În viață nu există ceva ce nu poți să fii, să faci sau să ai. Oricât de mărețe ar fi dorințele noastre, avem deja capacitatea să le împlinim.
Poți mai mult decât crezi că poți
Chiar dacă există zeci de povești de viață, oameni de succes, mentori, înțelepți care confirmă acest adevăr, trebuie să recunoștem că mintea noastră este de altă părere.
Atunci când spunem: “pot avea tot ce-mi doresc”, mintea începe să aducă contraargumente: „viața este grea, nu le poți avea pe toate“ , “nu poți avea și carieră de succes și familie fericită” , „nu merit, nu pot“ ș.a.
În subconștient există înrădăcinate multe astfel de programe care, fără să ne dăm seama, ne împiedică evoluția și setează granițe dincolo de care nu ne imaginăm că putem trece. Însă, în spatele acestor granițe stă puterea noastră de a experimenta o viață împlinită pe toate planurile.
Transformările experimentate prin reprogramare mentală
Când începem să lucrăm cu noi înșine și să înlocuim tiparele mentale negative cu programe noi, sănătoase, descoperim cât de natural este să ne bucurăm de împlinirea dorințelor noastre. Descoperim că deținem o forță creatoare imensă care ne pune la dispoziție resurse nelimitate. Încetăm să mai fim spectatori ai vieții și alegem să devenim însăși scenaristul și actorul spectacolului. Începem să ne construim viața după propriile reguli și dorințe.
- Ne îmbunătățim radical starea de sănătate și calitatea vieții;
- Ne amplificăm energia, tinerețea și vitalitatea;
- Ne vindecăm emoțional de traume, frici, fobii din trecut;
- Facem cunoștință cu noi înșine, ne redescoperim cele mai profunde laturi ale personalității;
- Ne îmbogățim viața cu iubire, fericire, armonie, prosperitate și credință;
- Învățăm să manifestăm ușor experiențele pe care dorim să le trăim;
- Ne împlinim dorințele rând pe rând și dăm viață anilor;
- Facem salturi cuantice în evoluția noastră spirituală.
Accesarea subconștientului – prima condiție în reprogramarea mentală
Datorită cercetărilor din neuroștiință astăzi știm că mintea subconștientă este sediul central al programelor mentale care ne dictează evoluția. Aici avem acces numai atunci când creierul funcționează pe frecvențe cerebrale joase, în mod deosebit în starea Theta (4 ‒ 8 Hz). În această zonă, mintea atinge pragul maxim de receptivitate și asimilează cel mai ușor informațiile și sugestiile primite.
După vârsta de 21 de ani, în starea de veghe creierul funcționează în principal în domeniului undelor Beta și Beta înalte (12 ‒ 32 Hz), astfel încât starea Theta mai poate fi atinsă pentru câteva secunde doar înainte de a adormi sau cu antrenament/ tehnologie specială pentru modelarea undelor cerebrale.
Intră în starea Theta la voință cu ajutorul tehnologiei!
Eforturile oamenilor de știință și interesul lor constant pentru explorarea misterelor creierului au dat roade. Ei au descoperit că undele cerebrale au tendința să copieze imediat (în mai puțin de 40 de secunde) impulsurile primite prin stimulare cerebrală, adică să înregistreze aceleași frecvențe. Mai mult, au observat că stimularea cerebrală alternativă cu lumini și sunete este cea mai puternică și rapidă metodă de antrenare a undelor creierului.
Astfel, starea Theta poate fi accesată la voință și menținută minute întregi. În acest timp, în combinație cu un patern hipnotic, țintit pe o nevoie specifică, îți poți dezactiva programele subconștiente care îți fac rău sau te blochează. Paternul conține sugestii pozitive cu impact profund care te ghidează către atingerea unui rezultat specific.
