”Mai lasă-ţi mintea aia în pace!” – îmi spune, într-o zi, o prietenă. Cred că i-am întors o privire vinovat-iritată. Ştiam că are abilitatea de a scana gândurile şi eram în toiul unei discuţii despre ce pot eu face şi cum, pentru a mă elibera de un apăsător sentiment de vinovăţie. ”Să te iubeşti. Şi să te ierţi” – îmi spune. Mersi pentru răspuns, îl ştiam şi eu. Dar cum, Dumnezeule, CUM? Vreau calea, metoda, tehnica! Ceva de genul acesta foarte, foarte concret. Mură în gură, dacă se poate. ”Fiecare are calea lui. Pot doar să-ţi pun că eu, una, am început prin a refuza să-mi ascult mintea, atunci când rula gânduri rele. După ce am reuşit acest lucru – şi să nu-ţi închipui că s-a întâmplat de pe o zi pe alta! -, am început EU să-i comand MINŢII ce să gândească.”

Hm! Sună frumos, ce să zic… Şi chiar în timp ce dădeam aprobator din cap, mintea mea îşi continua vorbăria interminabilă. Cu ea însăşi şi cu mine. Punea să ruleze şi comenta, iar şi iar,  ”filmul evenimentului” dureros care mă marcase. Mă marca. Mă va marca în această viaţă. Şi mă va însoţi Dincolo. Influenţându-mi toate experienţele pe care mi le voi asuma, în orice lume, dimensiune, formă, întrupată, dezîntrupată, în care mă voi duce sau mă voi întoarce.

Deci cum rup cercul vicios, având în vedere că prietena cea iniţiată s-a retras strategic din prim-planul vieţii mele, lăsându-mi spaţiul necesar ca să aflu singură calea. Să răscolesc şi să găsesc pe cont propriu răspunsul care, din păcate, nu pică pară mălăiaţă. Așa că poftim în sala de lectură!

 

Tot ce gândim este atras automat în viaţa noastră

Asta pot confirma personal, chiar pe baza experinţei care mi-a produs sentimentul acut de vinovăţie: am trăit mai mulţi ani cu teama că unei fiinţe dragi i s-ar putea întâmpla ceva rău. Şi cu obsesia de a o supraproteja, preîntâmpinând toate contextele care ar fi expus-o riscului. Până în ziua când eu însămi am creat un astfel de context. Fireşte, cu intenţia clară de a face un lucru bun pentru fiinţa dragă. Şi a ieşit rău. Contextul a funcţionat, probabil, tocmai pentru că era creat de către mine. Pregătit, alimentat pe parcursul atâtor ani, cu energia gândului meu: ”Vai, nu cumva să se întâmple!”.

Ce am gândit, aia am creat şi am atras în viaţa mea. Şi când mă gândesc că eu, tu, noi toţi gândim continuu, vrând şi – mai ales – nevrând! Nu mai ştiu cine a avut răbdarea să numere câte gânduri ne trec prin cap într-o singură zi, dar studiile spun că avem în jur de 60.000 de gânduri pe zi.

60.000 de gânduri care produc, fiecare în parte, consecinţe. Pentru că fiecare gând reprezintă o energie lansată în Univers. Şi nu doar în direcţia dorită de către emitent, ci în toate direcţiile. La infinită distanţă, aici şi acolo – pe Pământ şi în Univers. Ne facem iluzii că am deţine comanda. În realitate, energia emisă de gândurile noastre este dirijată de propriul ei GPS: vibraţia în MANAS (sau atmosfera mentală, cum o defineşte Swami Sivananda, în ”Puterea gândului”). Fiecare energie emisă de un gând caută o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul ”ceea ce se aseamănă se adună”. Deci tot ceea ce vibrează la unison cu energia gândului nostru – bun sau rău, fără ”discriminare” – va fi atras automat în viaţa noastră.

 

Proba de înot în oceanul de gânduri

”Gândurile sunt forţe subtile” – îmi şopteşte, din dimensiunea spre care a plecat, în 1963, de pe staţia Pământ, Swami Sivananda, yoghin, guru şi autor a peste 200 de cărţi despre yoga şi spiritualitate.

”Lumea întreagă este materializarea formelor-gând ale lui HIRANYAGARBHA sau Dumnezeu”.

Forme-gând? Adică?! ”O formă‑gând este o entitate vie, ce are o puternică tendinţă de a împlini intenţia autorului ei – spune maestrul. Suntem practic înconjuraţi de un ocean de gânduri. Plutim în acest ocean”. În acest punct îmi permit o percepţie personală: momentele de plutire sunt cele de beatitudine, de detaşare. Când suprafaţa oceanului este de un calm divin. Dar în majoritatea timpului nostru fracţionat, fracturat chiar prin lucrarea minţii noastre, înotăm. Mai lejer sau mai nervos, mai artistic sau mai ca toporul pe la fundul apei, în funcţie de abilităţile fiecăruia şi de valurile (sau tsunami-urile) cu care ne luptăm.

Pe lângă forme-gând, există şi unde-gând, care au o putere enormă. Am învăţat la şcoală despre unde de căldură, de lumină, de electricitate. Ne mai amintim reacţia pe care am avut când profesorul de fizică ne-a spus că lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă. Am zis/gândit: ”Uau”!

Mai târziu, un clasic mucalit ne-a schimbat percepţia asupra ierarhiei în materie de viteză, printr-o singură propoziţie: ”În lumea basmului, calul are două viteze, în funcţie de urgenţa acţiunii – ca vântul şi ca gândul” (George Călinescu, ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent”).

Şi performanţa undelor de lumină a pălit: ”vehiculul” care bate toate recordurile de viteză este gândul. El ajunge, practic, intantaneu la destinaţie. Odată pornit, nu-l mai poţi aduce înapoi. Are viaţă şi voinţă proprie. Şi produce consecinţe:  ”Gândurile trăiesc. Corpul nostru poate înceta să mai fie, dar gândurile noastre nu pot muri niciodată” (Swami Sivananda).

Exact de ce mi-e frică! De faptul că nu stăpânesc gândul. Că el mă stăpâneşte pe mine. Şi mă va însoţi. Şi va produce consecinţe. Dacă tot despre frică vorbesc (gândesc) şi în acest paragraf, este semn că mă întorc în punctul din care am plecat fără să fi învăţat mai nimic pe traseu?

Ba da, am învăţat. Şi învăţ continuu…

 

În loc de concluzie

Cu toţii absorbim anumite gânduri şi emitem altele în acest univers al gândurilor. Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice. De aceea, trebuie să ne scanăm atent  gândurile. Şi să le alegem cu grijă (apropo de sibilinica – pe atunci – soluţie oferită de către prietena mea: ”Să-i spui TU minţii tale ce să gândească”). Ceva în genul: când detectez gândul ”Mă urăsc pentru ceea ce am făcut!”, să comut instantaneu pe alt canal şi să aleg: ”Mă iert. Şi mă iubesc”.

Eu sunt la început de drum. Îmi propun să emit doar gânduri sublime, pure. Tu? Mi se pare că ţi-am interceptat gândul: ”Teoria e frumoasă, dar ce ne facem cu partea practică?”. Răspunsul presupune să schimbăm sala de studiu cu atelierul pentru aplicaţii practice. Aşa te gândeai şi tu? Gând la gând cu bucurie! Vom descoperi împreună principalele metode  prin care putem cultiva puterea gândului.
(Citeşte aici partea a IIa)

 

„Ai grijă ce gândeşti, sigur se întâmplă (I)” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .