Sari la conținut

Alimentele crude, primul pas spre vindecarea bolilor

Principala cauză a bolilor este dieta greşită. Este concluzia de o viaţă a cercetătorului elveţian Ernest Gunther, aşa cum apare în bestsellerul său legat de alimentaţie, Hrana Vie. Iar conţinutul de enzime (substanţe naturale produse de celulele vii) din alimentele crude ajută la menţinerea unei sănătăţii optime.
Aşadar, prin hrana crudă (fructe, legume, cereale, zarzavaturi), nepreparată cu ajutorul focului, şi regim se pot vindeca boli pe care medicina clasică le consideră aproape imposibil de tratat.

„O deosebită impresie mi-a făcut vindecarea propriului meu tată care suferea în cel mai înalt grad de arterită şi astm cardiac. Atunci încă nu practicam regimul alimentar de crudităţi şi aveam puţină experienţă în metodele de vindecare naturală. Mintea sănătoasă a omului îmi spunea totuşi că organele pacienţilor noştri necesitau o curăţire temeinică şi odihnă, iar hrana formată din carne şi sare trebuie evitată în întregime. Tatăl meu avea doar 56 de ani şi era de ceva timp bolnav“, îşi începe autorul mărturisirea despre acest caz de boală din propria familie.
În ciuda administrării unui tratament clasic pentru suferinţa tatălui său, starea acestuia se înrăutăţea vizibil: picioarele pacientului se umflau şi din cauza astmului cardiac nu putea dormi.
„De fiecare dată când încercam să-l conving pe tata să treacă la alt regim, îmi spunea că medicul ştie mai bine. Vedeam aici prima oară tenacitatea omului legată de primele lui obiceiuri de mâncare; unul care, fără să ştie, se sinucide prin pofta de mâncare. Abia când suferinţele au ajuns la apogeu, iar sfârşitul părea să fie aproape, tata mă întrebă: «La ce te referi când spui alt regim alimentar?» De acum înainte n-a mai avut voie să se aşeze la masă cu familia pentru că nu s-ar fi putut abţine de la gustoasele mâncăruri.“

În ce consta noul regim alimentar?

Câteva linguri de ceapă tocată pe o felie de pâine cu unt şi o ceașcă de ceai concentrat pentru rinichi. Rezultatele se pare că au fost pe măsură, căci, după 24 de ore, apa reţinută la nivelul picioarelor dispăruse. Mai mult, după două săptămâni de regim, pacientul a avut parte de un somn odihnitor, vindecându-se de astm.
„O rană deschisă la gambă, pe care o avea de 2 ani, s-a vindecat în 7 zile şi în săptămâna următoare tatăl meu mergea deja 2 km până în satul vecin. Totul era ca o minune după această boală grea“, concluzionează autorul.
legume proaspete

Şi tot el susţine că acest regim alimentar ce poate părea extrem poate trata şi suferinţe comune, precum durerile de cap, respiraţia urât mirositoare, oboseala, constipaţia şi insomnia.
Cu toate acestea, promotorul alimentaţiei crude atrage atenţia că cei care aderă la un astfel de regim alimentar ar trebui să aibă răbdare, fiind necesar un timp până când forţa de curăţare a organismului să se desfăşoare în totalitate.

Hrana crudă este mult mai importantă în prevenirea bolilor, fie ele chiar şi cronice, decât în vindecarea acestora, mai ales dacă se combină cu tratamentele clasice. Chiar şi adoptarea parţială a alimentaţiei vii poate ajuta organismul în apărarea împotriva bolilor, dacă se vor evita alimente nocive precum pâinea albă sau semi-albă, prăjiturile, carnea zilnică (cel mult de1-2 ori pe săptămână), ouăle fierte, laptele fiert sau pasteurizat, mâncărurile cu grăsimi sau fierte în grăsime, zahărul, ciocolata şi sarea în exces.

Ce este cancerul și din ce motiv apare?

Cercetătorul de origine elveţiană susţine că există o legătură vizibilă între lipsa de hrană crudă şi formarea cancerului. Lipsa enzimelor (pe care le putem lua din alimentele crude), conduce la dereglarea procesului de diviziune celulară. Astfel, celulele degenerate se transformă în excrescenţe, ceea ce are drept urmare formarea ulceraţiilor şi tumorilor.

„Formarea cancerului este condiţionată de acţiunea unor anumite chimicale şi otrăvuri, de exemplu prin prafurile folosite în protecţia plantelor, conservanţi, medicamente chimice, clor şi fluor în apa de băut, nicotină, sarea de bucătărie şi multe altele. Dacă aceste otrăvuri sunt în stare să conserve şi să omoare microbii, atunci pot distruge şi enzimele, sau cel puţin să le amorţească, de îndată ce otrava pătrunde în celulă. Dacă deja prin lipsa de enzime apar celule degenerate, cum trebuie să fie dacă mai pătrund şi otrăvuri?“, explică Gunther.
Există diferite feluri de cancer. Fiecare reprezintă o excrescenţă celulară apărută în anumite condiţii, fără să existe un virus purtător de cancer. Acolo unde toxinele se acumulează în celule, pentru că lipsesc enzimele cu capacitatea lor de curăţire sau sunt amorţite şi omorâte prin acţiunea otrăvurilor, apare descompunerea şi există condiţii de formare a excrescenţelor canceroase.

„O contraotravă descoperită ar intoxica şi mai mult corpul bolnav de cancer, de aceea nu a putut fi descoperită şi nici nu se va descoperi. După experienţa mea, există numai un mijloc, şi anume enzimele neotrăvite care nu sunt produse într-o fabrică chimică, ci numai la ţăranul autentic“, susţine Gunther.
În promovarea hranei nealterate prin preparare termică, autorul dă drept exemplu anumite popoare care se hrănesc natural şi nu cunosc cancerul şi alte boli legate de alimentaţie.
Un astfel de popor este Hunza, situat într-o vale foarte izolată din munţii Himalaya, acolo unde nu există nicio fabrică de alimente, îngrăşăminte şi chimicale, iar laptele, ca şi cea mai mare parte a hranei lor, se consumă crud. Ei bine, aceşti oameni sunt cunoscuţi a fi cei mai longevivi din lume, ocoliţi de majoritatea bolilor societăţii moderne, tocmai datorită alimentaţiei lor ecologice şi crude, formate din cereale, fructe proaspete şi uscate şi legume şi a consumului de apă alcalină ionizată.
Hunza-apricots
„Dat fiind că fiecare al patrulea om moare de cancer şi dat fiind că banii pentru cercetarea cancerului au fost alocaţi, este datoria absolută a cercetătorilor să recunoască în sfârşit aportul celor ce au făcut cercetări în domeniul enzimelor şi faptul că numeroase vindecări ale cancerului se explică prin hrana crudă. Numeroase vindecări ale cancerului în lumea întreagă sunt acum fapte incontestabile şi nu mai trebuie ascunse“, concluzionează Ernest Gunther.
Mai multe informații despre o dietă corectă, bogată în enzime, poți găsi în cartea medicului Theodore Baroody, Formula sănătății perfecte – Dieta alcalină. Acnee, probleme cu articulațiile, impotență, alergii, astm, migrene, aritmii, probleme cu colesterolul, probleme ale pielii și căderea excesivă a părului sunt dezechilibre care pot fi vindecate respectând dieta propusă de doctorul Theodore Baroody. În plus, adoptarea acestui tip de alimentație ca stil de viață conduce la creșterea imunității și un nivel mai mare de energie vitală.

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.

Lasă un răspuns