În trena curentelor de gândire ale Orientului, Egiptului sau druidismului, vechile şcoli de înţelepciune au oferit, de-a lungul secolelor, soluţii, căi şi metode de reconectare a fiinţelor la esenţa lor şi de revelare a misterelor Universului. O veritabilă enciclopedie de rituri, ritualuri, reguli, coduri şi secrete peste care se aşterne, contemporan nouă, praful. Astăzi, maeştrii ne învaţă că răspunsurile pe care le căutăm sălăşluiesc în noi înşine. Şi ne recomandă practicile spirituale care trezesc în noi propriul nostru adevăr. Iată un decalog pe această temă, propus de site-ul specializat www.spirit-science.fr. Nu ne este impus, suntem liberi să îl adoptăm dacă şi în măsura în care ni se potriveşte, ne convinge, ne convine.
1. Atenţie la sentimente!
Fă-ţi o obişnuinţă de zi cu zi: opreşte-te din când în când şi concentrează-te asupra propriilor sentimente. Observă-le. Ieşi în întâmpinarea lor. Întreabă-te apoi ce încearcă ele să îţi spună. Când sentimentele negative (respectiv energiile de frecvenţă joasă), aşa cum sunt tristeţea, amărăciunea, furia, melancolia, te locuiesc, adu-le în lumină. Doar mental sau printr-un gest simbolic.
Imaginează-ţi că ţii sentimentele cu pricina în palme şi că le oferi soarelui sau unei fiinţe de lumină, unei divinităţi – Mama Pământ, Dumnezeu, Arhanghelui Mihail, îngeri, spirite, în funcţie de credinţele şi convingerile tale. Ca şi cum ai aduce un aparat defect în faţa specialistului în domeniu. Nu eşti obligat să te ocupi singur de toate. Poţi încredinţa altor energii dificultăţile cu care te confrunţi.
2. Ajustarea gândurilor
Fă-ţi o obişnuinţă de zi cu zi şi din a acorda atenţie gândurilor tale. Orienteză-le spre autenticitate, sinceritate, adevăr, libertate, pace, dragoste şi abundenţă. Evită critica şi judecata îndreptate asupra ta, asupra celorlalţi, asupra a tot ce vine din afara ta. Ceea ce nu înseamnă că nu ai o părere despre cutare sau cutare lucru, situaţie. Ci doar că acorzi importanţă nu părerii în sine, ci sentimentului care îi este asociat. Este furie, amărăciune sau seninătate? Dacă gândurile negative revin cu insistenţă, predă-le unei energii de lumină, în acelaşi mod în care procedezi şi cu sentimentele negative.
În cazurile în care sentimentele şi gândurile tale negative sunt îndreptate chiar împotriva ta, revarsă dragoste, tandreţe şi compasiune asupra propriei fiinţe, aşa cum ai face cu un copil neajutorat, care are nevoie de înţelegere şi îmbărbătare.
3. Exerciţiul de recunoştinţă şi iubire
Iată alt exerciţiu care ar trebui să intre în ordinea cotidiană: aşază-te în linişte şi ”sortează” sentimentele zilei şi surselor lor – ce anume ţi-a provocat bucurie (de la un zâmbet care s-a şters după două secunde, până la marile bucurii). Oricâte greutăţi îţi va fi adus ziua, tot vei descoperi, dacă vrei cu adevărat să-i acorzi atenţie, că viaţa îţi oferă cadouri, multe şi mărunte, crâmpeie de frumuseţe, generozitate şi dovezi de dragoste. Ataşează fiecăruia un gând de recunoştinţă. A mulţumi este un mod de a alimenta Esenţa divină în noi. Dă frâu liber cât de des posibil bucuriei, seninătăţii şi iubirii.
4. Abandonarea în unda de siaj a vieţii
A te abandona propriei fiinţe interioare şi a urma curentul vieţii înseamnă a adopta o atitudine de deservire a Sursei interioare, indiferent ce căi ar urma aceasta şi ce circumstanţe ar produce. Încetează să lupţi, să te opui şi pune-te, simplu, la dispoziţia ei.
