Orașul ne strânge la piept, gelos. Ne simțim la adăpost în îmbrățișarea lui. Iar când mai încercăm câte o microevadare spre o oază de verdeață – un parc, o grădină botanică, un muzeu al satului -, zvâcnește spre noi un tentacul și ne aduce înapoi. La ciment, sticlă, antene de satelit. Îndepărtându-ne de propria noastră natură…
La fel ca noi, natura este creație a lui Dumnezeu. Și matricea tiparelor noastre comportamentale în societate: suntem solitari ca urșii, muncitori ca furnicile, gregari ca antilopele gnu. Natura este cartea noastră de învățătură în materie de performanțe tehnice: climatizarea – deprinsă de la termite, rezistența structurilor – studiu aplicat pe fagurele de miere, utilizarea energiei solare – ”furată” de la plante etc.
Mai departe, mai profund: când reușește să ne smulgă din îmbrățișarea sufocantă a urbanului, natura ne reînvață să trăim în ritmul ei. Să ne regăsim, să restabilim contactul cu sinele. Simpla observare (chiar involuntară, neconștientizată) a florilor, gâzelor, animalelor ne ajută să întrezărim armonia și frumusețea Creației.
Miza pe verde!
Să luăm exemplul tipic, evocat și în exercițiile de meditație: imersia în spațiul natural cu cea mai mare diversitate vegetală – pădurea. Magia locului este de așa natură, încât creierul și corpul extrag, din contactul cu el, beneficii nebănuite. Să revenim acum în spațiul urban și să-l provocăm. Simplu: contemplând un colț de natură de la fereastra casei, a școlii, a biroului în care lucrăm. Un petec de verdeață plasează circuitele neuronale în stand by, calmează ritmul cardiac și tensiunea… Și ne întoarcem la lucru cu mintea limpezită și mai senini. Contactul (fie el doar vizual și intermitent) cu verdele pur ameliorează performanțele cognitive, stimulează aptitudinile mentale și interacțiunea, relațiile sociale pozitive. Stimulează dialogul, deschide inimile, favorizează altruismul, iubirea.
Experimentul ”sapa și lopata”
Școala occidentală pune accent pe o practică ce-și face tot mai mult loc, din fericire, și la noi: grădinăritul. Copiii merg în grup organizat să curețe spații verzi, să semene iarbă, să planteze copaci, arbuști și flori, să ude pământul. Să vadă cum crește viața și să culeagă, la termen, fructele muncii lor. Psihologii au observat că această imersie în natură ameliorează performanțele școlare, iar micii voluntari se transformă, în ani, în adulți educați în religia (respectul) mediului înconjurător.
Magia pădurii
Auzim frecvent: mersul pe jos face minuni pentru sănătate. Mersul pe jos este doar un paragraf din amplul capitol despre importanța exercițiilor fizice practicate constant, chiar și moderat.
Cercetătorii plusează: studiile demonstrează că această activitate fizică elementară – mersul – se optimizează când este practicată în mijlocul naturii. Iar beneficiile obținute diferă în funcție de locul concret din ”mijlocul naturii”. S-a probat prin măsurarea parametrilor fiziologici: nu intensitatea diferită a efortului fizic depus explică persistența efectelor pozitive post-mișcare. Ci locul, contextul în sine.
De exemplu, după o plimbare în pădure, nivelul de cortizol (hormon al stresului, responsabil și cu activarea instinctului de luptă și de autoprotecție) este sensibil mai redus decât după o plimbare prin oraș. Cum explică oamenii de știință fenomenul? Total… neștiințific: există o magie, o serenitate și o frumusețe intrinsecă a pădurii care produce aceste efecte. Și țin să sublinieze: imersia în pădure fortifică și capacitatea de apărare naturală a organismului (imunitatea). Nu mișcarea, activitatea fizică în sine, ci imersia în pădure.
Desigur, pădurea nu deține monopolul. Toate zonele naturale adecvate pentru plimbări senine au același atu: cărările de munte, malul mării, drumurile de țară, deșertul – după preferință și putință. 30 de zile după periplu persistă efectele, ne încurajează cercetătorii. Așadar, o dată pe lună, o plimbare consistentă în natură trebuie să figureze pe agenda oricărui individ pândit de stres. Fuga din citadin și refugiul în natură funcționează ca un remediu alternativ, energizant.
Antidot pentru depresie
Fericiții locatari din zone verzi – învecinate cu o pădurice, un parc sau măcar un o grădină mai consistentă – știu. Sau măcar simt, chiar fără să conștientizeze: sunt mai relaxați, mai calmi. Plasat în mod reflex în starea de repaus, la contactul cu natura, creierul produce cantități generoase de endorfine și serotonină – substanțe neurotransmițători antidot ai anxietății și depresiei. În stare relaxată, presiunea arterială se calmează și ea, ritmul cardiac se așază în parametrii optimi din tratatele de medicină, sistemul imunitar se fortifică în tihnă. Întregul organism înflorește.
Stimuli verzi vs stimuli gri
Mediul social ne asaltează, ne obosește, ne hărțuiește prin stimuli vizuali, auditivi, olfactivi, mentali artificiali – creați de noi și de cei ca noi. Biciuit, creierul se centrează pe probleme cotidiene, rezolvări, soluții, până la autoblocaj. Mediul natural acționează invers. Stimulii săi operează subtil, la nivelul subconștientului: detașare, meditație, calm, capacitate de concentrare, creativitate, abilități de socializare, comunicare optimă cu sine, liniște interioară.
Problemele cotidiene își găsesc rezolvarea, soluțiile apar ca din senin, blocajele dispar. Ca să vezi cum se leagă lucrurile!
Dacă îți dorești să combini efectele terapiei în natură cu beneficiile unei tehnologii performante pentru relaxare profundă și reîncărcarea energetică pozitivă, te poate interesa și articolul:
Mind Synergy: tehnologia pentru deconectare totală și relaxare profundă
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.