Originea omului, între ştiinţă, religie şi alchimie

De unde venim, cine suntem şi cine ne-a creat sunt întrebări pe care omenirea şi le-a pus de-a lungul existenţei. Problema originilor vieţii a reţinut atenţia primilor filosofi presocratici. Întrebările puse atunci pentru întâia oară au rămas, timp de secole, prerogativele metafizicienilor şi ale teologilor. Chiar şi în zilele noastre, domeniul continuă să fie considerat de către cea mai mare parte a comunităţii ştiinţifice o chestiune aparte, deşi cercetările experimentale s-au dezvoltat mult în ultimii patruzeci de ani. Însă oricât de mult a avansat știința și tehnologia, apariția omului modern rămâne încă învăluită în mister.

La început, a făcut Dumnezeu cerul și pământul, apoi lumina și apele și toate viețuitoarele. Iar în cea de a șasea zi, a zis: ”Să facem om după chipul și asemănarea Noastră!” Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, a făcut bărbat și femeie pe care i-a binecuvântat, zicând: ”Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l supuneți!” Geneza ne arată că Adam și Eva sunt strămoșii noștri, că noi suntem fiii lui Dumnezeu, întru totul după asemănarea Sa, dar supuși păcatelor.

Așa este scris în Biblie și așa propovăduiesc multe alte religii ale lumii. În cele mai vechi izvoare scrise, rămase moștenire din timpul Babilonului, legendele spun că oamenii au fost creați de zei să le fie sclavi pe pământ. În mitologia egipteană, oamenii s-au născut din lacrimile zeilor, iar epopeile indiene despre creație vorbesc despre un ou primordial din care au apărut toate ființele care viețuiesc alături de noi. Chiar dacă majoritatea dintre noi suntem convinşi că omenirea este creaţia lui Dumnezeu, nu putem ignora toate teoriile ştiinţifice sau fanteziste care au apărut, legate de originea omului. Acestea aduc o perspectivă nouă şi originală şi ridică multe semne de întrebare.

Evoluționismul, cea mai cunoscută teorie

Una dintre cele mai cunoscute şi, totodată controversate teorii referitoare la originea omului este cea a evoluţionismului, dezvoltată de către Charles Darwin. Acesta a provocat o adevărată revoluție în gândirea omului modern încercând să demonstreze, în secolul al XIX-lea, că strămoșii noștri sunt maimuțele. În lucrarea sa din 1859, ”Originea speciilor”, britanicul susține că formele de viață inferioare au evoluat lent, de-a lungul a sute de milioane de ani, și s-au dezvoltat în forme complexe și superioare, așa cum le cunoaștem azi. Deși Darwin preciza că studiile sale au nevoie de mai multe dovezi, teoria sa a fost răspândită în toată lumea drept un adevăr incontestabil.

Oamenii au într-adevăr structuri anatomice similare cu ale cimpanzeilor, dar legătura dintre omul inteligent al secolului XXI și primatele de acum 10 sau cinci milioane de ani este imposibilă. Însuși Darwin era conștient de lacunele din teoria lui și considera că se vor găsi cândva fosile care să demonstreze existența speciilor intermediare. Dar tot ceea ce au găsit antropologii până azi sunt rămășițele unor specii primitive care au dispărut definitiv. Ulterior, teoria evoluționismului a fost corectată, susținând că omul și maimuța coboară dintr-un strămoș comun, dar dovezile nu au apărut încă.

Diferite specii de oameni

Fosilele umane preistorice, descoperite pe coastele Africii sau în centrul Europei, au scos la lumină informații la care nu se aștepta nimeni. Se pare că, în urmă cu 150.000 – 200.000 de ani, trăiau în diverse zone pe glob mai multe specii de oameni primitivi. În Africa, au fost descoperite urmele lui Homo Sapiens care a migrat ulterior spre Orientul Mijlociu. În Germania și Croația, trăiau oamenii de Neanderthal, în Israel, o pereche de dinți de origine umanoidă, a dus la descoperirea unei alte specii, vechi de peste 200.000 de ani, care nu are nicio legătură cu hominizii din Africa sau Europa.

Recent, în Siberia, a fost găsită o altă populație, denisovanii, numită după peștera Denisova în care au fost făcute descoperirile. În mod cert, planeta a fost populată de mai multe specii primitive care au dispărut, probabil, cu zeci de mii de ani înaintea noastră. De la ei și până la civilizațiile avansate din Sumer sau Egipt, capabile să ridice temple și piramide uluitoare și care aveau cunoștințe surprinzătoare de matematică și astronomie, saltul este uriaș. În secolul XX, a început să fie vehiculată teoria Big Bang-ului (Marea Explozie), conform căreia Universul a luat naștere dintr-o singură entitate, acum 13 miliarde de ani, care a explodat și a aruncat în spațiu un număr indefinit de galaxii, stele și planete. Materia stelară purtătoare de viață a călătorit în întreg Universul, iar planete roditoare ca Pământul trebuie să existe în multe alte galaxii care ne înconjoară.