Sursa interioară este postul cel mai avansat al unei surse mai elevate, o Sursă solară. Servind-o pe cea dintâi şi punându-te în slujba ei, o serveşti pe cea de a doua, te pui la dispoziţia ei. Nu, nu este vorba despre o atitudine servilă, fără discernământ, ci despre armonizarea cu Esenţa noastră. Este vorba mai curând despre o stare de receptivitate, decât despre o acţiune.
5. Înălțarea sufletească
Hrăneşte-ţi conştiinţa citind texte care te inspiră. Evită ”ştirile de ultima oră”, programele de actualităţi care încearcă să se deverseze şi să-ţi înece sufletul via canalele de emisiuni televizate. Contemplă natura şi rămâi în comuniune cu ea. Practică o artă fără să îţi pese de rezultatul concret, aşa cum procedează copiii când se joacă inocent cu materia, culoarea, sunetele, vocea…
6. Exercițiile de respirație
Respiraţia este unul dintre cele mai puternice mijloace de a intra în contact cu fiinţa noastră interioară. Ea face legătura între conştientul nostru şi inconştientul nostru, între corp şi spirit.
Aşază-te confortabil şi respiră liniştit, studiindu-ţi respiraţia. Vizualizează aerul pătrunzând în corpul tău şi se instalându-se până în vârfurile degetelor. Opreşte-te, între fiecare inspirare şi expirare, între fiecare expirare şi inspirare. Repetă acest exerciţiu până când începi să îi simţi efectele. Timp de cinci minute, pentru început. Măreşte perioada treptat, până la 30 de minute şi peste. Exersează în mod regulat. Este o formă (oarecum altfel) de meditaţie.
7. Meditația
A medita nu este tot una cu a reflecta. A medita înseamnă a te aduce în stare de receptivitate faţă de propria fiinţă interioară. A-ţi deturna atenţia de la exterior, pentru a deveni observator al propriei lumi interioare. În acest fel, se poate deschide poarta comunicării intime cu propria esenţă.
Nu emiţi judecăţi asupra acestei stări interioare, care se poate prezenta sub forma unui calm plat, sau a unor senzaţii, sentimente, emoţii şi gânduri diverse, mai mult sau mai puţin tumultuoase. O primeşti şi o laşi să treacă. Cu timpul şi prin practică asiduă, se produce, în cursul meditaţiei, o distanţare faţă de gândurile, emoţiile şi senzaţiile psihice, o destindere la nivelul corpului fizic şi o extensie a corpului subtil. Cu beneficii pentru sistemul nervos obişnuit să fie suprasolicitat, pentru creier, pentru glandele endocrine, care primesc răgazul şi impulsul necesare pentru a se regla.
Aşadar… Curăţă vibraţional camera, arzând câteva boabe de tămâie, şi aprinde o lumânare. Acum instalează-te confortabil. Începi printr-un moment de respiraţie profundă, care calmează mentalul. Urmăreşte-ţi respiraţia, ascultă-ţi bătăile inimii şi lasă tăcerea şi calmul să te invadeze. Poţi rămâne în această stare de graţie 15 minute sau o oră, în funcţie de ceea ce-ţi comandă orologiul interior.
