”Practicarea meditaţiei conştiente nu are nicio legătură cu jocurile copilăriei. Ea înseamnă, pentru cei mici, tot ceea ce înseamnă şi pentru adulţi: deprinderea unui nou mod de viaţă, a artei de a fi în prezent şi de a-l savura”. Cu acest preambul, Jeanne Siaud-Facchin, psiholog clinician, ne îndeamnă să ne îndrumăm copiii şi adolescenţii pe această cale a descoperirii de sine.
Meditaţia îi ghidează să îşi identifice emoţiile
Copiii, ba chiar şi adolescenţii, nu îşi cunosc emoţiile ”pentru că, pur şi simplu, nu îi învăţăm să facă acest lucru”, ne trage de mânecă psihologul. Şi ne mai miră/derută/revoltă rezultatul: copiii noştri asimilează ceea ce simt cu ceea ce sunt, iar urmările se văd în felul de a fi tot mai unitar al noilor generaţii – nesiguranţă, lipsa încrederii în sine, tristeţe, surescitare. Aversiune faţă de propriul ”fel de a fi” (identificat greşit cu ceea ce simt). Lipsă de repere, sau repere ancorate în negativism, sau repere labile.
Or, practicarea meditaţiei în mod conştient le oferă pluta pe care se pot salva în cascada emoţiilor de neînţeles, pe care ajung să le identifice şi să le înfrunte.
Îi ajută să se deschidă spre ceilalţi
Dacă pentru un adult este atât de reconfortant să ştie că se bazează pe propriile resurse interioare, cât de mult poate conta această siguranţă la vârsta copilăriei sau în adolescenţă? Întrebarea este retorică, de bună seamă, dar psihologul nu ezită să o formuleze, pentru a dubla forţa răspunsului: răspunsul pe care ni-l dă el, din perspectiva specialistului, şi răspunsul pe care ni-l dăm singuri – meditaţia ajută copiii să-şi dezvolte încrederea în sine, să descopere că pot conta pe propriile capacităţi, reconectându-se cu propriul sine. Ca primă etapă şi atu forte pentru a se deschide spre ceilalţi. Fără urmă de frică.
Le dezvoltă capacitatea de concentrare
Suntem în ”epoca zapping-ului” – schimbarea rapidă a ”posturilor” este modul nostru de a trăi. Viteză, plurivalenţă, a face cât mai multe, trecând de la una la alta sau concentrându-ne (aparent) pe toate concomitent. În cazul adulţilor care suntem – un serviciu solicitant şi două-trei facultăţi sau chiar un master, în paralel (din păcate, de cele mai multe ori, la propriu ”în paralel”) cu o viaţă de familie – soţ/soţie, copii… În cazul copiilor noştri – premii la şcoală, la olimpiade, cupe la întrecerile sportive, desăvârşire în butonarea ultimei generaţii de gadgeturi. Atenţie dispersată, gânduri împrăştiate, gol lăuntric.
Stop! Pauză! Pauze! Abandonând agitaţia câteva minute măcar, lăsăm Sinele să-şi vină în fire. Gândurile se limpezesc. Capacitatea de concentrare se reface. ”Studiile au demonstrat că practicarea meditaţiei stimulează creativitatea şi supleţea gândirii” – confirmă Jeanne Siaud-Facchin.
Cheia reuşitei: să nu le forţăm mâna
Meditaţia nu trebuie să fie, pentru ei, o obligaţie. A forţa un copil să o practice ar fi contrar scopului urmărit – relaxarea spirituală. Ar fi calea sigură spre eşec. ”Ce ai zice dacă…” – o sugestie, aşa ar trebui ”împachetată” ideea, pentru a avea sorţi de izbândă. Atâta vreme cât nu îi impui nimic, un copil (şi un adolescent cu atât mai mult) este mult mai dispus să plece urechea la sfaturile tale.
”Adică ce facem, ne manipulăm copiii, ca să ”îi calmăm” şi să avem mai multă linişte în casă şi în viaţă?”. Încă o întrebare retorică. Şi uşor cinică, după cum o taxează psihologii. Şi nu întârzie să dea replica: convingând copilul să practice meditaţia, dovedeşti că încerci să împărtăşeşti cu el şi alt fel de momente, decât cele petrecute în maşină, între şcoală şi clubul de fotbal sau de dans modern.
Care este vârsta potrivită?
Nu este bine să îndemnăm copiii sub opt ani să înceapă să practice meditaţia – atenţionează psihologul Jeanne Siaud-Facchin. Pentru că sunt încă prea ”cruzi” pentru metacogniţie (”cunoaşterea despre cunoaştere”, activitatea mentală concentrată asupra propriilor procese mentale). Or, metacogniţia este baza meditaţiei deplin conştiente. Un copil mai mic de opt ani poate fi îndrumat să practice relaxarea şi atenţia. Iar durata fiecărei şedinţe trebuie adaptată în funcţie de capacităţile lui.
Un punct de pornire, două căi
Psihologul distinge două căi pentru a aborda meditaţia la vârsta copilăriei. Ambele pornesc din punct fix: înscrierea la un atelier de meditaţie. După care drumurile se despart după cum urmează:
parcurgerea unui program de câteva săptămâni, conceput special pentru o anumită categorie de vârstă (o oră pe săptămână pentru cei mai mici, o oră şi jumătate pentru cei mai mari şi pentru adolescenţi), sub îndrumarea unor profesionişti şi fără participarea părinţilor; aceştia din urmă alăturându-li-se doar preţ de 5-10 minute pe zi
desfăşurarea şedinţelor la domiciliul copiilor, începând cu cele câteva minute de ”studiu” cu familia, în living, în grădină, puţin contează; după plecarea părinţilor din cameră, profesionistul îi ghidează progresiv pe cei mici în tehnicile practicării meditaţiei.
”Copiii care participă la aceste ateliere spun, de multe ori, că le-ar prinde bine şi părinţilor lor să se familiarizeze cu tehnicile de meditaţie” – menţionează psihologul. Pentru un plus de calm, de pace interioară şi în familie, fără doar şi poate.
Nu este nici moft, nici joacă: practicarea meditaţiei este benefică pentru copii by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.