Puterea stării de recunoștință

Recunoștința este un sentiment pe care îl exersez asiduu, dar nu îndeajuns. Poate ca tribut plătit unui mod de a relaționa în familie specific generațiilor din care au făcut parte și părinții mei. Un cod comportamental care cenzura efuziunile: nu ne spunem toată ziua că ne iubim, nu ne mulțumim una-două unii altora, nu ne iertăm prea ușor unii altora. Sentimentele ca atare erau întotdeauna acolo, în adânc. Dar li se bloca drumul spre suprafață dintr-un soi de pudibonderie sufletească pe care am înțeles-o și depășit-o mai târziu. Mai bine mai târziu decât niciodată…

Fundamentul relațiilor sănătoase

Mult mai bine… Pentru că starea de recunoștință este esențială pentru întrețeserea relațiilor sănătoase. Este o manifestare a inteligenței emoționale și a inteligenței sociale. O spun maeștrii spirituali dintotdeauna, de la Buddha și Cicero, la filosofii zilelor noastre. Li se alătură cercetătorii în psihologie care confirmă: gratitudinea este sursă a fericirii și a sănătății pentru trup și suflet.

Sentimentul de recunoștință poate fi definit și ca un melanj între mai multe operațiuni mental-emoționale: evaluare, mulțumire, afecțiune, generozitate, dorința de a dărui, la rândul tău, din ceea ce ai primit.

Vezi cazul celor care beneficiază de un sprijin în viață (șansa de a studia, de exemplu) și vor să îl ofere, și ei, altora. Recunoștința ia forma unei ștafete, așadar. Propagând, în unde tot mai largi, pozitivitatea: mulțumire, afecțiune, generozitate…

O simțim. Dar o și împărtășim?

Aceasta este întrebarea. Eu, cum vă spuneam, am fost învățată inițial să simt din plin, dar să păstrez mai mult pentru mine. Sau să arăt ce simt mai curând prin fapte decât prin vorbe. Și nu este cel mai bine! Pentru a se constitui într-o experiență umană completă, dătătoare de plenitudine, recunoștința trebuie exprimată deschis, direct, în fața persoanei care o prilejuiește. Rezultatul fiind apropierea afectivă dintre cel ce dă și cel ce primește.

Gratitudinea neexprimată naște regrete, ca reflex al dezechilibrului interior. Manifestat prin senzația unei experiențe incomplete, pentru că a fost consumată doar în prima sa parte – atunci când am primit. Partea a doua – exprimarea aprecierii pentru ceea ce am primit – nu este o îndatorire, așa cum ne șoptește orgoliul în ureche, ci un elan interior. Care, suprimat fiind, ne macină pe dinăuntru.

Beneficii pentru trup și suflet

De la recunoștința ”micro” – pentru persoane sau întâmplări punctuale, la recunoștința ”macro” – pentru viața în sine, cu mult-puținul ei, câștigăm enorm când suntem conștienți de acest sentiment în sine și când îl exteriorizăm. Cercetările din domeniul psihologiei demonstrează că:

• oamenii recunoscători stabilesc relații sociale mult mai ușor și mult mai benefice: de unde dai ți se dă, iar cel căruia i-ai mulțumit din tot sufletul va pune suflet, în continuare, ca să îți dea însutit

• gratitudinea aduce beneficii la multe nivele: ameliorează starea emoțională, hrănind plenitudinea, fericirea; ne face mai toleranți, mai iertători; ne ferește de stările de deprimare și de stres

• vigilența, optimismul, energia, entuziasmul se multiplică pe fondul stării de recunoștință… recunoscută și împărtășită

• exprimarea recunoștinței atinge dimensiunile cele mai profunde ale ființei, ale identității noastre, sporește stima de sine, maniera în care ne autopercepem și în care îi percepem pe ceilalți.

Și atunci, ce ne împiedică să vorbim?

Chiar așa: ce gânduri, sentimente, temeri, prejudecăți ne pun frână, când ar trebui să spunem cu glas tare: ”Îți sunt profund recunoscător pentru că…!”? Păi, ar fi…

• mai întâi, o serie de presupuneri: ”Dacă nu voi găsi cuvintele potrivite?”, ”Dacă o să aibă o reacție aiurea?”, ”Dacă o să mă facă să regret chiar mâine ce am spus?”, ”Dacă o să îmi tot amintească ce-i datorez?”, ”Dacă o să se întrebe ce urmăresc, dacă nu cumva vreau să îl manipulez?”, ”Dacă nu o să mă mai respecte?”, ”Dacă… dacă…”

• ar fi apoi ritmul frenetic al vieții cotidiene. Nu mai avem timp, vezi bine, să spunem ce gândim, ce simțim… de bine. Dar ”să ne descărcăm” spunând ce gândim, ce simțim de rău avem timp și ne mai și rămâne!

• într-o manieră mai insidioasă, detectabilă doar cu instrumentele specialistului în psihologie, intră în joc ”distorsiunile cognitive” – gânduri sucite, în traducere liberă – și derapajele stimei de sine, care ne împiedică să recunoaștem ce le datorăm celorlalți. Pe motiv că… ar fi o dovadă de slăbiciune care ne-ar pune în pericol. Se întâmplă, spun specialiștii, îndeosebi la locul de muncă, acolo unde relațiile ierarhice și spiritul de competiție amplifică riscurile de macerare a relațiilor interumane.

