„Esenţa este adevărul din om. Personalitatea este minciuna. Esenţa în om este ceea ce are el. Personalitatea este ceea ce nu e a lui.“ (G. I. Gurdjieff)
Omul este constituit din două părţi distincte, esenţa şi personalitatea, dar nu ultima este cea care îl defineşte, aşa cum, poate, mulţi ar fi crezut. De fapt, acesta este punctul de vedere al filosofului greco-armean G.I.Gurdjieff (1866-1949), care ne arată, în volumul Învăţăturile lui Gurdjieff, că esenţa este ceea ce îi este specific unui om, ceea ce este intrinsec, în timp ce personalitatea este ceva venit din afara omului, ceea ce el a învăţat o viaţă întreagă sau ceea ce reflectă. Personalitatea noastră este, aşadar, suma tuturor impresiilor exterioare lăsate în memorie şi în senzaţii, cuvintele, mişcările pe care le-am învăţat, ca şi sentimentele create prin imitaţie.
„Un copilaş nu are încă personalitate. El este ceea ce este în realitate: esenţă pură. Dorinţele sale, gusturile sale, ceea ce îi place sau nu exprimă fiinţa lui, aşa cum este ea. Dar, îndată ce intervine educaţia, personalitatea începe să se dezvolte. Ea se formează, parţial sub acţiunea influenţelor intenţionale şi parţial prin imitarea involuntară a adulţilor. Un rol important este, de asemenea, jucat de rezistenţa sa faţă de anturaj şi de eforturile sale, pentru a disimula ce este intrinsec, ce este real“, arată filosoful citat mai sus.
Personalitatea nu definește cu adevărat omul
Pe măsură ce personalitatea se dezvoltă, esenţa unui om se manifestă din ce în ce mai slab, uneori oprindu-se chiar din creştere la o vârstă mică. Ba mai mult, explică Gurdjieff, este ironic că dezvoltarea esenţei unui adult, fie el chiar foarte cultivat şi intelectual, se opreşte la nivelul unui copil de cinci ani.
„Asta înseamnă că nimic din ceea ce vedem în omul acesta nu este al lui, specific. Esenţa sa, ceea ce îi aparţine cu adevărat, nu se manifestă de obicei, decât în instinctele sau emoţiile sale cele mai simple.“
Aşa-i că nu vă aşteptaţi la o astfel de abordare a unui atribut pe care noi îl credeam un punct forte al unui om? Să înţelegem că oamenii fără personalitate sunt cei reali?
Plecând de la înţelegerea că cea care creează personalitatea unui om este cultura şi că, în acelaşi timp, ea este produsul şi rezultatul acesteia, ajungem la următoarea idee: tot ceea ce noi numim civilizaţie, ştiinţă, filozofie, artă şi politică sunt creaţii ale personalităţii, a tot ceea ce este în om, dar care nu îi este specific. Sau care îi este fals.
Cum facem diferența între esența unui om și personalitatea lui?
Se cunosc mijloace şi metode cu ajutorul cărora se poate separa esenţa de personalitate. Dacă, prin hipnoză, de exemplu, se vor separa un timp, vom vedea două fiinţe formate, coexistând într-un anume fel, care vorbesc limbi diferite, observându-se, adesea, că unul dintre cei doi a rămas la nivelul unui copilaş.
Unele narcotice au proprietatea de a adormi personalitatea, fără a afecta esenţa. După ce s-a procedat astfel cu un om, vedem cum îi dispare personalitatea, pentru un timp oarecare; nu-i rămâne decât esenţa. Ea, plină de idei variate şi exaltate, de simpatii şi antipatii, de dragoste şi ură, de ataşament, de patriotism, obiceiuri, gusturi, dorinţe sau convingeri, se relevă brusc, complet vidă, lipsită de toate gândurile, sentimentele, convingerile şi de orice punct de vedere personal asupra lucrurilor.
În general, esenţa este sau foarte primitivă, sălbatică şi copilăroasă, sau pur şi simplu. Naivă, curată. Însă pentru a permite esenţei să se dezvolte, este indispensabil să se atenueze presiunea constantă pe care personalitatea o exercită asupra sa, pentru că tocmai această personalitate este obstacolul dezvoltării acesteia.
Mai exact, la omul cultivat mediu, personalitatea este elementul activ, în timp ce esenţa este cel pasiv. Creşterea sa interioară nu poate începe decât atunci când personalitatea devine pasivă şi esenţa activă. Până la urmă, nu este greu de înţeles de ce esenţa lasă de dorit la un om… civilizat. Un om cultivat trăieşte departe de natură şi de condiţiile naturale ale existenţei, trăieşte în condiţii de viaţă artificiale, care îi dezvoltă personalitatea în detrimentul esenţei sale. În schimb, un om mai puţin cultivat, care trăieşte în condiţii mai naturale, îşi dezvoltă esenţa în detrimentul personalităţii.
„Se întâmplă, de asemenea, ca esenţa unui om să moară, în timp ce personalitatea şi corpul său rămân vii. În marile oraşe, mulţi omeni sunt goi pe dinăuntru. De fapt, ei sunt deja morţi. Personalitatea nu vede decât ce vrea să vadă şi ceea ce nu îi contrariază experienţa. Niciodată nu va vedea ce nu va vrea să vadă, ceea ce este, totodată, un avantaj şi un inconvenient. Este un avantaj pentru omul care vrea să doarmă şi un obstacol pentru cel care vrea să se trezească“.
Cum putem amplifica forța esenței?
În Învăţăturile sale, Gurdjieff se atrage atenţia că personalitatea mincinoasă îşi găseşte hrana în imaginaţie şi minciună. Când minciuna în care trăim va fi diminuată (adică sinceritatea față de propria persoană va crește) şi imaginaţia scăzută, personalitatea însăşi va slăbi şi noi vom putea ajunge în acel punct în care ne vom manifesta plenar esența.
Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să afli mai multe lucruri despre personalitate și esența, citește cartea Învățăturile lui Gurdjieff. O găsești aici:
http://www.vidia.ro/index.php/spiritualitate/invataturile-lui-g-i-gurdjieff.html
Esența este adevărul din om. Personalitatea este minciuna by AimGroup is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.