Soarele înseamnă viață și sănătate. Lumina solară este esențială pentru o stare bună atât fizică, cât și mentală și e o adevărată binecuvântare după anotimpul rece. Ieși la plimbare și bucură-te cât mai mult de natură și soare, ca să îți încarci bateriile și să ajuți organismul să funcționeze la capacitate maximă.
De ce avem nevoie de soare?
- pentru oase puternice – responsabilă pentru dezvoltarea oaselor, prevenirea rahitismului și osteoporozei, dar și menținerea sănătății sistemului osos de-a lungul vieții, vitamina D se sintetizează în piele numai prin expunerea directă la soare.
- ca să alungăm depresiile – oamenii sunt mai fericiți și mai optimiști vara. Plimbările în aer liber, în zilele însorite sunt o bună metodă pentru relaxare, redarea poftei de viață și a stării de bine și au efecte benefice în cazurile de oboseală cronică, asigurând un somn mai bun și mai odihnitor. Atmosfera plăcută, senină, caldă și vibrantă de afară se va reflecta și în sufletul tău, oferindu-ți o stare plăcută.
- pentru a fi mai rezistenți – razele soarelui omoară bacteriile și întăresc sistemul imunitar. În zilele însorite, e bine să scoți la soare obiecte pe care nu le poți spăla prea des.
- pentru vindecarea și tonifierea întregului organism: lumina solară crește rezistența musculară, stimulează glanda care produce hormonul de creștere, energizează, protejează împotriva diabetului și reglează nivelul glicemiei și e de mare ajutor în perioadele de convalescență. Are efecte benefice în cazul tensiunii arteriale, scade nivelul colesterolului, îmbunătățește activitatea creierului și o stimulează pe cea a glandei tiroide. E sursa perfectă de energie, indiferent de vârstă.
- pentru tratarea unor afecțiuni dermatologice – ca acneea, eczemele sau psoriazisul.
- ca să prevenim unele forme de cancer – s-a demosntrat că vitamina D, prin efectele sale antioxidante, are rol anticancerigen, așadar expunerea regulată și controlată la lumina solară ar avea un rol important în prevenirea unor tipuri de cancer: de colon, de sân, ovarian, de prostată.
Stai la soare fără griji și fără riscuri
Ca să te bucuri din plin de toate beneficiile pe care ți le oferă soarele, trebuie să ții cont de câteva reguli. Expunerea la soare nu trebuie să se facă necontrolat și în orice moment al zilei, căci, în timpul prânzului de exemplu, razele prea puternice ale soarelui pot crește riscul apariției cancerului de piele, pot da insolații și contribuie la îmbătrânirea premtură a pielii.
Vara, băile de soare trebuie să aibă minim 15 minute. Crema, pălăria și ochelarii de soare nu trebuie să îți lipsească. Expunerea la soare trebuie să se facă treptat – 5-10 minute în prima zi, în funcție de cât de deschis este tenul, intervalul mărindu-se în următoarele zile. Trebuie evitată expunerea la orele pranzului. Cele mai potrivite ore de stat la soare sunt dimineața, între 7 și 10. În practicarea helioterapiei însă specialiștii recomandă mersul pe plajă chiar cu puțin timp înainte de răsăritul soarelui și realizarea băii de soare chiar în primele minute ale acestui moment. De asemenea, ne mai sfătuiesc ca înainte și după baile de soare să nu mâncăm nimic timp de 2 ore. Atenție: nu e recomandat ca băile de soare să depășească o oră.
Helioterapia poate fi practicată și acasă, atâta timp cât ai o fereastră orientată spre răsărit. Deschizi fereastra, te întinzi pe podea, pe o pătură sau pe o saltea și îți reglezi respirația prin inspirări line și expirări prelungi și profunde. Alungă toate gândurile și problemele și relaxează-te astfel timp de 3-4 minute, nu mai mult, pentru prima săptămână. Timpul de expunere va crește treptat, dar nu trebuie să depășească 20 de minute. După fiecare baie de soare, în special pentru cele făcute pe plajă, vara, specialiștii recomandă dușul sau o baie în mare. Practicată în mediul marin, helioterapia este și mai eficientă. Cafeaua, alcoolul și tutunul trebuie complet ocolite pe timpul tratamentului. Lasă-ți trupul să se încarce cu energia oferită de razele solare și vei avea parte de sănătate, vindecare, optimism și o stare de bine generală. Helioterapia nu trebuie făcută la întâmplare, ci numai la recomandarea medicului și respectând indicațiile date. Dacă apar stări de rău, vărsături, febră etc. terapia trebuie întreruptă.
Acestă terapie este folosită în tratarea reumatismului, obezității,osteoporozei, rahitismului, depresiei, eczemelor, pentru diferite forme de tuberculoză și este benefică pentru cei care suferă de surmenaj. Helioterapia se practică și în centre specializate, cum este de exemplu ”Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie”, dar numai sub îndrumarea personalului calificat.
Fără îndoială, cura de soare are efecte extraordinare asupra trupului și sufletului, pe care le vindecă, le întărește și cărora le oferă energia de care au nevoie. Dacă treci adesea prin stări de depresie, apatie sau tristețe apăsătoare, petrece cât mai mult timp în aer liber și bucură-te de natură și soare, atunci când vremea îți permite. Amandouă fac minuni pentru sufletele împovărate, dar și pentru diverse afecțiuni ale trupului.
Sănătate de la soare de Aim Group este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .