Se întâmplă uneori ca intenția pe care ne-o setăm la un moment dat, deși ne reprezintă interesele și viziunea asupra vieții, să își piardă din intensitate sau claritate undeva pe parcurs. Este firesc, pentru că noi funcționăm în mod natural conform unor cicluri la nivel vibrațional. Asemenea succesiunii anotimpurilor, este un timp când plantăm semințele, un altul în care muncim pâmântul și avem răbdare, și există și perioada în care culegem roadele a tot ce am făcut înainte.
Totuși, există situații care ne provoacă pe multe niveluri și reușesc uneori să ne abată de la ce ne-am propus, făcându-ne să abandonăm drumul ales. Cum facem ca acest lucru să nu se întâmple atunci când vrem ceva cu adevărat?
*Te mai poate interesa și articolul CUM SĂ ÎȚI PĂSTREZI FOCUSUL ȘI MOTIVAȚIA (CITEȘTE AICI)
1. Concentrează-te pe mai puține obiective
Fiecare obiectiv cere efort. Prin urmare, nu te-aș sfătui să încerci să urmărești mai mult de două obiective în același timp. Trebuie să începi cu mai puține obiective și abia după ce le-ai realizat pe acestea vei putea să treci la următoarele. Dacă îți propui să realizezi o mulțime de lucruri, trebuie să îți cunoști foarte bine prioritățile.
2. Planifică-ți dinainte activitățile
Principalul factor care ne scoate de pe șine în drumul nostru spre obiectivul propus este acela că nu planificăm lucrurile dinainte. Planificarea e o treabă foarte simplă și rapidă. Dacă ți se pare greu să-ți planifici activitățile, ia o agendă, notează lucrurile pe care vrei să realizezi și apoi fă o listă cu tot ce ai de făcut ca să îți atingi obiectivele.
3. Stabilește-ți etape-cheie
De exemplu, dacă vrei să te dezvolți pe plan spiritual, un pas firesc este să explorezi diverse metode de meditație . Întrucât există mai multe feluri de meditație, cel mai bine ar fi să cunoști exact metodele și tehnicile folosite de tipul de meditație pe care ți l-ai ales. Apoi, îți poți planifica ritmul în care vrei să o faci, programul zilnic, ora la care îți este cel mai la îndemână să te deconectezi și să ai propriul timp de liniște
*Vezi aici și 10 PAȘI PENTRU O MEDITAȚIE PROFUNDĂ CU MIND SYNERGY
4. Formează-ți obiceiuri bune
Formându-ți obiceiuri bune și cultivându-le, îți va fi ușor să faci progrese. De pildă, în exemplul anterior, dacă vei reuși să te mobilizezi și să meditezi în fiecare zi, vei resimți efectele pozitive ale acestui obicei. Se spune că este nevoie de cel puțin 21 de zile consecutive pentru ca o nouă activitate să îți intre în obicei natural. Acest timp poate să difere de la o persoană la alta, dar amintește-ți că perseverența și consistența rămân totuși una dintre cheile succesului în producerea de transformări masive în viața noastră.
5. Monitorizează-ți progresele
În felul acesta o să-ți poți da seama cu ușurință dacă ești sau nu pe drumul cel bun. Pentru asta, tot ce trebuie să faci e să iei jurnalul și să începi să ții evidența. Mai poți să faci o listă cu cele mai importante realizări ale tale din fiecare lună.
6. Primește încurajările celor din jur
Ca să nu te abați din drum, ai nevoie de sprijinul prietenilor și al familiei. Încurajările lor vor fi un izvor de inspirație pentru tine și vei face tot posibilul să îți împlinești viziunea.
În plus, poți să rămâi pe făgașul ales reevaluându-ți obiectivele o dată la două săptămâni. Nu îți pierde speranța dacă descoperi că ai făcut și greșeli. Mergi mai departe, urmărește-ți visurile și nu peste multă vreme îți vei da seama că ești pe drumul cel bun. Ca să nu te abați din drum nu e nevoie să te forțezi. Poți să mergi înainte în mod firesc, mai ales dacă îți îndeplinești cu plăcere activitățile de zi cu zi.