Oamenii frumoși au mai mult succes în viață. O prejudecată? Dacă da, este una în plasa căreia continuu și eu să mă abandonez, când văd un om cu aspect fizic plăcut. Deși aflu încă o dată și încă o dată că o prea frumoasă soție este ”tradusă” cu rivale aparent insipide și că o doamnă, domnișoară sau un domn prezentabil(e) trec drept persoane total anoste în firma la care lucrează și/sau printre amici. Tot mai înțeleaptă se vede a fi nepoata mea, în ciuda (sau datorită?) diferenței de vârstă dintre noi:
”Aspectul fizic nu este cel mai important, cel mai mult contează cum te vezi tu. Pentru că asta le transmiți și celorlalți despre tine”.
Așadar, vorbim despre imaginea de sine. O emanație din interior: privire valorizantă sau devalorizantă. În joc este ideea pe care și-o construiește fiecare despre propria identitate – fizică (aparență) și psihologică (fond).
Jocul dintre fond și aparență
Imaginea de sine tradusă prin identitate fizică este interpretabilă – ține de standard estetic, deci de gust, deci de felul în care te judecă ceilalți. Imaginea de sine ca identitate psihologică ține de stima de sine, deci de modul în care te judeci tu însuți. Ține de gradul de coeziune dintre aspirațiile și împlinirile personale. Nu ține de imaginea pe care ți-o întoarce oglinda din baie, ci de imaginea invizibilă, dar mult mai reală, pe care o țese percepția ta despre tine.
Propria percepție versus percepția celorlalți
Ce legătură are una cu alta? Are! Sunt în opoziție. Preocuparea, teama pentru felul în care ne văd ceilalți își are originea în propriile judecăți despre noi înșine.
Familiarizați cu criticile acerbe pe care le formulăm la adresa propriei persoane, ajungem să gândim că ceilalți ne privesc la fel de critic. Și, foarte probabil, greșim. Dar, ferm convinși că noi vedem și știm mai bine, camuflăm percepția pozitivă a celorlați sub vălul gros al autodevalorizării.
Adică suntem proprii noștri dușmani? Da, de fiecare dată când ne privim intolerant și neiertător, fără necesara doză de obiectivitate. Obiectivă este privirea celorlalți, șocant de îngăduitoare, zicem noi. Dar, foarte probabil, mai obiectivă, pentru că vine din exterior.
Confruntarea dintre imaginea de sine devalorizantă și percepția, mult mai obiectivă și binevoitoare a altcuiva, are efect în trei etape: derută și suspiciune, inițial; apoi reconfortare; apoi imaginea de sine începe să vireze spre nuanțe tot mai roz. În oglindă se dispersează imaginea rățuștii celei urâte și prinde contur lebăda, acvila, ciocârlia… Selecția în registrul aviar, secțiunea noblesse, îți aparține.
Relația cu sine – piedica principală
Așadar, privirea celuilalt lucrează în beneficiul imaginii proprii despre noi înșine, fie că vorbim despre caracteristici fizice sau despre trăsături de personalitate și competențe. Prea slab, prea gras, prea scund, prea lent în gândire, prea fricos – asta îți spune despre tine
oglinda exterioară sau interioară?
De aceea te ascunzi sub haine lălâi și ți-e frică să iei cuvântul când șeful cere o soluție ingenioasă la cea mai recentă problemă. Îți muști limba, de teamă să nu te faci de râs vorbind. Și vorbește cel de lângă tine, și spune exact ceea ce gândești și tu, poate doar cu alte cuvinte. Și este aplaudat! Ei, asta ți-a făcut-o, o dată și încă o dată, discursul tău interior negativist: exces de exigență față de sine, neacceptarea a ceea ce ești, comparații defavorabile. Ești prizonierul maniei autodevalorizante. Pe când cel care a vorbit ”în locul tău” este un om liber.
Remodelează relația cu tine însuți!
• Ceilalți te privesc cu ochi mai buni decât o faci tu însuți? Nu mai pune sinceritatea lor la îndoială, acceptă această realitate: este efectul detașării, al obiectivării de care tu nu poți beneficia în privința propriei persoane.
• Încetează să mai respingi în bloc aprecierile, complimentele. Este ușor să discerni între semnele recunoașterii reale a meritelor tale și laudele de complezență. Reține-le pe cele dintâi și repune-te în valoare prin prisma lor.
• Relaxează-te, pentru a capta energia pozitivă pe care o emit ceilalți.
• Profită de imaginea binevoitoare pe care o au ceilalți despre tine: dezvoltă-ți aptitudinile naturale, calitățile, talentele sesizate de către ei.
Imaginea din oglindă
Avem, la rândul nostru, capacitatea de a spori stima de sine a celuilalt, prin modul binevoitor în care îl privim, vorbim cu el și despre el. Spre câștigul lui și al nostru. Funcționând ca o oglindă generoasă, care întoarce o imagine încurajatoare, stârnim în cel care se oglindește în ochii noștri plăcere și recunoștință. Mecanismul psihologic este simplu: recunoscând valoarea celuilalt nu reducem cu nimic propria valoare, ba dimpotrivă.
Cum putem face asta concret?
• Să dăm frâu liber complimentelor.
• Să spunem lucrurile frumoase pe care le gândim despre ceilalți.
• Să emitem mesaje de recunoștință – verbale sau nonverbal (un zâmbet cald, o strângere de mână etc.).
• Să punem în valoare experiența și competența celorlalți, în loc să le vânăm greșelile.
• Să emitem sugestii binevoitoare, în loc de ”critici constructive”.
Să o luăm și altfel, pe cale energetică: dacă gândul, emoția pe care le emiți spre ceilalți se întorc asupra ta cu aceeași încărcătură (plus/minus) cu care le-ai lansat, cu cât mai hotătât se întorc asupra ta când tu ești destinatarul?
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăDerivate 4.0 Internațional .