şi iartă-ţi greşelile proprii. Nu aluneca în capcana resentimentelor: aminteşte-ţi că tu eşti cel care deţine controlul asupra gândurilor, sentimentelor, reacţiilor tale. Iar tu ai ales seninătatea, orice s-ar întâmpla.
8. Poartă-te ca ființa care ți-ar plăcea să fii
Pentru a activa forţele creatoare adormite în tine, trebuie să faci loc inspiraţiei în viaţa ta. Inspiraţia te va ghida şi îţi va da acces la tot ceea ce ţi-ar plăcea să obţii în viaţa ta. Şi te va ghida pe calea automodelării, până când vei deveni fiinţa care ţi-ar plăcea să fii.
9. Celebrează divinul din tine
Eşti Dumnezeul creator al vieţii tale şi al lumii în care trăieşti. Fii luminos, generos, mergi cu inima deschisă către ceilalţi şi către contemplarea miracolului vieţii.
10. Evită energiile joase
Spiritul tău se hrăneşte şi se fortifică prin energii înalte – gânduri de pace, iubire, acceptare, bucurie, respect pentru tot ce este viu. Energiile joase – frica, umilinţa, vinovăţia, furia, apatia, duşmănia etc. – îl şubrezesc. Gândurile tale fericite creează, în corpul tău, molecule fericite. Sănătatea ta este determinată de gândurile tale: spiritul tău îi spune trupului tău să producă substanţele de care are nevoie pentru a se păstra în cea mai bună formă. Spiritul tău te conduce spre pacea interioară: dacă îţi focalizezi gândurile asupra a ceea ce doreşti să atragi în viaţa ta şi menţii aceste gânduri-energii cu pasiunea unei intenţii absolute, vei începe să acţionezi în funcţie de această intenţie. Pentru că precursorul fiecărei acţiuni este un gând.
Surse: www.lespasseurs.com, www.conscience-et-eveil-spirituel.com
10 cai spre pacea Interioara by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Seninătatea noastră interioară nu trebuie sa fie tulburată (condiționată) de intîmplări exterioare.
Pacea interioara incepe cu transformarea mintii noastre !