Despre tehnologia Aimgroup – Mind Synergy – destinată stimulării cerebrale alternative prin lumini și sunete, știi probabil deja din articole anterioare. Dacă ești nou pe blogul nostru, îți recomand să citești:
Stimularea cerebrală. Adevărata revoluție în evoluția neuroștiinței
Mind Synergy: tehnologia pentru deconectare totală și relaxare profundă
Reprogramează-ți subconștientul prin afirmații și stimulare mentală
Starea Theta și paternul hipnotic: cheia reprogramării mentale în cel mai scurt timp
Este important să știi că în rescrierea tiparelor mentale nu este suficient să induci creierul în stările de transă. Următorul pas este să oferi subconștientului tău direcții noi. Cum poți face asta?
- prin afirmații pe care le rostești în mod repetat în timpul ședinței
- cu ajutorul unui program de sugestii subliminale
- cu ajutorul unui patern hipnotic complex țintit pe o problemă/ nevoie/ rezultat specific
În prezent, lucrăm la dezvoltarea primelor trei Programe de Învățare Multimedia (PIM)*, compatibile cu tehnologia Mind Synergy, destinate reprogramării mentale, remodelării personalității, gestionării unor probleme concrete și schimbării unor comportamente nedorite. Fiecare dintre aceste programe funcționează pe baza unor paternuri hipnotice complexe, special concepute pentru setarea în subconștient a unor direcții noi și sănătoase atunci când creierul a fost deja adus în domeniul de funcționare al undelor Theta.
* Programele de Învățare Multimedia sunt de fapt programe pentru asimiliarea unor noi obiceiuri.
- PIM te ajută să lucrezi cu tine însuți, oferindu-ți un set de materiale complexe:
- e-book-uri în care sunt descrise problemele/ nevoile abordate (în format pdf și audio),
- metode de lucru, adică pașii de folosire a programelor,
- mp3-uri cu afirmații pozitive subliminale (transcrise și oferite și în format pdf);
- paternuri hipnotice sincronizate pe diferite frecvențe, sunete și lumini alternative ale programului Mind Synergy, astfel încât creierul este indus ușor în stări de hipersugestibilitate, stările theta, alfa. Aceste paternuri hipnotice sunt înregistrate atât pe voce feminină, cât și pe voce masculină.
Iată pe scurt câteva informații despre aceste trei programe:
Programul MOTIVAȚIE este despre setarea obiectivelor tale în viață și remodelarea personalității în direcția concretizării lor. Programul îți creează paternuri mentale noi care te susțin constant în planul tău de acțiune, aducându-ți energie, vitalitate, poftă de viață, entuziasm.
Al doilea program este special conceput pentru cei care suferă HIPERTENSIUNE. Programul vine cu un set de informații valoroase despre tratarea bolii, cu un set de afirmații pozitive pentru menținerea tensiunii arteriale sub control și cu un patern hipnotic care ajută la reglarea tensiunii și îi sprijină pe cei hipertensivi să își îmbunătățească modul de alimentație și stilul de viață.
Programul ÎNVĂȚARE ACCELERATĂ este un program care îmbunătățește instantaneu abilitatea noastră de a învăța deoarece are la bază accesarea directă a memoriei de lungă durată. Cu ajutorul dispozitivului MIND SYNERGY și al paternurilor hipnotic creierul tău intră în gama frecvenţelor Alpha și Theta, frecvențe care determină creierului tău să funcționeze la un nivel înalt și să rețină rapid informațiile pe care vrei să le memorezi.
Dacă ești abonat la newsletterul nostru, te vom ține la curent în legătură cu lansarea primelor trei programe. Alte informații suplimentare vom publica în articole ulterioare. Prezentarea detaliată a modului de funcționare și a avantajelor Mind Synergy este disponibilă aici: www.aimgroup.ro
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Aud de f.mult timp aceasta incurajare a acelor trei programe.De cand este scrisa cartea=SUPERINTELIGENTA=facandu-se aceasta reclama care o asteptam,o asteptam,o asteptam !!!!!!
Cu stima RADU
Intr-adevar, crearea acestor programe complexe dureaza ceva mai mult decat am anticipat. Promitem sa merite asteptarea! 🙂