Spiritualitatea este o funcție naturală, o stare de reconectare cu Sinele, cu Esența noastră. A o regăsi și dezvolta presupune să aruncăm o privire proaspătă asupra a ceea ce suntem, asupra vieții noastre, și să ne concentrem asupra Esenței. Pentru a ne atinge scopul, trebuie să fim atenți la senzațiile, emoțiile și gândurile noastre. Concret: să le încurajăm pe cele pozitive (cele care ne înalță) și să le transformăm pe cele negative (cele care ne coboară). Cu alte cuvinte, să învățăm să le stăpânim.
Ego-ul, dacă nu este ținut în frâu, încearcă să acapareze puterea și să ne secționeze legătura cu Sinele, să ne divizeze. În dezvoltarea spirituală, alegem să dăm atenție Esenței. Un proces de reeducare posibil doar în măsura în care punem la lucru anumite calități și adoptăm anumite atitudini. Așa cum sunt…
1. Autenticitate și integritate
Acordând atenție propriilor senzații și sentimente obținem o imagine obiectivă asupra noastră. O privire onestă, lipsită de complezență, stă la temelia construcției interioare pe care o proiectăm. A fi onest cu sine implică sinceritate, umilință și simplitate. Privirea onestă asupra propriei persoane trebuie să se manifeste concret în modul de a ne exprima, de a acționa, de a ne comporta. Doar așa ies la lumină calitățile de bază: autenticitatea și integritatea.
2. Hotărare și răbdare
Manifestarea autenticității în planul practic se lovește de temerile fundamentale (teama de pierdere, de necunoscut etc.), care se manifestă prin forme diferite – rezistență, neliniște, refuz etc. Toate ne îmbie să repunem în discuție și să ne revizuim credințele. Ni se pare că am rămas singuri, izolați de lume, fără protecție… o senzație total inconfortabilă!
Este nevoie de hotărâre, perseverență și curaj pentru a merge mai departe. S-ar putea spune că este nevoie și de voință, dacă termenul în sine nu ar fi greșit înțeles: voința nu înseamnă să obții cu orice preț ceea ce ți-ai imaginat prin prisma credințelor și a emoțiilor. Ci să faci alegeri clare și să nu le abandonezi. Să decizi că abandonezi controlul și că te abandonezi Esenței.
Un demers care mai cere, în plus, răbdare și încredere, pentru că schimbările sunt determinate de inteligența corpului și a inimii, de ritmul a ceea ce avem de vindecat și de integrat, și nu de dorințele impulsive ale personalității noastre.
3. Refuzul criticii și acuzelor
Când te simți agresat sau deposedat de către o altă persoană, emoțiile te iau pe sus. Experiența în sine este foarte interesantă, fiindcă îți permite să vezi ce coardă anume ți-a fost atinsă și astfel mai afli ceva despre tine. De regulă, descoperi o rană veche, o lipsă de afecțiune, o reacție de respingere etc. Altfel spus, chiar dacă agresiunea este reală, este interesant să pricepi mesajul pe care te invită să îl iei în considerare. Situațiile cu care ne confruntăm sunt reflexul a ceva din noi, o manifestarea a ființei noastre interioare.
Evoluția spirituală începe în clipa în care încetăm să-i mai acuzăm pe ceilalți pentru necazurile noastre, pentru că înțelegem că ele sunt reflexul propriilor noastre răni. Atitudinea spirituală începe în momentul când încetăm să mai așteptăm de la ceilalți să ne satisfacă nevoia de iubire și de atenție și înțelegem că putem fi stăpânii propriei noastre vieți abandonând controlul și conectându-ne la ființa noastră interioară. Bonus: conștiința lărgită ne va permite să vedem în ceilalți niște ființe rănite și stângace, desigur, dar și cu o parte luminoasă.
4. Conștiință și responsabilitate
Lucrând la dezvoltarea acestor calități, dezvoltăm și rafinăm conștiința de sine. Or, a deveni tot mai conștienți de ceea ce se petrece în noi înșine și în jurul nostru reprezintă tot o cale spre evoluția spirituală. Este ca și cum am face un pas înapoi pentru a avea o imagine mai amplă și a distinge adevăratele forțe din spatele aparențelor, din spatele jocurilor vieții. Conștiința este cheia evoluției noastre.
O conștiință ascuțită ne ajută să înțelegem că suntem responsabili pentru viața noastră. Încă un pas important spre evoluția spirituală.
5. O privire lucidă și tandră
A deveni observatorul lucid al propriei ființe și a-i privi în față luminile și umbrele nu înseamnă să ținem contabilitatea propriilor defecte și imperfecțiuni și să ne simțim vinovați. În conexiune cu propria ființă interioară, observatorul se comportă ca un părinte atent la dezvoltarea copilului său, îmbinând bunăvoința și tandrețea cu rigoarea.
A revărsa asupra ta toată bunăvoința și compasiunea reprezintă o excelentă metodă de vindecare a sufletului și o deschidere spre Sine.
6. Razi de tine însuți
O privire tandră asupra propriei persoane este dovada că putem să luăm distanță și să ne privim ca și cum am fi o altă persoană. O postură din care putem să râdem de noi înșine. Și de toate, pentru că detectăm toate jocurile care stau la baza acțiunilor și atitudinilor noastre: frică, putere, seducție etc.
Când ne luăm în serios, ne domină o anumită rigiditate a mentalului, care vrea să ne facă să credem că suntem cineva. Caz în care nu dovedim nici onestitate, nici simplitate.
De reținut: acest râs este însoțit de o privire tandră și iubitoare asupra noastră și asupra celorlalți. Iubirea ne înalță, ironia ne coboară.
Evoluția spirituală se întemeiază pe recunoașterea forțelor noastre interioare și a modului în care ele funcționează. O recunoaștere cvasibiologică și neurologică a forțelor și senzațiilor care ne locuiesc. Și care se traduce în corpul nostru prin schimb de vitalitate și energie.
Cele mai importante 6 trepte în evoluția spirituală by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.