Mintea este un instrument extraordinar de puternic și complex.
Ideea că subconștientul poate convinge corpul că un fals tratament este real și produce rezultate concrete – efectul placebo – a existat în practica medicală de sute de ani sub o formă sau alta. Astfel, s-a ajuns la concluzia că în anumite cazuri un tratament placebo poate fi la fel de eficient precum unul real.
Modificări și transformări de tot felul au loc în corp prin intermediul minții și al energiei produsă de emoții.
Există o parte a activității mentale (subconștientul) care știe să facă schimbări în corpul tău.
Este acea parte care știe cum să vindece o tăietură sau o rană fără medicamente, cum să mărească celulele și țesuturile. Știe să regleze fluxul sanvin, bătăile inime și să dezvolte mușchii și oasele.
Fiecare celulă din corp tău este condusă de această inteligență misterioasă care la rândul ei răspunde la sugestii conștiente, metafore, gânduri și emoții repetate.
Programul audio de față este construit cu sugestii directe, sugestii indirecte, tehnici avansate de Programare Neurolingvistică destinate accesării subconștientului și stimulării acelor procese naturale care se ocupă cu dezvoltarea sânilor, indiferent de vârstă.
Fiind o acțiune non-invazivă, care nu presupune folosirea unor substanțe chimice, ascultarea zilnică a acestui program și folosirea sugestiilor incluse reprezintă o modalitate sigură, fără efecte adverse. Pe parcursul perioade de utilizare, poți folosi o imagine clară cu dimensiunea și forma sânilor pe care le dorești pentru tine, astfel încât subconștientul să știe cât, cum și când să oprească procesul.
Pachetul pe care îl vei downloada conține:
– programul mp3 propriu-zis
– mp3 introducere în program
– pdf introducere în program
* Pentru cele mai bune și rapide rezultate, este recomandată ascultarea pe timpul nopții, înainte de somn și/sau în timpul somnului împreună cu dispozitivul Mind Synergy (disponibil aici). Perioada optimă pentru realizarea transformărilor la nivel subconștient este de cel puțin 21 de zile consecutive de utilizare a acestui program audio.