Sari la conținut

Legumele din familia Crucifere: cele mai puternice alimente anticancer

În mod nemeritat, varza are o reputație de legumă insipidă, însă când vine vorba de sănătate nu contenim să-i lăudăm efectele sale terapeutice. Și mai mult, autorii cărții Alimente care combat cancerul, Richard Beliveau și Denis Gingras, au trecut-o în fruntea listei de alimente care opresc cancerul din evoluție și chiar îl vindecă.

Plantele care aparţin familiei Crucifere (varza, broccoli, conopida și varza de Bruxelles) erau cultivate în Antichitate în principal pentru proprietăţile lor medicinale. Varza a fost cu precădere apreciată de către greci şi romani ca un aliment foarte important din punct de vedere medicinal, la un moment dat ajungând chiar să întreacă usturoiul ca remediu preferat, bun la toate. Lăudată de Pitagora, numită „leguma cu o mie de virtuţi” de Hipocrate (460-377 î.H.), care o recomanda în tratamentul diareii şi dizenteriei, varza era văzută încă de pe atunci ca un aliment esenţial sănătăţii“, susțin cei doi autori în cartea lor.

 

Secretul sănătății și al longevității

Și ca să înțelegi cât de vitală este pentru sănătate această legumă aparent banală și cu un gust neatrăgător, iată și un exemplu elocvent în acest sens: Diogene cel Cinic (413-327 î.H.) a reuşit să ajungă la venerabila vârstă de optzeci şi trei de ani locuind într-o colibă sărăcăcioasă şi mâncând aproape numai varză, date fiind vremurile grele.
Iar un alt filosof, Cato, a scris în tratatul său de agricultură că varza „mâncată crudă, cu oţet, sau gătită în ulei ori în altă grăsime, purifică totul şi vindecă totul”, de la mahmureli cauzate de excesul de vin până la boli grave cum e cancerul. El spunea că, de exemplu, aplicarea pe sân a unei frunze de varză zdrobite ajută la vindecarea ulcerului canceros.

Mâncați peste trei porții de crucifere pe săptămână!

salata-de-varza
Și tu și eu știm că varza este o legumă medicinală, dar nici nu avem idee de dimensiunea efectelor sale terapeutice. Este demonstrat prin zeci de studii foarte bine documentate că persoanele care consumă până la patru porții de crucifere pe săptămână (broccoli, varză, conopidă sau varză de Bruxelles) prezintă un risc foarte scăzut de a se îmbolnăvi de cancer chiar și în cazurile în care există o vulnerabilitate genetică.

Consumul de varză reduce la jumătate riscul de a dezvolta cancer la sân

varza-cancer-san

De exemplu, într-un studiu care a analizat 252 de cazuri de cancer la vezica urinară apărut la o populaţie de 47 909 de lucrători în domeniul sănătăţii pe parcursul unei perioade de zece ani, consumul săptămânal a cinci sau mai multe porţii de legume crucifere, în special broccoli şi varză, a fost asociat cu scăderea la jumătate a riscului de a face acest tip de cancer, în comparaţie cu persoanele care consumau una sau mai puţine porţii din aceste legume. Acelaşi efect a fost observat și în cazul cancerului mamar, la chinezoaice. Astfel, cele care au consumat cele mai mari cantităţi de legume crucifere au observat cum riscul de a face cancer la sân li s-a înjumătăţit, spre deosebire de femeile care au consumat cantităţi mai mici.
De asemenea, s-au mai observat rezultate spectaculoase în ceea ce privește scăderea ratei îmbolnăvirii de cancer pulmonar, de cancere gastrointestinale (de stomac şi colorectale) şi de cancerul de prostată.

Într-adevăr, trei sau mai multe porţii de legume crucifere pe săptămână s-au dovedit chiar mai eficiente decât roşiile în prevenirea apariţiei cancerului de prostată; iar cercetările actuale sugerează că roşiile sunt unii dintre cei mai puternici aliaţi pe care îi avem în această luptă. Deşi cantitatea de fructe şi legume din alimentaţia noastră joacă un rol esenţial în prevenirea cancerului, aceste rezultate indică faptul că anumite tipuri de legume, în special cruciferele, au o importanţă decisivă în lupta împotriva răspândirii bolii“, mai susțin cei doi autori.

Pe lângă diverşi polifenoli cu rol împotriva cancerului și despre care vom discuta în materialele viitoare, legumele crucifere conţin concentraţii mari dintr-o grupă de compuşi cunoscuţi sub numele de glucosinolaţi.

Moleculele de glucosinolaţi nu acţionează în mod direct pentru a preveni dezvoltarea cancerului. În schimb, ele eliberează două clase de compuşi care au o activitate anticancer extrem de intensă: izotiocianaţii şi indolii. Pentru a ilustra modul în care funcţionează, să luăm următorul exemplu: o persoană care are grijă de sănătatea sa muşcă dintr-o inflorescenţă de broccoli, o sursă bogată de glucosinolaţi. În timp ce persoana respectivă mestecă broccoli, celulele plantei se descompun şi compartimentele separate care erau în celulă se amestecă“, explică autorii.

brocoliConcret, moleculele anticancer din legumele crucifere se află într-o stare latentă și, abia când aceste legume sunt mâncate, sunt eliberaţi compuşii anticancer activi. În materialul următor îți voi explica cum acționează componentele din varză și celelalte crucifere în procesul de combatere a tumorilor canceroase și mai ales în prevenirea acestei maladii a secolului XXI.
Sursa:Alimente care combat cancerul, autori Richard Beliveau și Denis Gingras.
Creative Commons License
Legumele din familia Crucifere: cele mai puternice alimente anticancer by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.

Lasă un răspuns