Nu oferim, nu primim…

Pericolul este cu atât mai mare, ne atenționează psihologii, cu cât refuzul de a oferi, de a exprima explicit starea de recunoștință este foarte contagios: după principiul ”atragem ceea ce trimitem”, vom aștepta mult și bine mărturisirea recunoștinței celorlalți față de noi. Și atunci să vezi frustrări și etichetări ranchiunoase: ”Niște nerecunoscători!”.

Toate aceste concluzii eronate au, de cele mai multe ori, o sursă aparent paradoxală: prea multa exigență față de noi înșine și ignorarea faptului că această exigență ne afectează relațiile, emoțiile și viziunea asupra propriei persoane.

Exerciții de exprimare corectă

Vom găsi curajul de a ne exprima recunoștința față de ceilalți prin autosugestie – repetăm până când ne intră bine în cap și în simțire exercițiile de mai jos:

• ”Îmi place să subliniez calitățile, competențele, reușitele celorlați. Ce ar putea să mi se întâmple rău, când fac acest lucru? Pierd ceva, îmi reduc valoarea în ochii lor? NICI VORBĂ!”

• ”Ceilalți nu mă pun cu nimic în pericol. Știu bine care sunt calitățile și competențele mele, știu la fel de bine și că nu sunt perfect și că unii mă depășesc din multe puncte de vedere.”

• ”Suntem oameni cu toții: avem puncte forte și puncte slabe, îi întrecem pe alții în anumite domenii și alții ne întrec pe noi în alte domenii. A nega această evidență din orgoliu ne-ar condamna la o singurătate nimicitoare!”

• ”Recunoștința este o stare și o atitudine care se învață: cu cât o practici mai mult, cu atât mai bun devii.”

• ”Îmi pot exprima recunoștința și prin încrederea pe care le-o acord celorlalți. A mă îndoi de capacitățile lor sau a le pune competențele între paranteze ar dovedi contrariul, respectiv lipsa mea de gratitudine pentru susținerea de care mă bucur din partea lor.”

• ”Complimentele, cuvintele de încurajare sunt tot un mod de exprimare a recunoștinței.”

Atenție și la subtext!

Știi cum e: uneori ai cele mai bune intenții de exprimat, dar reușești să transmiți contrariul! Așadar…

• Fii coerent și sincer: dacă celălalt rămâne cu impresia că recunoștința ta este forțată, va crede că este doar o manevră de a-l manipula și vei obține efectul opus celui scontat.
• Vorbește la obiect și personalizat: comentariile prea generale demonstrează doar că… nu-ți pasă, de fapt, de cel căruia i te adresezi.

• Fixează subiectul: ar fi o gafă uriașă să încurci persoanele și/sau lucrul, gestul pentru care îți exprimi gratitudinea. Ar înțelege că, de fapt, ceea ce au făcut pentru tine nu face doi bani în ochii tăi. Ce recunoștință? Jignire clară!

• Pune accentul corect, pe gestul în sine, nu pe valoarea a ceea ce primești. A fi recunoscător înseamnă să apreciezi bunele intenții.

Să exersăm recunoștința față de… viața însăși!

Ea cea dintâi merită. Ia o foaie de hârtie și un pix. Sau deschide calculatorul și tastează. Răspunde pe nerăsuflate, ca să fii sincer sută la sută, la următoarele întrebări:
• De ce te simți fericit, împlinit, în momentul de față? Nu omite nici cel mai mic motiv ce ar merita menționat.

• Care sunt persoanele importante din viața ta, care îți aduc lucruri, trăiri pozitive? Ce anume îți aduce fiecare dintre ele?

• Cum se va îmbunătăți viața ta cu timpul? Notează toate detaliile importante pentru tine. Sunt lucruri ce țin de sănătate, de obiective, de finanțe etc.?

• Ce șanse ți se oferă aici și acum? Nu trece cu vederea niciuna din fațetele vieții tale, aducătoare de bucurie.

• Care sunt visurile tale? Dacă ți se pare că nu mai ai aripi, gândește-te la milioanele de oameni de pe planetă pentru care a visa și a spera la un viitor mai bun este un lux nepermis din cauza condițiilor de viață extrem de dure…

• Ce motive ai să fii mândru de tine însuți? Baleiază cu răbdare toate domeniile vieții și lista va fi una interminabilă!

• Ce te face să te simți împlinit la locul tău de muncă? În afară de salariu și de alte beneficii materiale…

Gata lista? Doar pentru început. Pune la păstrare coala de hârtie. Salvează documentul word. Vei reveni asupra lor, vei mai avea de completat multe. Pofta vine mâncând.

Printre picături, fă-ți timp și pentru o altă listă, la fel de utilă: cea a persoanelor cărora începi chiar acum să le trimiți un semn de recunoștință – prin sms, e-mail, face book, printr-un apel telefonic, printr-o scrisoare (nu este deloc desuet, mai ales că scrisul rămâne, nu-l șterge vreo manevră greșită pe tastatură). Să ai spor și la expedieri, și la replay-uri!
Și… Îți sunt recunoscătoare pentru răbdarea de a mă fi însoțit până la punctul final. Vezi?, nu a fost deloc greu să îmi exprim gratitudinea. Ar fi fost și culmea după atâtea exerciții!

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăDerivate 4.0 Internațional .