Sari la conținut

5 vitamine și minerale care întârzie procesul de îmbătrânire

Nu este un secret faptul că nu putem rămâne veșnic ca la 20 de ani, dar cu siguranță există vitamine și minerale care pot înceteni procesul de îmbătrânire, oferind un suflu nou întregului organism și luptând contra afecțiunilor cauzate de trecerea timpului. Înaintarea în vârstă nu trebuie să fie însoțită și de boli debilitante și incapacități frustrante. Se poate ajunge la 80 ani sănătos și verde. Despre asta vorbim acum.

De ce aveți nevoie de vitamine și minerale mai ales când îmbătrâniți? Pentru a vă salva arterele de la distrugere, creierul de la dezintegrare, celulele de cancer și sistemul imunitar de la slăbire. ” (Cum să oprim îmbătrânirea, Jean Carper)

1. Vitamina E cea mai puternică dintre toate vitaminele anti-îmbătrânire

Este arma perfectă împotriva radicalilor liberi și considerată de experți cea mai bună vitamină care luptă împotriva bolilor ce apar odată cu vârsta. Iată câteva dintre cele mai importante efecte ale ei!
Previne blocarea arterelor. Vitamina E previne arterioscleroza, reușește să împiedice oxidarea colesterolului LDL, prevenind efectele pe care acest proces le-ar putea avea în organism.
Protejează împotriva atacurile de cord. Studiile au arătat că cei care au luat suplimente de vitamina E zilnic timp de cel puțin doi ani au fost mai puțin expuși riscului de accidente cardiovasculare, inclusiv infarcte.

avocado
Avocado

Îmbunătățește funcționarea sistemului imunitar. Odată cu vârsta, scade și imunitatea. Dr. Simin Meydani, un imunolog nutriționist, a arătat că vitamina E poate crește spectaculos imunitatea în cazul persoanelor în vârstă, după ce a realizat un studiu pe un grup de persoane trecute de 60 de ani. Se pare că ”proliferarea globulelor albe care luptă împotriva infecțiilor a crescut cu 10% până la 50% în 30 de zile! Anumite funcții s-au îmbunătățit cu 80-90%.” (Cum să oprim îmbătrânirea, Jean Carper)
Previne apariția cancerului. Un nivel scăzut de vitamina E face organismul mai vulnerabil în fața cancerului, indiferent de formă, iar noi dovezi arată că inhibă dezvoltarea celulelor canceroase.
Menține creierul tânăr mai mult timp. La pacienții în vârstă, vitamina E a îmbunătățit circulația sângelui în creier și a avut efecte pozitive în cazul bolii Alzheimer.

2. Vitamina C pentru viață lungă

E un protector important al sistemului imunitar, ” prin creșterea nivelurilor antioxidantului glutation.” Asigură o protecție eficientă împotriva cancerului, împiedică obturarea arterelor, reduce colesterolul rău, normalizează tensiunea arterială și fluidizează sângele. Atunci când organismul primește vitamina C, plămânii funcționează mai bine, atacurile radicalilor liberi asupra țesutului gingival sunt prevenite și este amânat procesul natural de îmbătrânire. O găsești în doze suficiente în alimente – fructe și legume: ardei roșu, căpșune, broccoli, citrice, roșii.

3. CROMUL înseamnă energie

Beneficiile cromului sunt nenumărate: crește puterea insulinei de a prelucra zahărul, coboară nivelul de zahăr din sânge spre o limită normală, scade colesterolul rău și ajută la creșterea celui benefic, susține buna funcționare a sistemului imunitar, căci face insulina mai eficientă, poate preveni bolile de inimă și întârzie procesul de îmbătrânire prin creșterea DHEA, cel mai important hormon anti-îmbătrânire.

Broccoli
Broccoli

Drojdia de bere, broccoli, ciupercile, cerealele integrale sunt câteva dintre alimentele bogate în crom, totuși experții susțin că, doar din alimentație, cromul nu e absorbit prea bine.

Singura rațiune covârșitoare pentru care trebuie să luați crom este aceea că astfel scăpați de o îmbătrânire accelerată determinată de o cantitate prea mare din hormonul insulină în sânge. Este o tulburare perfidă, adeseori nedetectată, care apare odată cu înaintarea în vârstă și care duce la diabet și la distrugerea arterelor.” (Cum să oprim îmbătrânirea, Jean Carper)

 

4. SELENIUL, mineralul care ne menține tineri

În lipsa unei cantități suficiente, celulele devin mai vulnerabile în fața virușilor, a cancerului sau bolilor de inimă.
Seleniul este unul dintre suplimentele antioxidante care previne deteriorarea celulelor și crește imunitatea, protejează arterele prevenind formarea cheagurilor și blocarea lor. Foarte apreciate pentru conținutul bogat de seleniu sunt nucile braziliene: o singură nucă are aproximativ 100 micrograme de seleniu, ceva mai mult sau la fel ca o tabletă obișnuită. Alte surse sunt cerealele, tonul, usturoiul sau semințele de floarea soarelui. Totuși, în doze prea mari, seleniul devin toxic, caz în care afectează ficatul și inflamează articulațiile. Consultați întotdeauna medicul în legătură cu doza optimă.

nuci braziliene
Nuci braziliene

5. MAGNEZIUL are grijă de inima ta

Nivelul scăzut de magneziu poate avea ca efecte astuparea arterelor, aritmii, hipertensiune și riscuri crescute de diabet.

spanac
Spanac

Numeroasele lui beneficii – prevenirea formării cheagurilor de sânge, capacitatea de a scădea nivelul trigliceridelor, menținerea unei structuri normale a oaselor, protejarea de radicalii liberi – îl transformă întru-un agent esențial în întârzierea procesului de îmbătrânire.
Mai multe informații despre cele mai sănătoase alimente bogate în antioxidanți, vitamine și minerale care combat bolile asociate cu procesul de îmbătrânire afli din ghidul: „Alimente care combat cancerul.”, lucrarea medicilor Richard Beliveau și Denis Gingras, care a revoluționat la nivel mondial cunoștințele și înțelegerea asupra cancerului.

Licenţa Creative Commons
5 vitamine și minerale care întârzie procesul de îmbătrânire de AimGroup este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Lasă un răspuns