Astronomul britanic Fred Hoyle susține că apariția vieții pe Terra, atât de complexă și de bine structurată, nu poate fi decât rezultatul unui program bine pus la punct în alte lumi din spațiu. Francis Crick, fizicianul britanic laureat al premiului Nobel pentru descoperirea ADN-ului, considera că civilizații avansate din alte galaxii au folosit Terra drept laborator de experimente și au creat aici o nouă lume.

Teoria lui Paracelsus

O teorie interesantă a dezvoltat şi Paracelsus, considerat a fi una din cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii. El a practicat medicina, însă a studiat chimia, filosofia şi religia. Conform teoriilor lui, expuse în cartea lui Franz Hartmann, “Paracelsus –Viaţa şi învăţătura”, Omul este format din trei elemente distincte: spirit, trup şi suflet, iar cele trei principii alchimice existente în Univers sunt sarea, sulful şi mercurul, care se regăsesc în om sub formă de spirit, trup şi suflet. După el, omul aparţine lumii Divine prin sufletul său, lumii vizibile prin corpul său şi lumii angelice prin spiritul său care se interpune ca o legătură strânsă între suflet şi corp:

„Omul este o fiinţă alcătuită din trei elemente sau forţe distincte: Spirit, Suflet şi Materie. Fiecare element (din acestea trei) este vizibil şi tangibil fiinţelor care trăiesc exclusiv în el, sau în a căror componenţă respectivul element predomină.1 Spiritul este perceptibil existen­ţelor spirituale, iar gândurile muritorilor apar vizibile şi materiale spiritelor”

Totodată, conform aceleaşi teorii, fiecare om este înzestrat de către puterea divină cu înţelepciune şi putere divină, însă, nu toţi ajungem să fim fiinţe divine. Cei care ajung să cunoască puterea sunt numai cei care, de-a lungul vieţii au conştientizat darurile pe care le au şi le-au folosit în acest sens:

“Esenţa spirituală a omului provine din prima emanaţie a lui Dumnezeu. Ea este înzestrată cu înţe­lepciune şi putere divină, şi dacă elementele din care este constituit omul normal devin conştiente că posedă asemenea daruri, şi înţeleg care sunt puterile lor şi cum să le folosească, atunci cel care le posedă va fi, ca să spunem aşa, un supraom, şi, pe bună dreptate, va fi numit Fiinţă divină, sau Fiu al Atotputernicului”.

O altă teorie a lui Paracelsus, foarte interesantă, este şi cea care face referire la naştere, la procreere. Din punctul său de vedere, la naştere, fiecare copil primeşte de la Dumnezeu spirit, sub formă de rază care, însă, nu se asimilează pe moment de către fiinţă, ci se dezvoltă pe măsură ce omul creşte, îşi dezvoltă gândirea şi inteligenţa. Această rază îi poate oferi omului nemurirea, numai dacă, pe parcursul vieţii, fiinţa devine conştientă de eea, de puterea ei şi de modul în care trebuie utilizată. În caz contrar, raza se întoarce la sursa de unde a venit, odată cu moartea persoanei:

„Ori de câte ori este conceput un copil, un cuvânt purcede de la Dumnezeu asemenea unei raze şi înzes­trează viitoare făptură cu Spirit. Totuşi, acest Spirit nu este absorbit imediat de copilul nou născut, ci se încar­nează treptat, pe măsură ce fiinţa omenească creşte şi îşi dezvoltă raţiunea şi inteligenţa. Mulţi oameni trăiesc, se căsătoresc şi mor fără a ajunge vreodată să intre pe deplin în posesia acestei raze divine de înţelepciune (sau fără să stabilească o legătură strânsă cu ea) care, doar ea, îi poate transforma în fiinţe omeneşti nemuri­toare”.

Omul, echilibrul începuturilor

Concluzionând teoriile lui Paracelsus, Omul este „chintesenţa tuturor elementelor şi un fiu al universului sau o copie în miniatură a Sufletului său, şi orice există sau se întâmplă în univers, există şi se întâmplă în alcătuirea omului”. El a fost trimis pe pământ pentru a restabili armonia şi echilibrul dintre natură şi Dumnezeu, iar este capabil să facă în aşa fel încât voinţa Celui de sus să-şi găsească expresia perfectă în Natrură, aceasta spiritualizându-se şi astfel, Macrocosmosul apropiindu-se de perfecţiune:

“Scopul existenţei omului este restabilirea armoniei de la începuturi, care a existat între Dumnezeu şi Om înainte de producerea separării ce a tulburat echilibrul şi a făcut ca prima emanaţie a esenţei divine să fie atrasă de cea de‑a treia emanaţie materială şi să se scufunde în materie. Pentru a restabili această armonie, Omul poate face ca voinţa lui Dumnezeu să‑şi găsească expresia perfectă în Natură, şi de aceea Natura se va spi­ritualiza şi Macrocosmul se va apropia de perfecţiune”.

Bibliografie: Franz Hartmann – Paracelsus, viața și învățătura

„Originea omului, între ştiinţă, religie şi alchimie” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .