Convingerile subconștiente îți construiesc realitatea. Nu mai este un mister, o dovedesc oamenii de știință și toți cei pasionați de modul în care creierul uman funcționează. Prin urmare, subconștientul atrage oamenii și evenimentele în acord cu gândurile și credințele tale dominante. Acesta este rolul lui: să oglindească necondiționat ceea ce există în interiorul tău.
Subconștientul îți dă întotdeauna dreptate
El nu schimbă realitatea lumii înconjurătoare, ci filtrează informațiile și experiențele conform convingerilor tale. Deși rescrierea crezurilor este o muncă dificilă, aduce și satisfacții pe măsură.
Printr-un efort susținut, prin puterea ta interioară și cu ajutorul pașilor de mai jos, poți schimba aspectele nedorite ale vieții tale. Schimbând crezurile limitative, schimbi lucrurile care astăzi sunt altfel decât ți-ai dori.
În rândurile următoare găsești o modalitate practică, simplă și clară pentru a obține ceea ce îți dorești. Singura dovadă că acești pași funcționează este să îi aplici chiar tu.
1. Stabilește ce dorești să experimentezi ca realitate
Fiecare situație de viață pe care o trăiești acum a luat naștere din gândurile și ideile pe care tu le-ai întreținut de-a lungul timpului. Stabilirea clară a dorinței este punctul de pornire și harta care te ghidează spre realitatea dorită.
Începe prin a-ți fixa în minte o imagine clară a ceea ce vrei: să te vindeci de o anumită afecțiune, să ai mai multă încredere în tine, să ai o relație armoniasă cu partenerul de viață, să fii un părinte iubitor. Indiferent de nevoile tale este necesar să le descoperi. Astfel, energia ta va fi focalizată în direcția împlinirii lor.
2. Formulează afirmația potrivită
Părintele autosugestiei Émile Coué îi învăța pe pacienți să își îmbunătățească sănătatea, repetând de 20 de ori, dimineața și seara, afirmația: „În fiecare zi, din toate punctele de vedere, totul îmi merge din ce în ce mai bine”. Autosugestia funcționează, important este să setezi corect afirmația și să fii perseverent în susținerea ei.
Atunci când formulezi afirmațiile ține cont de câteva sugestii pe care Robert Anthony le prezintă în cartea “Dincolo de gândirea pozitivă”. Afirmațiile:
– sunt realizate la timpul prezent;
– exprimă ce dorești, nu ce nu dorești;
– sunt specifice și conțin cuvinte care declanșează sentimente și emoții;
– sunt credibile și creează un echilibru.
3. Repetă afirmațiile atunci când creierul este în starea Theta
Miliardele de celule care compun creierul emit anumite impulsuri electrice care determină frecvențele creierului: Beta, Alpha, Theta, Delta. Dintre acestea, starea Theta oferă acces la materialul din subconștient. Atunci când creierul este în această frecvență, afirmațiile susținute în mod repetat, ajung direct în subconștient. Astfel, ele devin rapid convingeri care îți ghidează realitatea. Prin starea Theta transferi dorința direct în subconștient.
Există mai multe modalități prin care poți accesa această stare, însă cea mai rapidă este, în mod cert, metoda care combină stimularea mentală și afirmațiile tale. Cu ajutorul dispozitivelor de stimulare mentală, cum este și dispozitivul Mind Synergy, conduci creierul către frecvețele Alpha, Theta sau Delta.
Sincronizând unul dintre cele 112 programe ale aparatului Mind Synergy cu afirmațiile spuse de tine, dai indicații directe subconștientului și schimbi obiceiuri, convingeri și comportamente.
4. Ajută creierul să formeze o rețea neuronală
Chiar dacă informația a ajuns în subconștient, creierul are nevoie să formeze o rețea neuronală care să susțină noua informație.
Prin concentrare continuă pe un gând, creierul generează noi neuroni. Aceștia pleacă din trunchiul cerebral spre emisfere unde fac conexiuni cu alți neuroni de aceeași frecvență. Timpul de care are nevoie un neuron pentru tot acest proces este de cel puțin 21 de zile. În caz contrar, acel neuron moare, iar rețeaua neuronală nu va mai fi realizată.
De aceea, noii neuroni trebuie întreținuți constant de energia gândului care i-a creat. Cu alte cuvinte, afirmațiile trebuie repetată timp cel puțin 21 de zile, dimineața și seara. Rezultatele și schimbările pot apărea mai devreme sau mai târziu. Totul depinde de disciplină și de cât de bine sunt înrădăcinate vechile convingeri limitative.
5. Acționează în direcția potrivită
Poate că acesta este pasul la care mulți dintre noi renunțăm. Știința cuantică a dat falsa impresie că tot ce trebuie să facem este să rostim afirmațiile, fără să acționăm. Afirmațiile îți deschid noi fluxuri de conștiință, îți aduc evenimente și oameni care rezonează cu acel gând, dar depinde de tine dacă accepți ajutorul și te implici activ în această schimbare.
6. Bucură-te de transformări detașându-te de rezultat
A te detașa de rezultat înseamnă a lăsa dorința liberă. Înseamnă a avea încrederea că Forța Creatoare știe exact când și cum să aducă dorința în realitatea ta. Universul înseamnă abundență. El are infinite modalități prin care îți poate materializa dorința, trebuie doar să lași lucrurile să se manifeste liber.
Despre puterea afirmațiilor și reprogramarea subconștientului pentru mai multă fericire și succes în viața ta poți citi și articolele:
Unde găsești cele mai performante tehnici pentru reprogramare mentală și dezvoltare umană
6 tehnici de reprogramare mentală pentru a-ți schimba viața
Undele cerebrale Theta: poarta către domeniul subconștientului
Preia controlul asupra minții tale și transformă-ți viața în mod pozitiv
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.