Se scrie despre ea de peste 130 de ani. De citit, citește fără probleme doar cine nu suferă din cauza ei. Pentru că între 5 și 15% din copiii și circa 5% din adulții planetei ”au probleme cu cititul”. Nu că nu le-ar plăcea să citească, ci că ”încurcă” literele. Încurcătura, se pare, este cu atât mai mare cu cât este mai dificilă limba nativă.
Puțini dislexici? Nu tocmai, dacă citim corect ce spun studiile medicale: în ultimele decenii, fenomenul este într-o perseverentă expansiune.
O formă de orbire a cuvintelor
Oftalmologul german Oswald Berkhan identifica, în 1881, pentru prima dată, cazurile unor băieți care aveau dificultăți de citire și scriere, fără alterarea altor capacități intelectuale. Șase ani mai târziu, un conațional cu aceeași specialitate medicală, profesorul universitar Rudolf Berlin, i-a dat acestei tulburări numele ”de botez” și o definiție poetică: ”orbirea cuvintelor” (”Art der Wortblindheit: Dyslexie)”.
O problemă cu antecedent în familie
Dificultate în identificarea literelor, silabelor, cuvintelor: de unde vine handicapul? Circa 50% din dislexici au antecedente familiale. O constatare pe baza căreia s-a dezvoltat ipoteza genetică. Plauzibilă, dar nu singulară.
O asimetrie cerebrală dă iama în sunete, litere și silabe
În 1929, Samuel T. Orton, un neurolog preocupat de cazurile de accident vascular cerebral, analizează un pacient care și-a pierdut capacitatea de lectură. Medicul estimează că această tulburare are legătură cu o asimetrie cerebrală: eșecul stabilirii unei poziții dominante (a unei emisfere asupra celeilalte). Direcția fusese imprimată: dislexia va fi tratată, de acum, ca fenomen cu origini cerebrale. Un drum pe care neuroștiințele cognitive fac, în ultimii ani, progrese majore.
Cercetătorii vorbesc despre mai mulți factori. Și aduc în prim plan o disfuncție a circuitelor cerebrale implicate în fonologie, adică în reprezentarea și interpretarea sunetelor din care sunt compuse cuvintele.
Iată schema: creierul este format din emisfera stângă și emisfera dreaptă. Majoritatea zonelor implicate în procesul lecturii se află în emisfera stângă. Pentru a deprinde cititul, zone diferite ale creierului lucrează împreună. O parte din acestea învață să recunoască grafic literele după forma lor: A, B, C etc.
În acest proces se activează zona vizuală a creierului, din partea stângă. Apoi o altă parte a creierului trebuie să învețe să le identifice asociind un sunet unei litere: aceasta este zona auditivă. Doar atunci când creierul stăpânește bine aceste două zone începe faza de înțelegere a mesajului scris. Procesul are loc, se crede, în zona simetrică din emisfera dreaptă. În fine, pentru a articula și a citi cu voce tare, o nouă zonă preia misiunea. (Află aici una dintre cele mai puternice metode de sincronizare a emisferelor cerebrale și de creștere a eficienței cu care sunt transmise informațiile în creier).
In cazul dislexiei, acest mecanism extrafin este afectat. Urmarea: erori de identificare a literelor, confuzii auditive. De exemplu, cuvântul ”baie” poate fi citit ”paie”. Confuzii vizuale: ”na” în loc de ”ua”. Inversări ale literelor: ”gra” în loc de ”gar”.
Ochii o dau de gol
Un studiu publicat în revista de știință ”Proceedings of the Royal Society” lansează o ipoteză nouă: secretul dislexiei s-ar ascunde… în ochi. Cercetarea a fost efectuată pe două grupe a câte 30 de studenți, unii dislexici, ceilalți nondislexici. În cazul persoanelor care nu suferă de dislexie, minusculii receptori ai luminii nu au aceeași formă la ambii ochi, sunt asimetrici. Creierul alege semnalul trimis de un ochi pentru a crea imaginea pe care o vede persoana. La dislexici, aceste zone ale ochiului fiind simetrice, se produce o confuzie – imagini în oglindă din care creierul nu știe ce să aleagă. Așa apar…
Semnele clasice ale dislexiei
• copilul citește foarte lent
• confundă literele: în special cele asemănătoare din punct de vedere grafic (u-n, b-d, f-t) sau din punct de vedere fonetic (f-v, s-z )
• omite sau adaugă litere, silabe, cuvinte
• citeşte în sens invers (de la dreapta la stânga) unele silabe, cuvinte scurte
• silabisește chinuit cuvintele lungi
• înțelege doar parțial conținutul unui text
• încurcă rândurile la lectură
• evită activitatea chinuitoare a cititului (caută pretexte, plânge)
Metode de reeducare
Exercițiile de lectură, recunoaștere a cuvintelor, rescriere ajută la depășirea dificultăților create de dislexie. Dar, cum fiecare pacient este un caz unic, tratamentul afecțiunii cere, mai întâi, un bilanț pluridisciplinar. Pentru că…
În unele cazuri, dislexia este o tulburare caracterizată printr-o organizare cerebrală diferită, existentă ”din naștere”. Or, această organizare specifică nu se tratează și nu se vindecă. Se tratează în schimb rezultatul ei: handicapul din procesul lecturii.
Dacă problema este depistată devreme, în jurul vârstei de 6 ani, când începe procesul de învățare a cititului în școală, ea este de competența specialistul în ortofonie: schema de investigații și tratament include probleme senzoriale, psiholigice sau neurologice.
Monitorizarea se face împreună cu familia și cu educatorii copilului afectat. Reeducarea ortofonică implică antrenarea capacităților fonologice, reeducarea lecturii prin metode diferite, adesea, de cele practicate în clasă, strategii de compensare care ajută copilul să depășească deficiențele identificate.
Bilanțul pluridisciplinar permite identificarea cauzelor diverse ce pot fi tratate direct, în paralel cu reeducarea ortofonică. De la caz la caz, se aplică:
- reeducarea auditivă
- reeducarea vizuală (ocluzia unui ochi, lentile sau ochelari specifici, stimularea emisferică specifică)
- reeducarea audiovizuală nonlingvistică
- reeducarea motrice: a motricității și echilibrului; așa-numita psihomotricitate (postură, grafism), inspirată de lucrările lui Rudolf Steiner despre dezvoltarea individului de la primele achiziții motrice (mersul), până la deprinderea vorbirii și a gândirii
- reeducarea reflexelor arhaice – reflexele neonatale, dezvoltate în faza intrauterină, a propiocepției – respectiv viteza și direcția de mișcare
tratamente medicamentoase sau suplimente alimentare (antihistaminice, acizi grași polisaturați etc.) - psihoterapie (când dislexia se combină cu tulburări de anxietate).
Atenție, părinți: diversitatea de variante de tratament obligă la prudență! Nu vă aventurați pe tărâmul înșelător al ”soluțiilor-minune”.
Luați copilul de mână și deschideți ușă după ușă: medic pediatru, specialist ortofonie, specialist oftalmologie, specialist psihoterapie…
Oricât de lungă este lista, merită răbdarea și efortul. Când ”u” nu va mai rivaliza cu ”n”, ”b” nu îl va mai uzurpa pe ”d”, iar ”f” nu va submina autoritatea lui ”t”, ce victorie!
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăDerivate 4.0 Internațional .