Cu toții ne dorim ca durata de sănătate – perioada în care avem o sănătate optimă – să coincidă cu durata de viață.
Din păcate, în vremurile moderne mintea noastră, emoțiile, relațiile și corpurile noastre au luat-o razna. Noi știm toate astea, dar tindem să le ignorăm până în momentul în care se întâmplă ceva foarte rău – un diagnostic care ne bagă în sperieți, o depresie gravă, o relație care se destramă, moartea unei persoane dragi și – în cele din urmă – un sistem imunitar slăbit care atrage boli după boli. Abia atunci începem să citim cărți, să apelăm la medici și specialiști, să căutăm terapii alternative și să mergem la psiholog pentru a ne vindeca mintea și sufletul. Dar aceste abordări sunt fragmentare, provizorii, neputând să vindece cu adevărat din interior spre exterior.
Motivul de bază al tuturor dezechilibrelor este că ne-am înstrăinat de corpurile noastre și am ajuns să fim copleșiți de propriile gânduri și emoții. Când pierdem contactul cu Spiritul, cu inteligența divină care ne-a creat, începem să facem alegeri cu efecte tot mai grave asupra sănătății noastre.
Nu trebuie să aștepți să te îmbolnăvești grav ca să smulgi din rădăcină suferința fizică, emoțională și spirituală și să restabilești starea de bine și sănătate în corpul tău.
Acest program este menit să te direcționeze pe calea cea mai scurtă către sursa infinită a energiei de vindecare, aflată adânc în ființa ta, alinându-ți fluctuațiile minții și limpezindu-ți emoțiile, cauzele principale ale dizarmoniilor din corp. Intrând în contact cu această forță radiantă și canalizând-o către organele afectate, aflate în deficit de vitalitate, tu vei putea treptat să te simți mai bine și să experimentezi o nouă profunzime a sănătății la nivelul întregii ființe.
Programul conține:
– muzica de relaxare
– zgomote albe
– sugestii de reprogramare a subconștientului combinate cu tehnici avansate de NLP
Pachetul pe care îl vei downloada conține:
– programul mp3 propriu-zis
– programul mpx compatibil cu Mind Synergy
– mp3 introducere în program
– pdf introducere în program
* Pentru cele mai bune rezultate, este recomandată ascultarea pe timpul nopții, înainte de somn și/sau în timpul somnului împreună cu dispozitivul Mind Synergy (disponibil aici). Perioada optimă pentru realizarea transformărilor la nivel subconștient este de cel puțin 21 de zile consecutive de utilizare a acestui program audio.