Te-ai întrebat vreodată de ce te-ai îmbolnăvit în acel moment în care părea că totul este bine? Ai căutat şi alte răspunsuri legate de „izvoarele” bolilor? Dacă nu, atunci e bine să ştii că, potrivit lui Serghei Lazarev, un renumit bioenergetician, există câteva cauze spirituale ce provoacă declanșarea bolilor.
Nu demult, fondatorul Noii Medicine Germane, medicul Ryke Geerd Hamer, şoca lumea medicală susţinând că în spatele cancerului de care a suferit se află de fapt trauma trăită în urma decesului fiului său. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului său poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului său. Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe doctorul Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A aflat că, la fel ca el, toţi au trecut prin experienţe extrem de stresante, înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare nici pentru Lazarev care a punctat în cartea sa “Cauzele spirituale ale bolilor” şi acest lucru.
Iată, aşadar, care sunt principalele cauze ale îmbolnăvirii:
Încărcarea cu supărări pentru o perioadă lungă de timp
E foarte important să nu-ţi reprimi sentimentele şi, mai ales, să nu le “depozitezi” în minte şi suflet pentru mult timp. Învaţă să ierţi, cere-le iertare celor cărora le-ai făcut rău şi încearcă să-ţi iei revanşa într-un fel sau altul. Potrivit lui Lazarev, “căinţa nu este un şir de remuşcări sterile. A te căi înseamnă a-ţi îndrepta toate forţele asupra propriei schimbări şi să nu-ţi mai repeţi greşelile”. Mai mult, neeliberând supărarea, frustrarea se răsfrânge asupra tuturor celor din jurul tău, inclusive asupra copiilor.
“Uciderea” iubirii, păcatul suprem
Înainte de a ucide un om trebuie să ucizi în tine iubirea faţă de acel om. Uciderea sentimentului de iubire reprezintă terenul pe care proliferează multe crime şi nenorociri. Mai mult, când sufletul şi mintea ta nu mai beneficiază de iubire, “moartea” spirituală este inevitabilă. Nu trebuie uitat nici măcar o secundă faptul că noi toţi ne-am născut din iubire, din iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Aşadar, avem menirea de păstra sentimentul şi de a-l dărui.
Judecarea persoanelor din jur
Nu degeaba se spune că singurul care ne poate judeca este Dumnezeu. El este unicul judecător şi numai în faţa lui răspundem cu adevărat pentru faptele şi trăirile noastre. Iată că, potrivit lui Lazarev, vorbele şi gândurile rele pe care le spunem despre ceilalţi nu sunt altceva decât atacuri energetice la adresa propriei persoane sau la adresa celorlalţi. Aceste atacuri sau judecăţi nu fac altceva decât să distrugă câmpurile energetice ale celor din jur, dar şi pe ale noastre. Aşadar, mare atenţie la judecăţile de valoare emise şi mai ales la cuvintele dure folosite, în special atunci când vine vorba de persoane extrem de apropiate precum părinţi, fraţi sau soţ, soţie.
Vampirismul energetic
Vampirismul energetic nu înseamnă numai secătuirea altei persoane de energie. El se referă şi la “prejudicierea structurii fine a câmpului vital care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sănătăţii, psihicului.” În momentul în care o persoană accesează cu rea intenţie câmpul energetic al altcuiva, acelei persoane, spune Lazarev, i se închid canalele de legătură cu universul. Rezultatul: un colaps energetic şi nevoia acută de a “fura” din ce în ce mai multă energie. Iar furtul acesta constant provoacă apariţia unor boli grave, care, în marea majoritate a cazurilor, vor fi transmise şi descendenților celui care practică vampirismul energetic.
“Excluderea “ uneia dintre cele trei părţi ale omului: suflet, spirit şi hrană
Omul este alcătuit din trei componente esenţiale: suflet, spirit şi hrană. În momentul în care te concentrezi pe una singură sau chiar pe două dintre ele, apare un dezechilibru. “În stare normală, trupul trebuie să primească hrană de la suflet, sufletul să primească hrană de la spirit, iar spiritul de la Dumnezeu”, spune Lazarev. Regresul este garantat şi apariţia unor afecţiuni este iminentă dacă îţi ghidezi viaţa după un singur principiu, cel al îmbuibării trupului. Sigur că alimentarea trupului cu hrană este extrem de important în procesul unei vieţi echilibrate. Însă totul trebuie făcut cu măsură.
Intenţiile şi gândurile sinucigaşe
Acestea sunt probabil cele mai periculoase cauze ale apariţiei diverselor boli. Depresia şi anxietatea sunt “la modă” în secolul în care ne aflăm şi, din păcate, din ce în ce mai mulţi dintre noi suntem săgetaţi de aceste afecţiuni. Absenţa dorinţei de a trăi poate afecta dramatic destinul sau personalitatea unei persoane. Gândurile referitoare la încheierea vieții, lipsa dorinţei de a avea copii sau comiterea tentativelor de sinucidere creează un program de autodistrugere în câmpul bionergetic, după cum susţine Lazarev. Ceea ce este şi mai periculos este faptul că acestea se transmit ereditar şi urmaşilor de până la a patra generaţie. Greşelile săvârşite de părinţi, chiar şi în timpul sarcinii, dăunează câmpului energetic al copilului. Lazarev susţine că decepţiile sau dezamăgirile părinţilor legate de copii pot cauza, în viitor, tentative de sinucidere din partea copilului respectiv:
“Numai cinci minute de dezicere de copil pot costa ani mulţi de izolare, reproşuri, supărări sau ură”. (Serghei Lazarev)
Reflectaţi, aşadar la cele scrise mai sus, fiţi mai buni, iertaţi, uitaţi, exprimaţi-vă sentimentele şi credeți în Dumnezeu. Numai aşa vă puteți ține departe de boală. Şi nu uitaţi că toate ni se întâmplă cu un scop. Acela de a ne face să devenim mai buni.
„Principalele cauze spirituale ale bolilor” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .