Ca să înțelegem ce este visarea lucidă este nevoie să înțelegem mai întâi care sunt stările de conștiență prin care trecem cu toții de-a lungul unei zile (24 ore) dar și ce înseamnă luciditatea. Dacă ai vrut vreodată să înțelegi ce înseamnă simbolul AUM – OM, atunci cu siguranță ai aflat că ”acoladele” minunate ale acestuia vorbesc despre nivelurile noastre de conștiență uzuale și despre cea de-a patra stare, starea fără nume sau referințe numită Turya.
Dar în același timp, primele trei acolade sunt o reprezentare a celor trei stări de conștiență prin care trecem cu toții în fiecare zi – cu mici excepții – și anume:
- Starea de veghe – în care suntem lucizi și putem observa ce se întâmplă în realitatea percepută în timp real – în timp psihologic
- Starea de somn cu vise (REM) – în care de obicei conștiența este diluată și nu avem o conștiență lucidă a momentului prezent
- Starea de somn profund, fără vise – în care de obicei nu există deloc conștiență și este dificil de menținut și de obținut – paranteză: experiența iluminării este după cunoștințele mele singura experiență care permite realizarea acestui deziderat sau posibilitate
Aceste cicluri veghe – somn au rolul de a echilibra structurile energetice ale corpurilor noastre, începând cu corpul fizic și terminând cu cea mai subtilă structură din punct de vedere energetic.
Luciditatea, în contextul visării, aș putea să o definesc ca acea capacitate de auto-reflexie conștientă, în cadrul unei experiențe, în care știm că visăm și suntem conștienți că obiectele percepției sunt creații ale planului astral – unde se află concentrată conștiența în timpul visului.
Ce poți face într-un vis lucid?
Orice! Este adevărat că într-un vis lucid poți ajunge să ai orice experiență pe care ți-o dorești, fără nicio restricție, dar pentru asta ai nevoie de o practică constantă, pentru a putea ajunge să interacționezi în mod conștient cu visele tale.
Sunt foarte bine cunoscute cazuri de sportivi care își continuă antrenamentele în vis sau de muzicieni care își perfecționează tehnica în vis, ba chiar există programe care te ajută să slăbești cu ajutorul visării lucide. Tot ceea ce faci într-un vis lucid impactează viața în stare de veghe așadar, o meditație efectuată în acest fel sau o vindecare vor avea efecte mult mai profunde și mult mai rapide decât dacă le-am face în stare de veghe. De altfel, una dintre cele mai cunoscute și răspândite tradiții spirituale de pe glob – buddhismul – include printre tehnicile sale ceva care se numește Yoga visării și este exact practica necesară dobândirii lucidității în vis și asta de aproximativ o mie de ani.
Cum ajungem să avem vise lucide?
Există multe ”metode” de a deveni lucizi în vis, însă este nevoie să parcurgem câțiva pași pentru a ajunge să testăm aceste tehnici, ca să o alegem pe cea care ni se potrivește cel mai bine.
Primul pas este întotdeauna să îți amintești visele. Pentru cei care deja o fac, desigur că se poate trece peste acest pas. Pentru cei care nu reușesc întotdeauna și cu greu își amintesc visele, există destul de multe tehnici care te pot ajuta să ai un succes mult mai mare decât până acum.
Este extrem de important să realizezi că visarea lucidă nu este ceva ce doar ”cei aleși” pot practica, este pur și simplu una dintre capacitățile native pe care le avem cu toții. Este ceva care a stat departe de noi din cauza lipsei de informații sau a lipsei de motivație pentru a încerca așa ceva.
O tehnică extrem de simplă și care te poate ajuta foarte bine să îți amintești visele – desigur că momentul trezirii dimineața este important și pentru asta ai nevoie de un mediu liniștit, în care, atunci când te trezești nu te ridici imediat din pat, nu te miști, ci te întrebi cu curiozitate ce ai visat – este tehnica recapitulării. Pur și simplu înainte de culcare, îți revezi în minte ziua prin care tocmai ai trecut în sens invers, sau, dacă ai timp, mai întâi normal și apoi invers. Astfel începi să te pui într-o ipostază care este înclinată către amintirea viselor.
Există tot felul de abordări ale acestui subiect, dar mai există câteva elemente importante care te pot susține pe această cale.
- Motivația: este extrem de importantă și în același timp este ceva de bază să ne aducem aminte să ne stabilim ținte clare și precise, dar în același timp nu imposibile
- Exercițiile din stare de veghe: repetarea întrebării: ”Visez acum?” – urmată de o observare conștientă și lucidă a mediului înconjurător
- Tehnicile de inducere a visării lucide – despre care nu voi vorbi în acest articol pentru că acestea de obicei fac obiectul unor cărți întregi
- Jurnalul de vise: un element important, în care scrisul de mână, procesul de interogare și amintire, recitirea informațiilor trecute acolo creează un alt stâlp solid pentru o visare lucidă de succes
Am devenit lucid în vis – acum ce fac?
Când ai ajuns în acest punct, de fapt, începe aventura. Aici ți se dezvăluie de fapt, potențialul creator al planului astral. Aici descoperi ce ai putea să fii atunci când când nu mai există filtrul fizic. Și, poate cel mai important, aici ești mai aproape de Esență, de Sufletul tău.
Dacă până în punctul în care devii lucid în vis este prima parte din călătorie – cu toate nuanțele și implicațiile sale -, a deveni creator în vis devine ceva ce ar fi bine să țină cont de o căutare profundă, de o motivație cu adevărat fie umanitară, fie îndreptată către decoperirea Esenței. A fi bine nu înseamnă că nu te poți juca, dimpotrivă, chiar este bine, pentru că frecvența jocului poartă în ea mugurii bucuriei și ai inocenței, care, împreună, te pot ajuta în fiecare clipă a vieții tale să trăiești mai frumos și să fi mai bucuros.
Nu este exclus nici să mergi în vacanțele pe care ți le-ai dorit și nu ai reușit să le vezi împlinindu-se, sau să conduci bolidul de curse pe traseul de la Nurburghring, sau poate să sari de pe o stâncă folosind un wingsuite… orice ar fi, cred, că nu trebuie decât să îți aduci aminte un singur lucru: potențialul pe care îl observi în planul astral – pentru că acesta este planul în care ne trăim viața în timpul visului – este posibil și în fizic.
Acum rămâne doar să aflăm cum îl putem activa și aici.
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.