„Starea care transcende vorbirea şi gândirea se numeşte mauna; ea este meditaţie fără activitate mentală. Supunerea minţii este meditaţie; meditaţia profundă este gândire eternă. Tăcerea este atotgrăitoare; este cursul veşnic al «limbajului». Această curgere este întreruptă de vorbire; cuvintele obstrucţionează acest «limbaj» mut. Prelegerile pot să ţină oamenii ocupaţi ore în şir, dar să nu le aducă nimic bun. Tăcerea, pe de altă parte, este permanentă şi aduce beneficii întregii umanităţi… Tăcerea înseamnă elocvenţă. Prelegerile orale nu sunt la fel de elocvente cum e tăcerea. Tăcerea este elocvenţă fără de sfârşit… Ea este cel mai bun limbaj. Există o stare în care cuvintele încetează şi domneşte tăcerea.” (Evanghelia lui Ramana Maharshi, autor Ramana Maharshi)
8. Vizualizarea
Vizualizarea constă în a imagina un scenariu ce se derulează în noi. În scopul de a ajuta mentalul să coopereze cu starea de meditaţia sau de rugăciune. De exemplu, este bine să pregătim meditaţia vizualizând culorile care hrănesc şi echilibrează chakrele, urmărindu-le de jos în sus.
9. Cântul şi mantrele
Cântecul este un mijloc excelent de a intra în comuniune cu Sinele, cu condiţia să nu facă apel la mental decât foarte, foarte puţin. Or, această condiţie este îndeplinită atunci când cântăm fără versuri (cuvinte), emiţând doar sunete melodioase. Sau când textul există, dar este unul repetitiv, care nu cere vreun efort de memorare, în schimb inspiră şi înalţă.
Ai ghicit, este cazul mantrelor – texte scurte sacre, aşa cum sunt ”Kyrie Eleison” (importanta rugăciune tradusă prin ”Doamne, miluieşte!”, pentru creştinii ortodocşi şi prin ”Doamne, îndură-Te spre noi!” pentru creştinii catolici şi greco-catolici), sau ”Om”, sau ”Om Nama Shivaya” (”Om, închinare lui Shiva”, în religia hindusă).
Penetrând celulele corpului, vibraţiile sunetului activează anumite coduri AND, ce ne pun în legătură cu Esenţa.
10. Rugăciunea
Contrar unei credinţe larg răspândite, a te ruga nu este unul şi acelaşi lucru cu a recita mecanic un text dintr-o carte sfântă. Nu se reduce la o cerere înaintată unui Dumnezeu atotputernic, după modelul copilului care cere unui părinte să îl protejeze.
Rugăciunea este un dialog cu Sursa interioară şi cu Sursa elevată, al cărei post avansat este. După modelul dialogului purtat cu un prieten.
Dialogul poate fi purtat prin cuvinte, unele învăţate pe de rost sau unele spontane. Sau fără cuvinte, prin gând şi intenţie. Fiindcă o rugăciune exprimă întotdeauna o intenţie. Poate fi vorba despre intenţia de a spulbera umbrele care ne înconjoară, despre intenţia de a face pace, de a primi lumina în noi, de a fi ghidaţi în cel mai bun mod etc.
Rugăciunea este o muncă de colaborare, de cocreare. Şi se face într-o stare de gratitudine, ceea ce înseamnă că cererea de ajutor nu ”impune” nimic. Cel ce se roagă nu se aşteaptă să obţină astfel un rezultat anume, nu se mânie, nu se revoltă, nu se necăjeşte dacă rugăciunea ”nu este îndeplinită” după pofta ego-ului său, fiindcă Sursa are o imagine mai globală şi sesizează sensul subtil al rugăciunii, dincolo de forma pe care o ia aceasta.
Scopul rugăciunii este elevarea stării noastre de vibraţie. Meditaţia o poate precede, în măsura în care ne permite să ne detaşăm de propria personalitate. O dată ”făcută astfel încălzirea”, intrăm mai lin în starea de reculegere şi de comuniune din inimă cu Sursa, pe care o induce rugăciunea.
”Tatăl nostru Carele eşti în ceruri/Sfinţească-Se numele Tău/Vie împărăţia Ta/Facă-Se voia Ta/Precum în cer, aşa şi pe pământ./Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi/Şi ne iartă nouă greşalele noastre/Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri/Şi nu ne duce pe noi în ispită/Ci ne izbăveşte de cel rău/Că a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava/A Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh/Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.